„Je suis Charlie” și întrebarea „A lovi, sau a nu lovi?”

Masacrul tulburător petrecut ieri la sediul redacției jurnalistice Charlie Hebdo a îngrozit întreaga planetă și a stârnit opinia publică. Aș face câteva scurte observații legate de acest eveniment trist, plecând de la o întrebare pe care o găsești, din când în când, prin anumite cărți: Cum ar arăta lumea, dacă într-o zi, peste tot pământul, s-ar anula orice fel de lege și justiție omenească, fiecare având dreptul să facă tot ce dorește, fără a fi tras la răspundere?

Cel mai probabil, o astfel de „libertate” ar deschide o cutie a Pandorei, plină de lăcomie, ură, violență și tot felul de spurcăciuni. O fiară hidoasă care s-ar grăbi să înroșească planeta noastră, deja rănită, ar fi „Bestia răzbunării”, sau „a reglării conturilor”.

„Răzbunare, dulce răzbunare…” este gândul transformat în tortură, care-i neliniștește și le tulbură somnul multor oameni. De nu s-ar teme de vreun fel de justiție (omenească sau divină), cei cu gâtul însetat de răzbunare, ar ridica mâna împotriva multora pe care nu-i mai consideră semeni ai lor, aidoma strămoșului lor, Cain, inventatorul mentalității că semenii (frații) nu trebuie să mai fie sub „paza”, ci sub pizma noastră.

Așadar, evenimentul cumplit exprimat prin sloganul „Je suis Charlie”, aduce în actualitate mult dezbătuta întrebare: „A lovi , sau a nu lovi”? Răspunsul potrivit îl oferă Domnul Isus Hristos, Mântuitorul nostru: „Cei ce erau cu Isus, au văzut ce avea să se întâmple şi au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?” Şi unul din ei a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. Dar Isus a luat cuvântul şi a zis: „Lăsaţi-i! Până aici!” Şi S-a atins de urechea omului aceluia şi l-a vindecat.” (Luca 22:49-51)

Așa procedează Domnul Isus, răspunde la lovitură prin vindecare. Este specialitatea Lui. Așa a făcut la Golgota: primind cea mai mare lovitură (mânia lui Dumnezeu cauzată de păcatele noastre), Isus oferă cea mai mare vindecare (viață veșnică pentru toți cei ce cred în El).

Așa au procedat toți urmașii adevărați ai Domnului Isus (nu lupii îmbrăcați în blană de oaie), toți cei ce au zăcut în închisorile comuniste, fiind loviți fără milă de călăii lor împietriți de ură. Au răspuns la lovituri prin priviri pline de iubire, prin iertare, prin a săruta mâna care le-a umplut trupul de durere. Și nu de puține ori s-a produs minunea: răspunsul creștinilor la lovituri a produs vindecarea. Călăii au găsit mântuirea și s-au transformat – precum Saul din Tars – din prigonitori în prigoniți.

Cred că „Je suis Charile” ar trebui să ne amintească încă odată de iubirea nemăsurată a Domnului Isus Hristos și de unicitatea vieților acelora care sunt urmașii Săi. Cred că cei ce sunt creștini, în adevăratul sens al cuvântului, nu ar găsi deloc dulce gustul răzbunării, chiar dacă într-o zi toate legile ar fi suspendate. Ei ar face precum Stăpânul lor: ar iubi!

Pastor Costel Ghioancă