Zicem că vrem ca Domnul Isus să fie Modelul nostru în toate împrejurările… aspect bun și de dorit. Ne poate sluji El atunci ca Model și în relație cu lumea în care trăim, cu cultura?
Trebuie să notăm chiar de la început un paradox care există în multe biserici evanghelice românești: își pun mereu problema evanghelizării, că nu reușesc să iasă dintre cele patru ziduri ale bisericii, că nu există o viziune pentru cei pierduți etc. și aceiași oameni – când sunt între cele patru ziduri – recomandă cu stăruință ca cei credincioși să se ferească de lume, să nu aibă a face cu ea, să nu-i permită lumii să intre în biserică… Nu e de mirare că mulți creștini se găsesc prinși într-o tensiune spirituală greu de gestionat.
Fără a intra în studii complexe pe această temă (de genul, R. Niebuhr, Christ and Culture), prefer să rămân la o rugăciune a Mântuitorului: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău” (Ioan 17:15). Motivul pentru care creștinii au nevoie să fie păziți de cel rău este că „lumea” și spiritul ei sunt afectate de păcat. Dar „lumea” nu este totuna cu cultura. „Lumea” se referă la toți cei neregenerați spiritual, cei care își cârmuiesc viața după alte principii decât după cele ale Scripturii, cei în inima cărora nu locuiește Hristos. Această „lume” se găsește în orice cultură și chiar și la unii din cei ce sunt „între patru ziduri”. Păzirea de „lume” este o păzire de păcat, nu de cultură. Unul din motivele pentru care credincioșii nu merg cu Evanghelia afară din biserică este că fac o confuzie între lume și cultură. Este foarte greu să mergi într-un loc de care trebuie să fugi…
Este adevărat și că în cadrul culturii – mai precis în diverse subculturi – există spirit „lumesc”, dar nu tot ceea ce este în afara celor patru ziduri este păcat… În cultură sunt lucruri morale, imorale și amorale, fapt care ne obligă să facem o distincție între principii și forme: principiile biblice sunt absoluturi nenegociabile, pe când formele culturale sunt adaptabile și în continuă mișcare.
Deci, când trebuie să ne păzim de „lume”, nu trebuie să ne păzim de cultură, la pachet, cu tot ce conține… ci doar de acele aspecte din cultură care contravin principiilor Scripturii. Isus este Model și în această privință: nu a acceptat ca Templul „să fie schimbat într-o peșteră de tâlhari”, fapt ce contrazice ceea ce „este scris”, dar a stat la masă cu diverse categorii de oameni, i-a iubit pe cei străini, s-a născut într-o cultură iudaică și a participat la tot ceea ce însemna aceasta, a folosit limbajul și imaginile familiare ascultătorilor etc.
Problema este că unele persoane fac lucruri „sfinte” din preferințele lor culturale și „păcate” din preferințele culturale ale altora. Corect este să facem sfinte principiile Scripturii și să negociem preferințele culturale, într-un spirit al iubirii și al sacrificiului, că doar acestea de pe urmă sunt principii biblice, nu-i așa?

Costel Ghioancă