Stefan Cornu

M-am născut în 1987 și am copilărit în Drobeta Turnu Severin unde participam împreună cu mama mea din când în când la slujbele bisericii baptiste de acolo. N-am avut însă parte de o convertire reală. În timp păcate tot mai grosolane și fățișe și-a găsit tot mai mult loc în viața mea. Pe la vârsta de 16-17 ani Dumnezeu nu însemna nimic pentru mine. Cu toate astea la scurt timp am început să simt un gol tot mai profund față de plăcerile și viața pe care o aveam. Am înțeles că poftele trecătoare nu pot satisface sufletul omului și că întotdeauna va răsuna acolo un ecou tulburător al hăului omului fără de Dumnezeu. Concluzia a fost evidentă: fără existența lui Dumnezeu nimic n-ar avea sens. Asta m-a făcut să reconsider totul în viața mea și să mă apuc serios de studiul cărții prin care Dumnezeu ni s-a descoperit, Biblia. Am descoperit o carte total aparte de celelalte cărți și o autoritate a scriitorilor ei care nu poate fi pusă decât pe seama inspirației ei divine. Și mai presus L-am găsit pe Hristos, strălucitorul ei protagonist și dragostea Sa. Acea perioadă m-a pus pe o traiectorie pe care și astăzi o urmez.

Am fost convertit, botezat și apoi, avid de cunoașterea Scripturii, am urmat cursurile Institutului Teologic Baptist din București (2008-2012), apoi un master în teologie de la Facultatea de Teologie Baptistă din București (2012-2014). În 2018 am finalizat și un doctorat în teologie aplicată în cadrul Midwestern Baptist Theological Seminary, Kansas City, USA cu teza GLORIA LUI DUMNEZEU ÎN EPISTOLA CĂTRE ROMANI, CA MIJLOC DE STÂRNIRE A EMOȚIILOR SPIRITUALE AUTENTICE. M-am alăturat din 2014 bisericii Adonai împreună cu soția mea, Andreea și am simțit că aici este locul unde Dumnezeu vrea să-I slujim. Am găsit aici biserica cea mai apropiată de modelul bisericii de pe paginile Scripturii: smerenie, reverență față de Dumnezeu, dorință după Cuvântul lui Dumnezeu, slujirea oamenilor, evanghelizarea celor pierduți. Am fost provocat să ies din zona mea de confort și să mă sacrific pentru Hristos. În anul 2019 eu și Andreea am fost călăuziți de Dumnzeu să adoptăm trei copilași scumpi, iar reacția bisericii a fost minunată, plină de sprijin și de dragoste. Aveam mare nevoie de așa ceva! Desigur, nu suntem o biserică perfectă, dar încercăm să ne conformăm tot mai mult Bibliei. Sunt pastor al bisericii din anul 2016, lucru care mă responsabilizează și mă sensibilizează și mai mult să slujesc familia lui Dumnezeu cu zel și teamă de Domnul.

Stefan Cornu