Articole / Postat pe

Filimon, atunci şi acum

1. (v. 1-3.) Salutări introductive
Apostolul Pavel își începe epistola prin cuvintele Paulos desmios Hristou Iesou („Pavel un întemnițat al lui Hristos Isus”). Este o formulă curioasă și neobișnuită (în general Pavel se descrie pe sine în alte epistole ca fiind „rob al lui Isus Hristos”, „chemat să fie un apostol”, sau „apostol al lui Isus Hristos.”). Deși unii au încercat să susțină că Pavel folosește aici un limbaj metaforic este evident că Pavel are în vedere sensul propriu al expresiei. „Întemnițat al lui Hristos Isus”, înseamnă întemnițat de dragul lui Isus sau pentru cauza lui Isus. Genitivul care apare arată că Hristos este atât Stăpânul întemnițatului cât și cauza întemnițării acestuia.
Timoteos ho adelfos („și fratele Timotei”). Pavel se asociază cu Timotei în salutările introductive. De obicei Pavel face acest lucru atunci când cel cu a cărui nume se asociază se află într-o relație cu destinatarul episotolei. Nu înseamnă că Timotei este co-autor al epistolei, ci probabil că acesta îl cunoștea pe Filimon.

Filemoni to agapeto kai sunergo hemon
(„către preaiubitul Filimon, tovarășul nostru de lucru”). Aici este introdus destinatarul care este prețios înaintea lui Pavel. Articolul hotărât din limba greacă to și pronumele posesiv hemon care se aplică atât lui agapeto cât și lui sunergo arată că Filimon aparține unei comunități a dragostei reciproce și că acesta și-a mai demonstrat dragostea și în trecut (vezi. v.5-7).
Kai te kat’ oikon sou ekklesia („și către Biserica din casa ta”). De aici reiese nu doar că Filimon era un creștin, dar și că își pusese casa la dispoziția lui Dumnezeu pentru ca acolo să se poată aduna credincioșii.
Haris humin kai eirene (har și pace vouă). Este vorba despre un salut specific apostolului. Aici mai apare și completarea „de la Isus Hristos Domnul”.

2. (v.4-7.) Mulțumiri și mijlocire pentru Filimon
Euharisto to Teo mou pantote mneian sou poioumenos epi ton proseuhon mou („Mulțumesc întotdeauna Lui Dumnezeu când te menționez în rugăciunile mele”). Versetul arată că doar Pavel se roagă pentru Filimon, nu și Timotei. Pantote („întotdeauna” nu ar trebui înțeles ca referindus-se la rugăciune fără încetare ci, așa după cum spune Pavel, se roagă oridecâteori mijlocește înaintea Lui Dumnezeu pentru colaboratorii dragi. Pavel mulțumește lui Dumnezeu pentru Filimon, dar se și mijlocește pentru acesta (vezi v.6).
Hoti ta splaghna ton hagion anapepautai dia sou adelfe (“pentru că inimile sfinților au fost înviorate de către tine, frate”. Expresia vine să explice (hoti) expresia “pentru dragostea ta”. Unii comentatori sugerează că Pavel s-a gândit la comportamentul general al lui Filimon, pe când alții cred că Pavel are în vedere o anumită împrejurare în care cel din urmă a dat dovadă de generozitate. În sprijinul celei de-a doua variante vine și verbul anapepautai care pare să indice spre un act semnificativ de generoziatate, mai degrabă decât spre o atitudine de bunătate continuă.

