Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, rãbdarea, blîndeța. Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa vecinică la care ai fost chemat, și pentru care ai fãcut aceea frumoasã mãrturisire înaintea multor marturi. Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a fãcut acea frumoasã mãrturisire înaintea lui Pilat din Pont, să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină pînă la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpînitor, Împăratul împãraților și Domnul domnilor, Singurul care are nemurirea, care locuieşte într’o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L -a vãzut, nici nu -L poate vedea, și care are cinstea şi puterea vecinică! Amin. (1 Timotei 6:11-16)

Expresia antrope Teou care se traduce în limba română prin “om al Lui Dumnezeu”, apare în ultimul capitol din 1 Timotei, o epistolă pastorală. Epistola este scrisă de către apostolul Pavel și i-a fost adresată lui Timotei care era la Efes. În privința datării acestei epistole există două păreri: prima susține că epistola a fost scrisă între anii 58, 59 d.Hr, iar cea de a doua între 64-65, d.Hr. Motivul scrierii epistolei este prezentat în cap. 1, vesetul 3: după plecarea sa în Macedonia, Pavel îl lasă pe Timotei în Efes pentru a veghea în privința învățăturilor false și pentru a așeza diferite rânduilei în biserica din Efes. Cartea se încadrează în genul epistolar cu salutări la început, dezbaterea diferitelor probleme în cuprinsul ei și apoi îndemnurile finale de la sfârșit.
Cartea tratează diferite probleme precum avertizări împotriva învățătorilor falși, aspecte legate de rugăciune, datoriile slujitorilor bisericești, învățături legate de văduve, bătrâni și robi, îndemnuri personale pentru Timotei.

Expresia antrope Teou apare în ultima secțiune a epistolei și anume, cea rezervată îndemnurilor persoanle din partea apostolului Pavel pentru Timotei.
Se poate observa în primă fază că antrope Teou apare în contrast cu izbitor cu “felul de oameni” descris 1 Timotei 6:5. Este vorba despre oameni firești, înclinați spre certuri fără rost, clevetiri, oameni fără evlavie, iubitori de bani etc. Deci antrope Teou ar descrie un om duhovnicesc în contrast cu unul firesc.

Pe de altă parte, antrope Teou se poate referi și la statutul lui Timotei de slujitor. Această expresie era foarte cunoscută în Vechiul Testament și era văzută ca o descriere a unui profet (vezi, 1 Samuel 9:6). Acest titlul a fost acordat unor personaje marcante ale Vechiului Testament: Moise (Deut. 33:1), David, (Neemia 12:24), Ilie (1 Împ. 17:18), și Elisei (2 Împ. 4.7).
O altă perspectivă asupra expresiei, rezultată din considerarea genitivului care apare în ea, duce la înțelegerea conform căreia antrope Teou este unul care aparține Lui Dumnezeu, fiind pur și simplu un slujitor al Lui.

Ținând seama și de adevărul că LXX traduce iş Haelohim din Deut. 33:1, prin antrope Teou putem atunci să ne îndreptăm spre concluzia că expresia avută în discuție este o reiterare a unui concept vechi-testamental care definea pe slujitorii lui Dumnezeu (profeți, conducători etc), dedicați și credincioși misiunii care le-a fost încredințată. Această concluzie este susținută și de contextul teolgoic al epistolei, fiind vorba despre o epistolă pastorală, cu un accent deosebit pe tema slujitorilor Lui Dumnezeu.

Timotei, ca destinatar primar al epistolei avea să înțeleagă că statutul și slujirea care i-au fost încredințate reprezentatu un imperativ al unei mișcări de tipul de la – către. Timotei trebuia să se ferească de iubirea de bani, de certuri, de mândire și răutate. În schimb este îndemnat să caute neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea și blândețea.
Construind podul hermeneutic între atunci și acolo / aici și acum observăm că există o suprapunere destul de fidelă a contextelor. Și astăzi ne confruntăm cu același profil al oamenilor firești (sarkinos) care își investesc eforturile spre tot ce este pământesc, spre câștig și pofte. Omul duhovnicesc (pneumatikos) caută neprihănirea, evlavia și toate celelalte.
Totuși, în privința expresiei antrope Teou putem afirma că se bucură de un grad de generalitate mult mai mare decât pentru cititorul bisericii primare. Astfel, cititorul contemporan când aude antrope Teou nu rezonează imediat cu contextul iudaic vechitestamentar, în care a fost conturată expresia și, deci, nu înțelege atât de mult caracterul statutar al acesteia; înțelege, mai degrabă, că omul Lui Dumnezeu este un om spiritual, credincios, cu o bună mărtuire, care pur și simplu, aparține Lui Dumnezeu.

Menționăm la final ca acest mod ultim de înțelegere al expresiei cercetate în rândurile de mai sus se potrivește și mai bine cu principiul nou-testamentar al preoției universale.

Costel Ghioancă