Poate teoria „Big Bang” să explice creația biblică?

 

Subiectul „originii universului” este extrem de actual și controversat. Deși există mai multe teorii despre originea universului, două dintre ele sunt mai cunoscute: perspectiva creștină biblică asupra creației ex nihilo (din nimic), prin voința liberă a lui Dumnezeu și teoria evoluționistă, cunoscută sub numele de „Big Bang”.

Cele două teorii au părut a fi într-un contrast vizibil, până de curând când Papa Francisc, reprezentatul unui mare număr de creștini din lume, a afirmat că cele două perspective pot fi, de fapt, reconciliate:

„«Când citim despre creaţionism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa», a explicat Papa. «El a creat oamenii şi i-a lăsat să evolueze conform legilor interne pe care le-a dat fiecăruia, pentru ca aceştia să atingă împlinirea. Big Bang-ul, despre care azi credem că este originea lumii, nu contrazice intervenţia divinului creator ci, mai degrabă, o cere. Evoluţia naturii nu este în contradicţie cu noţiunea de creaţie, pentru că evoluţia presupune crearea unor fiinţe care evoluează», a mai spus Papa.” (sursa, „The Independent”, citat în www.gândul.info)

Să analizăm, pe scurt, această situație! Începem, mai întâi, cu teoria „Big Bang”!

Teoria „Big Bang” („marea explozie”) susține că universul, cu tot ce cuprinde el (materie, energie, spațiu, timp), provine dintr-un punct special denumit „singularitate”, punct caracterizat de o energie infinită. Fără a ști ce a cauzat acest lucru, acum circa 13,7 miliarde de ani, punctul acesta de mărime subnucleară a explodat într-un mod uimitor, creând universul cu toată complexitatea sa. De atunci și până azi, universul este într-o continuă expansiune în mod uniform și în toate direcțiile. Este de menționat că astrofizicienii nu pot explica momentul „zero” al acestui punct, ci iau ca punct de plecare momentul 10^-43 secunde după explozia Big Bang.

Perspectiva creaționistă afirmă că Dumnezeu a creat (din nimic) „cerurile și pământul” (Geneza 1:1), nu folosind o „baghetă magică”, ci prin intermediul Cuvântului Său (Ioan 1:3). Dumnezeul etern și Atotputernic a decis să creeze universul cu tot ce cuprinde el, după bună plăcere a voii Sale, conform cu înțelepciunea și scopurile Sale desăvârșite. Omul a fost creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Geneza 1:26), distanțându-se calitativ de orice alt element al creației și fiind, prin urmare, responsabil direct față de Dumnezeu, Creatorul său.

Să revenim acum la opiniile Papei Francisc și la întrebarea noastră: „Poate teoria „Big Bang” să explice creația biblică?” Pentru a da răspuns la această întrebare introducem în discuție și următoarele repere:

1. Teoria „Big Bang” nu este științifică. Cu alte cuvinte, teoria în sine nu respectă criteriile teoriei științifice. De exemplu, teoria nu corespunde exigențelor științifice propuse de Karl Popper și alții: nu putem vorbi despre o totală consistență internă (lipsă de contradicții în cadrul teoriei) și nici despre consistență externă (lipsă de contradicții cu alte teorii recunoscute). Nu putem vorbi despre testabilitiate empirică și nici despre falsicabilitate (o teorie să fie astfel formulată, încât afirmațiile sale să poată fi infirmate prin experiment). Nu negăm faptul că sunt puncte în care teoria se intersectează cu anumite aspecte științifice, dar vorbim în special despre „o credință” într-o teorie, așa după cum evoluționismul, în sine, este tot o „credință”.

 

2. Perspectiva creaționistă nu este științifică. Nu spunem că perspectiva creaționistă este împotriva științei (de fapt, de fiecare dată când se „intersectează” cu știința se dovedește că perspectiva creaționistă este adevărată. Nu a fost descoperit încă nimic științific care să contrazică Biblia, nici măcar atunci când s-a aflat că „pământul este rotund”!). Ceea ce afirmăm este faptul că Biblia nu e o carte de știință, iar relatările ei depășesc uneori cunoașterea științifică. Teoria creației nu poate fi considerată o știință per se. Este deci „o credință”, la fel ca alte credințe.

 

Prin urmare, adevărata întrebare este: „Ce fel de credință alegi?” O credință într-un Dumnezeu etern, Personal și Creator, față de care suntem responsabili și care ne dă un sens existenței noastre? Sau o credință într-o teorie ce susține „jocul întâmplării”, fără a putea explica „momentul zero” și care ne așază pe noi oamenii într-o autonomie și independență totală, caz în care nu avem sens în viață și repere morale absolute?! În cazul acesta, singura valoare a rasei umane rămâne „supraviețuirea speciei”, așa după cum au concluzionat mulți cercetători „credincioși în evoluționism”.

 

Din punctul meu de vedere, afirmațiile Papei Francisc sunt dubioase și periculoase, din mai multe motive:

 

1. „Când citim despre creaţionism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa.” Sub nicio formă nu trebuie să ni-l imaginăm pe Dumnezeu cu o „baghetă magică în mână”, ci mai degrabă consultându-se în sânul Sfintei Treimi. A lăsa, totuși, să se înțeleagă – chiar și indirect – că Dumnezeu „nu poate face orice” înseamnă să punem sub semnul întrebării atotputernicia Lui.
2. „Evoluţia naturii nu este în contradicţie cu noţiunea de creaţie, pentru că evoluţia presupune crearea unor fiinţe care evoluează”. Aici afirmația este vădit ambiguă. Papa nu specifică despre ce fel de evoluție este vorba. Dacă vorbim despre o „micro-evoluție” (sau evoluția în plan orizontal) prin care se ajunge la variațiuni în cadrul unei anumite specii este una, însă dacă se are în vedere „macro-evoluția” („saltul calitativ” sau evoluția în plan vertical), prin care se ajunge de la o specie la alta, este cu totul altceva.
3. Prin ambiguitatea afirmațiilor sale, Papa Francisc poate susține în mod indirect credința în evoluționism, într-un spirit pacificator, dar slăbind relaționarea directă a omului față de Dumnezeu, afectându-se perspectiva asupra omului ca Imago Dei.
4. Chiar dacă nu s-ar susține teoria evoluționistă, opiniile Papei riscă să fie interpretate, în cel mai bun caz, printr-o hermeneutică de tip deist – un Dumnezeu care creează universul imprimându-i o inerție (prin Big Bang?), lăsat apoi în seama propriei „evoluții”.

 

În concluzie, nu putem afirma cu certitudine dacă o teorie de genul „Big Bang” a fost sau nu parte din actul creator a lui Dumnezeu. Ce putem afirma sigur, pe baza revelației biblice, este că Dumnezeu e Creatorul tuturor lucrurilor și că El nu a avut un act originar al creației – un „moment zero” – lăsând apoi totul în voia sorții. Dimpotrivă, Biblia ne vorbește despre o creație în mai multe acte, Dumnezeu fiind implicat direct în ele, de fiecare dată. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu ar fi creat „Big Bang-ul”, El a creat și toate celelalte lucruri care există în univers, inclusiv pe om!

 

Pastor Costel Ghioancă