3. (v.8-20.) Pavel pledează pentru Onisim

Pavel începe acum să pledeze pentru Onisim și pregătește cadrul rugăminții sale, făcând apel la principiul dragostei creștine care guvernează relațiile dintre semeni. (vezi dia ten agapen, din v.9).
Parakalo de peri tou emou teknon hon egennesa en tois desmois Onesimon (“Fac apel la tine pentru copilul meu pe care l-am născut în închisoare- Onisim)”. Aici Pavel arată în mod clar că face o rugăminte și mijlocește pentru scalvul Onisim care a fugit de la Filimon. Fraza este construită cu atenție pentru că numele lui Onisim apare la sfârșit. Deci, mai întâi Pavel îi arată lui Filimon că Onisim a devenit creștin și apoi pomenește numele lui.
În vesetul 11 apare contrastul ahreston/euhreston (nefolositor/folositor) pentru a evidenția contrastul între ceea ce era odată Onisim și ceea ce a devenit el cum în Hristos.
În versetul 12 Pavel îi spune lui Filimon că îl va trimite la el pe Onisim, ta ema splaghna. (inima mea). Înțelesul mai poate fi și acela ca și cum Pavel s-ar fi trimis înapoi pe sine însuși. Pavel reia această semnificație în versetul 17. (“Primește-l ca pe mine însumi”).
În versetul 15 apare un alt contrast interesat : pros horan/aionion (“pentru puțină vreme/pentru veșnicie”), iar pasivul ehoriste (“a fost despărțit de”) denotă scopul ascuns al Lui Dumnezeu (așa-numitul “pasiv divin”), și providența divină.
Deosebit de interesant este și că în versetul 20 Pavel folosește expresia anapauson mou ta splaghna en Hristou (“Înviorează-mi inima în Hristos”). Aceasta expresie mai apare și în prima secțiune a epistolei, atunci când Pavel îi mulțumește Lui Dumnezeu pentru faptul că Filimon a înviorat inimile sfinților. Acum, în versertul 20 Pavel îl roagă pe Filimon să mai facă încă odată o lucrare de înviorare, de această dată pentru apostol însuși.

4. (v.21-25.) Remarci și salutări finale
În finalul epistolei, după ce arată că se bazează pe ascultarea lui Filimon, Pavel își exprimă speranța că va putea veni în mod personal să-l viziteze pe Filimon. Astfel, Pavel zice: ama de kai etoimaze moi xenian (“în același timp pregătește o cameră de oaspeți pentru mine”). Aici acțiunea are legătura cu rugămintea lui Pavel. Deci, pe lângă ceea ce trebuia să facă pentru Onisim, Filimon mai avea o rugăminte de îndeplinit.
În versetele 24 și 25 Pavel mai transimte niște salutări din partea lui Epafra, Marcu, Aristarh, Dima și Luca și încheie epistola cu o benedicție specifică în scrisorile sale: he haris tou kuriou Iesou Hristou meta tou pneumatos humon.Amen („Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin”).

Atunci şi acum
Apostolul Pavel îi scrie lui Filimon și își începe scrisoarea într-un mod obișnuit. Își menționează numele său apoi îl include și pe Timotei cel care l-a însoțit foarte mult în lucrarea efeseană. Pavel face de cunoscut apoi destinatarului că îi mulțumește lui Dumnezeu pentru credința și dragostea sa. Versetele 4 la 7 pregătesc cadrul pentru scopul principal al epistolei și anume rugămintea care îl are în vedere pe Onisim. Pavel arată că a primit raporturi pozitive despre lucrarea și dragostea pe care Filimon a arătat-o deja semenilor. Într-o secțiune (8-20) în care Pavel își alege cu grijă cuvintele, acesta mijlocește pentru Onisim, un sclav fugar al lui Filimon. Începe cu o descriere succintă a situației respective (8-12) în care arată că deși ar putea să îi poruncească destinatarului ce se cuvine să facă în privința lui Onisim, alege mai bine să apeleze la rugăminte și lasă decizia în seama lui Filimon. Pavel arată că se bazează pe dragostea lui Filimon. Rugămintea vine din partea unuia care este atât ambasador cât și rob al lui Isus Hristos și are în vedere pe cel care a fost convertit la creștinism, pe când Pavel se afla încă în închisoare. Deși se dovedise că Onisim i-a fost nefolositor stăpânului său, Pavel îi face de cunoscut lui Filimon că a intervenit o mare schimbare. Onisim a devenit folositor. Acest lucru era deja evident de vreme ce Pavel spune că Onisim l-a ajutat în propovăduirea Evangheliei și Filimon află că apostolul ar fi dorit chiar să-l oprească pe scavul fugitiv ca și colaborator în lucrare.

