În opinia mea, introducerea pe care Iosif Ţon o face Institutelor lui Calvin este, într-adevăr, una remarcabilă. Deşi nu sunt de acord cu ultimele orientări teologice ale fr. Iosif Ţon, consider că introducerea studiată de noi nu face decât să confirme că personalitatea şi lucrarea fr. Ţon nu s-au clădit pe conjuncturi, ci pe darurile deosebite pe care Dumnezeu le-a pus în dânsul.

Îmi este greu să mă gândesc la un alt autor român care să scrie cu aşa de mare naturaleţe, cu o deosebită concizie şi cu o abilitate rară de a explica lucruri extrem de complicate, într-un mod foarte simplu. Aceste calităţi scriitoriceşti se văd lămurit şi în introducerea avută de noi în atenţie.

Iosif Ţon descrie contextul apariţiei Institutelor şi a lucrării omului din spatele acestora (Calvin), adică scrie istorie, într-un mod care nu te plictiseşte. Cum reuşeşte să facă lucrul acesta? O face păstrând în prim plan mereu aspectul relevanţei, angajându-l pe cititor într-o istorie care, de la bun început, părea străină de propria-i persoană. Autorul introducerii nu pune pe tapet doar nume, ani şi informaţii, ci ne prinde în reţeua de inter-conexiuni şi subtilităţi ale acestor date. Cred că acesta este punctul forte al Introducerii  ţoniste.

Concret, fr. Ţon ne invită în lumea oamenilor din spatele evenimenteleor: cu luptele şi transformările lor spirituale, cu temerile lor, cu aspiraţiile lor, cu sensibilităţile politice ale vreme, cu dezbateri şi controverse religioase, cu excese şi contra-excese, cu prejudecăţi şi erori de interpretare a realităţii, cu implicaţii în plan religios şi social, până în ziua de astăzi.

Prezentăm mai jos câteva repere ale acestui substrat istoric despre care vorbim:
– relevanţa istorică (românească) este argumentată prin faptul că religia reformată s-a răspândit şi în Translivania; apoi avem Palia de la Orăştie, impactul reformei în dezvoltarea limbii române, ţinerea slujbelor în limba română.

– observaţia privitoare la schimbarea de carieră – presupusul motiv că tatăl lui Calvin l-a îndreptat pe fiul său spre o carieră juridică deoarece preoţia în biserica catolică nu mai părea a fi un lucru sigur, în contextul frământărilor generate de Refromă.

-detalii interesante din viaţa lui J. Calvin (îi suplinea pe profesorii săi la Orleans; boala de stomac)

-prezentarea lucrării lui Dumnezeu în viaţa lui Calvin prin subita conversio; O încurajare pentru noi este că J. Calvin consideră că din momentul convertirii sale i s-a „conferit cea mai onorabilă slujbă, aceea de predicator și slujitor al Evangheliei.”

– Calvin devine model pentru alții: „oricine care tânjea după o doctrină curată venea să învețe de la mine.”

– călătoriile și șederile în ascuns ale lui Calvin, cauzate de persecuțiile din Franța (gen Noapte Sf. Bartolomeu).

– faptul că prima variantă a Institutelor a fost adresată regelului Franței, Francisc I, având un scop apologetic.

– modul interesant în care Farel a stăruit de Calvin să rămână la Geneva pentru a-l ajuta cu reformarea orașului (prin invocarea unui blestem)

– conflictul lui Farel și Calvin cu Consiliul orașului Geneva.

– religia ca problemă a națiunii, a etniei și botezul copiilor mici.

– lupta lui Calvin cu excesele Reformei radicale înrădăcinate în practicile extremiștilor de la Munster.

– sintetizarea teologiei lui J. Calvin: sursa învățăturii creștine este Sfânta Scriptură, teologia lui Calvin este cristocentrică, explicarea salvării prin termenul îndreptățire, totala depravare a omului, doctrina despre predestinație dar și învățătura despre viață, muncă și implicare socială – de aici legătura cu dezvoltarea economică a țărilor protestante (Max Weber, Etica protestantă și spiritul capitalist. )

Cu ce nu agreez în introducerea țonistă?
Mi se pare corectă și legitimă afirmația că cei de la Cartea Creștină (incuzându-l, evident, pe fr. Țon) nu agreează cu tot ceea ce spune Calvin în Institute (nici eu nu sunt de acord cu tot), însă mi se pare nefondată alăturarea ideilor: „Noi cei de la Editura Cartea Creștină nu suntem reformați.” cu „Noi am apărut în primii ani ai Reformei și înainte de Ioan Calvin”.

Sunt de acord că Reforma Radicală precedă cu puțin activitatea personajul istoric J. Calvin, însă este greu de argumentat că ar preceda și ideile (teologia) sale.  Doctrina reformată are mai întâi o bază biblică, și abia apoi una calvină. Deci, finaul introducerii nu cred că este pe măsura ținutei înalte a materialului în sine, din cauză că ne lasă gustul amar al frământării cu întrebarea „Cine am fost primii?” Iar pentru noi, evanghelicii care trăim într-un context ortodox, această întrebare este deja obositoare și sterilă.

Notă: folosirea termenului „țonist” nu este făcută în sens peiorativ, ci doar pentru a semnala ceea ce este specific perspectivelor fr. Iosif Țon!

Costel Ghioancă