Cerul, o lume a iubirii, de Jonathan Edwards
Fragmente din Cerul, o lume a iubirii, de Jonathan Edwards (1703-1758)
„Cerul însuși, casa de locuire, este o grădină a plăcerilor, un paradis ceresc, potrivit în toate pentru a fi reședința dragostei cerești, un loc unde locuitorii lui să aibă parte de o societate dulce și de o desfătare deplină a dragostei lor unul față de celălalt. Acolo nimeni nu va fi nesociabil sau distant de ceilalți. Micile deosebiri ale acestei lumi nu vor afecta lumea cerească, deoarece egalitatea sfințirii și a dragostei sfinte le vor anula.
De asemenea, în Cer, toate lucrurile vor arăta într-un mod remarcabil frumusețea și caracterul vrednic de iubit al lui Dumnezeu și al lui Hristos. Toate vor avea peste ele veșmântul strălucirii și al dulceței dragostei divine. Lumina care luminează și umple acea lume este chiar lumina dragostei manifestată în strălucirea slavei Mielului lui Dumnezeu, acea minunată influență a umilinței asemănătoare mielului și a dragostei…”(pp. 13-14)
„Paradisul ceresc al dragostei va fi păstrat pentru veci de veci într-o primăvară nesfârșită, fără toamnă sau iarnă, unde gheața nu va putea distruge și unde frunzele nu se vor ofili și nu vor cădea, ci unde fiecare plantă va fi într-o continuă prospețime, înflorire, înmiresmare și frumusețe, întotdeauna înmugurind, întotdeauna înflorind și întotdeauna dând rod. Frunzele celui neprihănit nu se vor vesteji (Psalmul 1:3). Iar în mijlocul străzilor Cerului și pe ambele margini ale râului va crește copacul vieții, care dă douăsprezece tipuri de fructe, rodindu-le în fiecare lună (Apocalipsa 22:2). Totul în lumea cerească va contribui la bucuria sfinților, iar fiecare bucurie a Cerului va fi eternă. Nicio noapte, cu întunericul ei, nu se va așeza peste strălucirea veșnicei lor zile.” (p. 14)
„Oh! Câtă pace va fi acolo, într-o astfel de lume ca aceea! Și cine poate exprima plinătatea și binecuvântarea acelei păci! Cât calm este în ea! Câtă dulceață, sfințenie și bucurie! Ce adăpost de odihnă este deja pregătit pentru noi, după ce vom fi trecut prin furtunile și vijeliile acestei lumi, în care mândria, egoismul, invidia, răutatea, disprețul, rușinea, certurile și viciile vor fi fost precum valurile unui ocean învolburat, întotdeauna rostogolindu-se și de multe ori aruncate cu violență și furie! Ce minunat Canaan al păcii este înaintea noastră, după ce vom fi trecut prin acest pustiu gol și înspăimântător, plin de capcane și curse, de șerpi veninoși, unde nicio odihnă nu poate fi găsită! Oh! Câtă bucurie va fi acolo, izvorând în inimile sfinților, după ce au trecut prin pribegia truditoare și au fost aduși într-un asemenea paradis! Acolo într-adevăr este bucurie negrăită și plină de slavă – bucurie umilă, sfântă, încântătoare și divină în perfecțiunea ei! Întotdeauna dragostea este un principiu dulce și în mod special dragostea divină. Aceasta, chiar și pe pământ este un izvor de dulceață, însă în Cer va deveni un pârâu, un fluviu, un ocean! Toți vor fi aproape de slava lui Dumnezeu, care este marea fântână a iubirii, deschizându-și propriile suflete ca să fie umplute cu acele revărsări de dragoste turnate din plinătatea Sa. Ei vor fi precum florile de pe pământ în zilele luminoase și pline de bucurie ale primăverii, care se deschid înaintea soarelui pentru a fi umplute cu lumină și căldură așa încât să prospere în frumusețe și mireasmă sub razele lui vesele.
În Cer fiecare credincios este ca o floare în grădina lui Dumnezeu, iar dragostea sfântă este mireasma și parfumul dulce pe care fiecare o emană și care înmiresmează umbrarul paradisului de sus. Fiecare suflet va fi acolo precum o notă dintr-un concert muzical încântător, care este într-o dulce armonie cu celelalte note și care împreună se contopesc în cele mai fermecătoare sunete de laudă la adresa lui Dumnezeu și a Mielului pentru totdeauna. Astfel toți se ajută unul pe celălalt în cel mai înalt mod cu putință pentru a exprima dragostea întregii lumii cerești către gloriosul lor Tată și Cap și pentru a turna înapoi dragostea lor în marea fântână a iubirii de unde sunt alimentați cu iubire, binecuvântare și slavă. Astfel ei vor iubi și vor domni în iubire și bucurie dumnezeiască, care este rodul binecuvântat al dragostei pe care, în această lume niciun ochi nu a văzut-o, nicio ureche nu a auzit-o și care niciodată nu a intrat în inima omului ca să și-o poată imagina. Astfel, în plinătatea luminii tronului, fermecați de bucuriile care cresc pentru totdeauna și care sunt totuși pentru totdeauna pline, ei vor trăi și vor domni cu Dumnezeu și cu Hristos întotdeauna și pentru veci de veci.” (pp. 16-17)
Jonathan Edwards Jonathan Edwards Jonathan Edwards Jonathan Edwards Jonathan Edwards Jonathan Edwards
