Articole / Postat pe

Teologie socială

Recenzie de Cătălin Petrescu

Editura Christiana aduce recent în atenţia cititorilor lucrarea „Teologie socială”, rod al colaborării prof. univ. dr. Pavel Chirilă, pr. dr. Mihai Valică, as. soc. drd. Andreea Băndoiu şi ec. drd. Cristian George Popescu, oameni implicaţi cu toate forţele în această idee de a apropia bolnavul de Biserică şi de-a implica mai mult Biserica în problemele sociale. Cum prima şi cea mai importantă poruncă a Mântuitorului este aceea de a iubi pe Dumnezeu şi aproapele, această dragoste capătă o nouă vigoare prin implicarea Bisericii în social.

„A ne iubi nu înseamnă a ne privi unul pe celălalt, ci a privi amândoi în aceeaşi direcţie” spunea Antoine de Saint-Exupéry. Iată că uneori, extrapolând sensurile iubirii înseamnă şi a ne privi unul pe celălalt. Poate că unul dintre cele mai pregnante impulsuri distructive ale vremurilor pe care le trăim este această indiferenţă ucigaşă ce ne face să trecem nepăsători pe lângă suferinţa aproapelui nostru. „Nu-i nimeni el însuşi o insulă / Toţi aparţinem unui continent / Deci moartea oricui mă împuţinează / Căci şi eu sunt cuprins de omenire / Nu trimite pe nimeni să vadă / Pentru cine bate clopotul / Întotdeauna bate şi pentru tine” scria poetul englez John Donne. Ce oare ne face să nu auzim bătaia clopotelor? Poate prea marea dragoste pentru propria persoană, poate prea multa şi imprudenta credinţă că noi nu vom ajunge niciodată să întindem mâna după ajutor. Poate că efemera bucurie a unei zile de azi îi face pe cei mai mulţi să nu poată vedea mai mult de limitatul orizont al pântecului.

Cartea de faţă ne deschide ochii asupra primei porunci biblice şi ne ajută să înţelegem că a iubi înseamnă uneori a putea să priveşti spre cel căzut şi să te priveşti în oglindă cu aceeaşi seninătate, că a iubi nu înseamnă a aştepta să primeşti cu mâna cea mai lungă ci a da cu ea fără a aştepta nimic în schimb. De fapt „adevărata iubire începe de acolo de unde nu mai aştepţi nimic”. Iată ce spunea într-una din mai vechile sale scrieri („Conceptul de medicină creştină. Sfânta Scriptură citită de un medic ortodox” Ed. Christiana, 2001) minunatul doctor Pavel Chirilă referitor la abordarea sufletului bolnavului în timpul actului medical. „Medicul creştin îi acordă timp şi preţuire. Pentru că e veşnic sufletul trebuie abordat cu înfiorarea cu care abordezi veşnicia”. Splendidă formulă care spune totul despre implicarea unui doctor creştin în vindecarea bolnavului.

Citind, studiind, însuşindu-ne principiile cărţii mai facem un pas către nevăzutul Sfântului Apostol Pavel. Să-l facem dar cu tărie, curaj şi seninătate, implicându-ne noi înşine mai mult în suferinţa celorlalţi găsind astfel prilej de bucurie în urmarea primei şi celei mai de seamă porunci a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

CarteaOrtodoxă.ro

Teologie socială

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.