Un articol care ne propune să reflectăm, cu adevărat, la lucruri care contează:

Cu câțiva ani în urmă se vorbea cu mult interes despre o preconizată apariție editorială inedită a unei cărți intitulate „Omul evanghelic”. Proiectul cu pricina nu s-a mai finalizat, dar cert este faptul că odată cu trecerea timpului portretul omului evanghelic riscă să nu mai arate precum în poza de la tinerețe. Trecerea anilor a lăsat urme vizibile pe chipul evanghelicalismului românesc, după cum orice mișcare creștină din istorie a fost marcată de scurgerea anilor. În lipsa unei mișcări de reînnoire spirituală, vigoarea și energia tinereții se diminuează, pe măsură ce structurile, programele și tradițiile riscă să le reducă la o formă lipsită de conținut.

S-au scurs aproape 25 de ani de la Revoluție. Îndrăznim să ne uităm în oglindă? Mi-ar plăcea să asist la o întâlnire a liderilor evanghelici din anii 90, entuziaștii care au gândit construcția Alianței, a postului de Radio Vocea Evangheliei, a proiectelor naționale precum Filmul „Isus”, a evenimentelor de la Sala Palatului și de pe stadioanele din marile orașe etc. Oare cum ar descrie ei biserica după 25 de ani?

Citește în continuare pe culturadialogului.ro