de Costel Ghioancă

De la 1848 încoace tot cântăm „deșteaptă-te române…”. Din ’90 spunem că ne și reprezintă ca națiune. Îl cântăm toți, deopotrivă, copii și bătrâni, bogați și săraci, pe podiumul de premiere la jocurile olimpice sau, sacadat, printre cojile de semințe care zboară rătăcitor în aerul de deasupra stadioanelor bucureștene. Aş urmări, cumva, o altă direcţie de reflcţie decât cea propusă de imnul nostru naţional: nu atât trezirea din “somnul cel de moarte”, ci trezirea “din prostie”. Deci, să zic aşa, un fel de deşteptare spre deşteptăciune. Mă întreb și eu cum arată, oare, un român „deștept”? Că deștepți toți părem a fi… Nu prea există subiect față de care românii – in corpore – să nu își dea cu presupusul… Deșteptăciune este din plin!

În mod paradoxal, una din revelațiile izvorâte perpetuu din depozitul deșteptăciunii românești este că „suntem proști”. Aud adesea în zumzetul urbei: „Suntem proști! Ne merităm conducătorii pe care-i avem!” Sau, „când ne prefacem că muncim, suntem proști, ne păcălim pe noi înșine!” Tot astfel, aud: „băă, dacă tot bem și fumăm atâta, suntem proști, ne distrugem sănătatea!” Aș putea da mai multe exemple, dar nu găsesc deloc plăcere în a elogia prostia…

Rămânem, totuși, cu dilema existențială a unei națiuni deștepte, foarte abilă în a-și depista propria prostie, pentru ca mai apoi, cu prima ocazie, să cânte: „Deșteptă-te române!” O explicație ar fi că există deșteptăciune, dar prea puțină înțelepciune. Recunoaștem prostia, dar nu știm cum să acționăm față de ea. Sau, nu suntem suficient de motivați, suntem pasivi, comentăm, rumegăm și… cam atât. Lipsește acțiunea izvorâtă din înțelepciune. Asta din pricină că înțelepciunea adevărată nu vine pe traiectorii genetice, nici pe cele ale ambițiilor personale și nici prin (dez)informare. Înțelepciunea vine prin apropierea de Dumnezeu! Prin frica de Domnul (Proverbe 1:7).

Dacă românii își doresc – de ziua lor – o altfel de soartă și o „deșteptare” din prostie este nevoie de smerenie, de apropiere reală de Dumnezeu, de Hristos „în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei” (Coloseni 2:3).

Așadar, de ziua românilor urarea mea este: „Fii înțelept, române!”
La mulți ani!