Mai apoi, cu grijă, Pavel îi atrage atenția lui Filimon de la erorile unei persoane la planul măreț și la providența lui Dumnezeu. Cine știe, dacă Dumnezeu, în voia Sa pasivă, nu a îngăduit ca Onisim să fugă tocmai pentru a găsi și el mântuirea și în felul acesta să fie alături de stăpânul său pentru veșnicie.
În versetul 17 Pavel este mult mai direct și îi spune lui Filimon că se așteaptă să-l primescă pe Onisim ca și pe apostol însuși. Totodată introduce o nouă idee și zice că Onisim nu ar trebui primit ca un scalv ci ca un frate. Pavel nu îi cere lui Filiomn să se poarte cu Onisim ca și cu un om liber sau să-l elibereze pe acesta imediat ce va ajunge la el, ci se referă la atitudinea care ar trebui să existe între cei doi.

Pentru a se asigura că într-adevăr stăpânul își va primi sclavul cu dragoste, Pavel se angajează să plătească și pagubele care au fost produse atunci când Onisim a fugit.
Mesajul este clar: Filimon avea să înțeleagă că Onisim a primit același har și aceeași transformare ca și el însuși prin lucrarea aceluiași om: Pavel. În consecință, era de așteptat ca Filimon să îndeplinească rugămintea apostolului Pavel.
În închierea epistolei Pavel îi arată destinatarului că se bazează pe ascultarea sa și îi transmite acestuia salutări din partea altor 5 conlucrători. Benedicția finală exprimă dorința apostoluli ca harul Domnului să rămână cu membrii acelei biserici din casa lui Filimon.

Există câteva aspecte fundamentale care se doresc a fi identificate în demersul hermeneutic al Epistolei Apostolului Pavel către Filimon.
În primul rând, este evident că ne confruntăm cu problema sclaviei. Faptul că Pavel nu pledează înaintea lui Filimon pentru abolirea sclaviei poate fi o chestiune revoltătoare pentru mintea cititorului modern. Lucrurile se poat simplifca dacă corelăm epistola cu alte pasaje pauline care tratează situații asemănătoare. Spre exemplu, 1 Cor. 7:20-24, dă de înțeles că fiecare trebuie să rămână cu Dumnezeu în starea în care era când a fost chemat (referirea se face la statutul de rob sau slobod). Mai mult, Coloseni 3:22, arată că robii sunt datori să asculte de stăpânii lor, nu doar când supravegheați de către aceștia ci ca unii care se tem de Domnul. Iar Efeseni 6:5-9, evidențiază că și stăpânii la rândul lor trebuie să se poarte cuviincios cu robii, ferindu-se de amenințări întrucât și ei au un Stăpân ceresc care nu are în vedere fața omului.

În concluzie se observă că Pavel nu scrie împotriva structurilor sociale, dar scrie legat de atitudinile diferitelor clase sociale. Astfel, în cadrul societății (în cazul lui Pavel, sclavagistă), dragostea creștinească trebuie să existe chiar și între stăpâni și robii acestora, întrucât și unii și alții au nevoie de mântuire și în cele din urmă au același stăpân: pe Dumnezeu.

În mod similar, în vremurile noastre preocuparea (conform teologiei pauline) nu ar trebui să fie una de răsturnare a ordinii sociale existente, ci una de pentetrare a acesteia cu mireasma dragostei creștine și de ghidare a acesteia după principiile creștine. În cazul societății contemporane, paralela evidentă este cea dintre angajator-angajat sau patron-angajat. Epistola către Filimon prezintă o etică a relațiilor între angajator și angajat. Fiecare dintre părți ar trebui să acționeze știind că se află sub supravegherea lui Dumnezeu. Munca și plata trebuie să se facă în mod cinstit iar atitudinile dintre părți trebuie să fie de dragoste și respect reciproc.

