Aveam 8-9 ani. La un moment dat iau un băț de chibrit, îl țintesc cu privirea, mă concentrez și încep să spun: „Doamne eu știu că tu ai putere! Eu am credință și știu că nimic nu este imposibil pentru tine. Fă, dar, să se aprindă de la sine acest băț de chibrit!” Însă, oricât de mult am încercat, Dumnezeu nu a răspuns nesăbuinței mele!

Nu mă consider prea vinovat pentru încercarea mea de atunci – nu eram decât exponentul „credinței magice” care mi se propovăduise. Dacă crezi, orice se poate! Și am zis și eu să încerc cu chibriturile… că doar copiilor (și nu numai) le pace să se joace cu focul!

Baza „teologică” pentru astfel de atitudini este în zona versetelor precum Marcu 11:23-24 „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” „Păi – mă gândeam eu – dacă pot muta munții, faza cu chibritul este floare la ureche!”

Oare, chiar așa ar trebui să credem? Că dacă avem o credință suficient de puternică Dumnezeu ne oferă tot ce dorim? Să privim textul nostru cu nițel mai multă atenție, mai în context.

În Marcu 11:12-26 avem următoarele secvențe:  blestemarea smochinului neroditor (12-14), curățirea Templului (15-19), din nou discuții despre smochin (20-22) și finalul despre „credință și mutarea munților” (22-26), scos adesea din context.

Deci, etapa cu „Templul”este încadrată între 2 secvențe cu „ smochinul neroditor”, ceea ce înseamnă că, evident, există o legătură între ele. Mai concret, Mânuitorul ne transmite că atât smochinul, cât și Templul, respectiv Israelul – simbolizat prin smochin – vor împărtăși aceeași soartă: distrugerea! Care era problema? Ce unește smochinul, Templul și Israelul în această narațiune? Aparența (religiozitatea) fără rod!

– smochinul are doar frunze, nu și rod!
– Templul este un loc al „afacerilor” și „ritualurilor religioase” fără să fie „o casă de rugăciune pentru toate neamurile;
– Israelul: „Norodul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine!” (Marcu 7:6)

Prin urmare, dată fiind superficialitatea și lipsa de rod, urmează distrugerea! Problema Israelului a fost necredința (Marcu 4:40; 5:17; 6:3-6; 7:6 etc.) materializată prin respingerea lui Hristos și a domniei Sale (Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au auzit cuvintele acestea, căutau cum să-L omoare; căci se temeau de El, pentru că tot norodul era uimit de învăţătura Lui. – Marcu 11:18). Logica e simplă acum: din pricina necredinței poporului avem doar frunze fără rod și respingerea lui Hristos și ca urmare va veni pedeapsa!

Dar, acum ajungem la credință și la discuția noastră despre „cereți orice veți vrea…” După ce Mântuitorul prevestește dezastrul adus de necredință face un apel care era de așteptat: „Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!” (Marcu 11:22) Acest apel nu este unul vag, cu referire la o „credință magica” – precum faza cu chibriturile – ci se referă la credința în Hristos ca Domn și Mesia, acceptarea autorității Sale, exact ceea ce le lipsea israeliților care aveau doar „frunze fără rod”.

Acest adevăr își găsește suport și în versetele următoare care sunt un ecou al textului din Zaharia 14:4, un pasaj care profețește domnia lui Mesia: „Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; Muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate, spre miazăzi.”

Mesajul este următorul: credința (v.22) face ca imposibilul să devină posibil! Pedeapsa este înlocuită cu domnia lui Hristos și mântuirea adusă de El. (v23-24). Tocmai din pricină că acceptăm domnia lui Hristos nu ne mai purtăm ca stăpâni față de semenii noștri, ci suntem gata să-i iertăm, întrucât și Domnul ne-a iertat pe noi (v.25-26).

Concluzii:

1. Prin credință nu suntem chemați să mutăm munții, ci să stăm sub domnia lui Hristos și să facem să vină Împărăția lui „precum în ceruri așa și pe pământ.

2. Acest „orice veți cere să credeți că l-ați și primit și-l veți avea” este delimitat de un cadru: cel al domniei lui Hristos. Când cerem ceea ce corespunde cu scopurile și autoritatea Domnului, lucruri care țin de voia și planurile Sale (iertarea, salvarea, sfințirea, slujirea Lui etc.) să credem că l-am și primit, fiindcă promisiunile Domnului sunt sigure. Când cerem după gândul lui Hristos (lărgirea Împărăției Sale) și nu „cu gând  să risipim în plăcerile noastre” (Iacov 4:3), știm că totul este posibil.

3. Credința și acceptarea domniei lui Hristos se vede în smerenia noastră în relațiile cu semenii și în disponibilitatea de a ierta.

4. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui” și nu să aprindeți chibriturile…!

Costel Ghioancă