Unde eşti răbdare?

Sub imperiul viciilor care terorizează lumea noastră, copiii lui Dumnezeu au nobila și dificila slujbă de a contrabalansa avalanşa degradării prin virtuți sfinte. Una dintre ele, la care ne vom opri astăzi, este răbdarea.

Lipsa „răbdării” a fost o problemă a umanității în întreaga  sa existență de după Cădere, însă societatea în care trăim accelerează ritmul vieții cu o forță amețitoare și, nu de puține ori, cu efecte dezastruoase pentru cei care au avut curajul să se urce în montagne russe-ul pragmatismului, al gratificării imediate, al ispitiorului Carpe diem, quam minimum credula postero (Bucură-te de ziua de azi și încrede-te prea puțin în cea de mâine; Horațiu, „Ode”, I. 2, 8).

Marea problemă cu lipsa răbdării constă în „nebunia deciziilor” care se iau. Testul se face foarte ușor… Nu este nevoie decât de o simplă aminitre a ultimului moment în care am luat o decizie „la repezeală”. Aproape unanim, cei care iau „decizii nebune” se trezesc reflectând în stil filosofico-contemplativ: „…de-aș putea să dau timpul înapoi!…”

Un astfel de exemplu îl  găsim la Saul, primul împărat al lui Israel și primul ratat în ceea ce privea statutul și responsabilitățile regești. Când răbdarea „i-a fost pusă la încercare”, intrând în „criză de timp” Saul a adus el jertfa pe care trebuia să o aducă profetul Samuel, fapt care a dus la o evaluare directă și înfiorătoare: „…ai lucrat ca un nebun și n-ai păzit porunca pe care ți-o dăduse Domnul…” (1 Sam. 13:13).

Cum ne putem feri de astfel de situații, dezvoltând, în schimb, virtutea răbdării? Fără a intra în detalii aș menționa că dincolo de anumite trăsături temperamentale (care îi fac pe anumiți oameni să pară mai calmi, mai răbdători), adevărata virtute a răbdării este o roadă a Duhului Sfânt (Gal. 5:22,23), o lucrare a Sa.

Și oamenii „calmi din fire” își pierd răbdarea în situații de criză. Numai cei plini de roada Duhului pot face față cu brio la momentele grele. De fapt, lipsa răbdării derivă din centrarea pe sine: noi trebuie să rezolvăm problemele rapid, să fim împliniți, se ne satisfacem plăcerile, să ne atingem scopurile, să câștigăm disputele etc. Cel care are răbdare se încrede mai mult în Domnul decât în sine însuși. Știe că Dumnezeu este suveran și va lucra, iar ce se cere de la noi este credincioșie și ascultare. Ei bine, tocmai această răbdare ca „încredere în Dumnezeu” este roada Duhului Sfânt.

Costel Ghioancă