Un articol care ne propune să reflectăm, cu adevărat, la lucruri care contează:
Cu câțiva ani în urmă se vorbea cu mult interes despre o preconizată apariție editorială inedită a unei cărți intitulate „Omul evanghelic”. Proiectul cu pricina nu s-a mai finalizat, dar cert este faptul că odată cu trecerea timpului portretul omului evanghelic riscă să nu mai arate precum în poza de la tinerețe. Trecerea anilor a lăsat urme vizibile pe chipul evanghelicalismului românesc, după cum orice mișcare creștină din istorie a fost marcată de scurgerea anilor. În lipsa unei mișcări de reînnoire spirituală, vigoarea și energia tinereții se diminuează, pe măsu
ră ce structurile, programele și tradițiile riscă să le reducă la o formă lipsită de conținut.
S-au scurs aproape 25 de ani de la Revoluție. Îndrăznim să ne uităm în oglindă? Mi-ar plăcea să asist la o întâlnire a liderilor evanghelici din anii 90, entuziaștii care au gândit construcția Alianței, a postului de Radio Vocea Evangheliei, a proiectelor naționale precum Filmul „Isus”, a evenimentelor de la Sala Palatului și de pe stadioanele din marile orașe etc. Oare cum ar descrie ei biserica după 25 de ani?
Citește în continuare pe culturadialogului.ro