O altă ideee furnizată de Filimon este și una privitoare la dinamica relațiilor. Lucrul care se are în vedere aici este cererea și oferta de favoruri între persoane. Pavel ne învață în scrisoarea sa că trebuie să acționăm în virtutea principiului dragostei și nu în cea a principiului forței. Deși, din punct de vedere spiritual Filimon era îndatorat lui Pavel, iar statutul de apostol îi conferea celui de-al doilea o poziție deosebită în relația cu cei credincioși, Pavel nu aplează la autoritatea sa. El nu folosește forța nici atunci când ar fi putut să o facă; mai degrabă face apel la principiul dragostei și al liberului arbitru așteptându-se ca în cele din urmă Filimon să fie ascultător.

Tot la fel și cititorul modern poate învăța din exemplul lui Pavel: dragoste nu forță; rugăminte nu poruncă. Dacă cititorul este un pastor sau un lider atunci Filimon se constituie a fi și un material excelent de teologie pastorală. Pavel manifestă grija unui păstor pentru oița sa, sau grija unui tată pentru copilul său. Învățăm că păstorul trebuie sacrifice de la sine de dragul Domnului Isus și de dragul celor pe care-i slujește.

Totodată, un bun lider trebuie să aibă și abilitatea de a anticipa reacția celor pe care-i slujește. Pavel vorbește mai întâi despre transformarea sclavului fugitiv și apoi rostește numele lui pentru a contracara din start o reacție negativă din partea lui Filiom. Tot același lucru îl urmărește și când arată că este dispus ca să plătească el însuși pagubele produse de Onisim. Un lider bun demontează barierele, aticipându-le și dezamorsându-le.

O altă dimensiune importantă a epistolei pare să indice către o teologie a mijlocirii. Pavel mijlocește pentru Filimon înaintea lui Dumnezeu și pentru Onisim înaintea lui Filimon. De asemenea, Filimon este pomenit în mod regulat în rugăciunile lui Pavel. Cititorul contemporan înțelege cât de importantă este rugăciunea și mijlocirea și faptul că efectele acestora sunt uluitoare.

Elementele de eclesiologie nu pot fi trecute cu vederea. Deși scrisoarea este între două persoane, un expeditor și un destinatar, și are în vedere o problemă tot între două persoane (Filimon și Onisim), găsim elemente care ne arată că discuția depășește cu mult acest cadru bi-personal. Scrisoarea începe cu menționarea lui Timotei alături de Pavel, a bisericii care se aduna în casa lui Filimon, a Apfiei și a lui Arhip și se încheie cu salutări din partea altor cinci credincioși și cu o benedicție care din nou are în vedere o biserică. Învățăm că și problemele personale între două sau mai multe persoane nu au loc într-un cadru izolat, separat de biserică ci au loc în contextul comunității mai largi a credincioșilor, a trupului Lui Hristos. Din acest motiv atitudinile și principiile folosite în soluționarea conflictelor respective nu se nasc prin prisma trăirilor și părerilor personale a celor implicați, ci prin prisma consensului general al comunității de credință. Spus mai pe scurt, cei care se alfă în conflict nu sunt singuri pe lume.

În sfârșit, un ultim aspect aminit în aceast articol are în vedere și aspectul providenței divine. Cititorul contemporan învață că nu trebuie să fie descurajat. Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor și are soluții. Greutățile din viață nu ne împiedică să-L slujim pe Dumnezeu. Pavel a contribuit la convertirea lui Onisim fiind în lanțuri și are speranță că în curând Dumnezeu îl va scăpa de ele și va putea să îl viziteze pe Filimon. Fuga sclavului Onisim a dus în cele din urmă la convertirea sa și la înrolarea în slujirea Lui Dumnezeu. Pavel nu spune că Onisim a făcut bine că a fugit, dar spune că Dumnezeu a putut să transforme și ceea ce era rău în bine. Dumnezeu este la lucru fie că suntem în lanțuri fie că suntem liberi, fie că ne este mai greu sau mai ușor.

Costel Ghioancă

Filimon, atunci şi acum

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.