În jurul cărui lucru este structurată viața Bisericii?
În jurul cărui lucru este structurată viața Bisericii?
M-a întrebat odată cineva: „Care este grupul vostru țintă ca Biserică?”. Văzând că întârzii în a răspunde a continuat: „Spre exemplu grupul nostru țintă sunt tineri; avem muzică contemporană; avem predicare relevantă generației actuale; avem activități pentru tineri”. I-am spus: „Noi n-avem un grup țintă și nu cred că este învățătura Bibliei să avem un grup țintă”.
În spatele întrebării însă, se ascundea o concepție asupra Bisericii care a pătruns aproape peste tot în lumea evanghelică. Deși am avea impresia că doar tinerii sunt contagiați, de fapt ea este foarte proeminentă și adânc înrădăcinată și la generația a doua și a treia. Aceștia vor spune cam așa: „La noi așa s-a făcut până acum; noi suntem tradiționali și vrem să păstrăm linia indiferent de costuri. Nu vom lăsa tinerii să aducă lumea în Biserică”. Ei bine, poate unii n-o s-o spună chiar așa, dar în realitate cei mai mulți ajunși la senectute asta cred.
Vei spune poate, ce legătură este între grupul țintă de care vorbeai în introducere și chestia asta cu cei în vârstă. Ideea este că ambele grupuri sunt călăuzite de la același principiu, care se aplică în două moduri diferite. Și principiul este acesta: Viața bisericii trebuie să structureze după dorințele mele. Tinerii își doresc cântare contemporană, bătrânii iubesc Harfa Evangheliei; tinerilor le place dinamismul, bătrânilor lucrurile așezate și predictibile; tinerilor le place să se îmbrace mai lejer, bătrânilor le place să-și ia costumul, s.a.. Cu siguranță însă, fiecare grup va spune că ceea ce face el este biblic și că celălalt grup este fie lumesc, fie legalist. În realitate însă, dacă cineva este dispus să se despartă de altcineva (așa cum s-a și întâmplat în multe locuri) pe motiv de stil de cântare, sau pe orice alt motiv, acea persoană arată că lucrul în jurul căruia se învârt toate lucrurile este plăcerea ei. Lucrul care structurează viața unei Biserici contaminate de această mentalitate nu este Hristos și Scriptura, ci propriile plăceri, păreri și opinii. Viața bisericii ar trebui să fie structurată în jurul persoanei lui Hristos, nu în jurul stilului de cântare, al liturghiei sau al oricărui alt lucru ce ține de formă și nu de fond. Când viața cuiva este centrată pe Hristos, acea persoană nu va avea dificultăți să se adapteze unui mediu diferit de cel cu care este obișnuită ea, dacă va vedea că Hristos este onorat și că El este centrul.
Din păcate, deși multe Biserici încă nu s-au despărțit fizic, există o despărțire la nivel de duh, pentru că deși se tolerează unii pe alții, această toleranță este mai degrabă o disprețuire reciprocă tacită. Cel mai grav însă, este că Hristos, capul și centrul Bisericii, este marginal și tangențial, nu central. În momentul când Hristos va deveni central, toate lucrurile se vor așeza în ordine și nu vor fi excese. Tinerii vor privi cu respect și admirație la cei în vârstă, căutând povața lor și vor cânta cu pasiune cântările lui Nicolae Moldoveanu, iar bătrânii se vor ruga pentru cei tineri și se vor mira de bogăția lui Hristos din cântările și viețile lor. „Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea” (Efeseni 2:14). El, Hristos, care a unit ceva ce omenește era imposibil, pe evrei și pe nemuri sub aceeași jertfă, are puterea să ne unească și pe noi astăzi, dacă facem din El centrul vieților noastre.
Ştefan Cornu