Articole / Postat pe

„I-am dat pe mâna Satanei”

 

„Din numărul lor sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească.” (1 Timotei 1:20)

Expresia de mai sus, „i-am dat pe mâna Satanei” pare destul de dură și nepotrivită cu climatul spiritual „temperat” în care trăim. Cum ar trebui să înțelegem pasajul acesta?images

În versetul amintit, Pavel îi pomenește pe Imeneu și Alexandru, două persoane care, la fel ca alții, au părăsit cugetul curat și au naufragiat credința! Faptul că le spune pe nume înseamnă că erau cunoscuți în biserica din Efes, fiind probabil dintre lideri, (prezbiteri). Nu avem foarte multe detalii despre aceste personaje și nu știm foarte multe despre ei. Pe Imeneu îl întâlnim aici alături de Alexandru și în 2 Timotei 2:17, alături de Filet, acolo unde spune: „cuvântul lor roade precum cangrena”. Despre Alexandru citim de 4 ori în Noul Testament: o dată în Evanghelii, de două ori în F. Apostolilor și o dată în 2 Timotei. Nu știm exact la care „Alexandru” se referă în textul nostru.

Cert este că Pavel spune despre ei „i-am dat pe mâna Satanei ca să învețe să nu hulească” (1:20). Cum ar trebui să înțelegem această afirmație? Cred că în lumina celuilalt pasaj biblic în care apare această expresie (1 Cor. 5:5) putem înțelege că este vorba despre ultima măsură disciplinară posibilă pentru recuperarea cuiva. În Corinteni este cazul unui curvar despre care Pavel spune: „am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.” În acel context este vorba despre excomunicare (excludere) din sânul bisericii. În felul acesta omul ajunge din nou în lumea lui Satan, lume în care nu se mai bucură de protecția și binecuvântările specifice familiei lui Dumnezeu. Acolo este foarte vulnerabil și predispus nimicirii cărnii (probabil o boală fizică grea), ca în felul acesta să fie disciplinat, să se întoarcă la Domnul și să fie mântuit în ziua venirii Lui.

În 1 Timotei Pavel vorbește despre același lucru: Imeneu și Alexandru au fost excomunicați, vulnerabili în fața celui rău, în speranța că vor învăța (se vor disciplina), se vor întoarce la Domnul și nu vor mai hului prin învățături eretice și conștiințe murdare. Deci, când unii prin trăirea lor naufragiază conținutul credinței și practica acesteia, biserica este obligată să apeleze ca ultimă măsura disciplinară la actul excomunicării. În felul acesta se reabilitează mărturia bisericii, iar cel exclus are o nouă șansă de a se pocăi de faptele sale

Costel  Ghioancă

„I-am dat pe mâna Satanei”