Simfonia glorificării lui Dumnezeu

De ceva vreme atenţia îmi este extrem de captivată de Ioan, capitolul 17. Nu că nu ar avea toate textele biblice aceeaşi inspiraţie divină, însă Ioan 17 e genul de text pe care-ţi vine să-l citeşti ”scoțându-ți încălțămintea din picioare.” Rugăciunea pe care Domnul Isus I-o adresează Tatălui Său este încărcată cu o așa sublimitate și sensibilitate, încât efectul citirii ei se simte, uneori, chiar și la nivel fizic; fiorii prezenței divine ne străbat întreaga ființă!

În acest scurt editorial vreau să mă opresc asupra unui singur aspect pe care-l descoperim în sfânta rugăciune a Mântuitorului: „Eu Te-am glorificat pe pământ, terminând lucrarea pe care Mi-ai dat s-o fac.” (Ioan 17:4) Domnul Isus confirmă aici, cât se poate de limpede, un lucru care adesea scapă observației noastre: tot ce a făcut El pe pământ a avut ca scop glorificarea Tatălui! Sigur, Domnul amintește aici despre ”terminarea lucrării”, ca apogeu al activității Sale, dar se subînțelege întreg planul divin pe care Hristos l-a materializat prin lucrarea Sa.

Cu alte cuvinte, tot ce vedem pe pământ, de la conceperea Sa miraculoasă dintr-o fecioară, până la înălțarea la cer, constituie notele sublime ale unei simfonii ”scrise” pentru glorificarea lui Dumnezeu. Cu siguranță când Hristos a umblat pe ape, când a deschis ochii orbilor, când i-a vindecat pe leproși, sau când i-a ridicat pe morți din neființă, ”simfonia glorificării” cânta note pe care le deslușea chiar și o ureche nu tocmai obișnuită cu astfel de ”partituri alese”. Dar când Hristos a fost respins de ai Săi, când a fost acuzat că are drac, când nu a putut face nicio minune, când a fost ispitit de satana în pustie, când a fost părăsit de toți, când a ajuns de batjocura celor mai josnici oameni și, mai ales, când a fost atârnat pe lemnul Golgotei?! Ce s-a întâmplat atunci? Chiar și aceste ”note grave”, disonante din punctul nostru de vedere, aveau de fapt același scop: glorificarea lui Dumnezeu. Exact acesta este lucrul pe care Domnul îl confirmă în rugăciunea din Ioan 17!

Să revenim acum la noi: ce fel de simfonie cântă viața noastră? Orice credincios autentic dorește să trăiască pentru gloria lui Dumnezeu și are la baza vieții sale principiul: „Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile!” Și, da, muzica sună plăcut în auzul urechilor noastre – când mergem din biruință în biruință, când familia este bine, când biserica este plină de viață, când sănătatea este excelentă, când avem ce pune pe masă, când toate ușile ni se deschid: atunci concluzionăm că trăim pentru gloria Domnului! Vedem că El ne împlinește și ne dă o viață plină de satisfacții.

Dar când pe partitura vieții noastre apar alte note? Când totul merge rău? Când pare că Dumnezeu ne-a uitat? Aș vrea să vă încurajez și să vă amintesc de faptul că pe ai Săi, Hristos „cu nici un chip nu îi lasă și nu îi părăsește.” De fapt, s-ar putea ca exact ca atunci când nouă ni se pare mai puțin probabil, partitura vieții noastre să cânte o simfonie pentru gloria lui Dumnezeu, o muzică a cerului pe care doar Marele Dirijor o poate înțelege!

Pastor, Costel Ghioancă