Priveşte!

Creştine, în toate nevoile tale, priveşte spre Dumnezeu şi vei fi scăpat! În încercările şi în durerile tale, priveşte la Domnul Isus Hristos şi vei fi izbăvit! Îndreaptă-ţi ochii şi inima spre cer! Priveşte la Domnul Isus Hristos – Mântuitorul tău – şi nu te teme!

Nu vei aluneca, dacă, în timp ce mergi, ochii îţi sunt îndreptaţi spre Domnul Isus. Cine priveşte continuu spre El, acela merge în siguranţă pe drum, acela nu se va poticni în călătoria de pe acest pământ!

Taci înaintea Domnului!

Încrede-te în Domnul în toate durerile tale! „În lume veţi avea necazuri!” Învaţă, prin credinţă, că toate lucrurile vor lucra împreună spre binele tău şi apoi supune-te pe deplin voii Domnului. (…)

Supune-te sub mâna lui Dumnezeu şi necazul îşi pierde ascuţimea lui. Îndărătnicia, murmurul şi văicăreala îţi fac de o sută de ori mai multe dureri decât necazul însuşi. Tu crede că voia Domnului tău este mult mai bună decât voia ta; supune-te Lui şi rămâi în această supunere!

În cuptorul de foc

Cuptorul de foc este foarte folositor pentru copiii lui Dumnezeu, căci în el ei capătă mai multă lumină ca oriunde. Dacă vei călători în timp de noapte printr-un ţinut unde sunt multe cuptoare în care se topeşte fierul, te vei minuna de lumina care străluceşte din toate cuptoarele de topit.

Sunt încredinţat că nicăieri nu învăţăm atât de mult şi nu primim atât de multă lumină asupra Scripturii Sfinte ca în cuptorul de foc al necazului. Citeşte un adevăr din Biblie în pace, în odihnă, într-o stare bună; nu-ţi va face poate o impresie deosebită. Dar ia intră în cuptorul de foc – nimeni nu ştie câtă lumină este acolo decât acela care a trecut prin acel cuptor – şi vei pricepe atunci cuvinte grele din Scriptură şi vei înţelege mai mult decât dacă ai fi rămas afară.

O inimă largă

Nimic nu este aşa de potrivit ca să dea unui om o inimă mare şi largă ca o încercare grea. Oamenii mici la suflet n-au trecut prin multe încercări.

Cei ce nu au milă de semenii lor şi nu plâng niciodată cu cei ce plâng, de obicei nu au avut ei înşişi multe de suferit. Numai o suferinţă mare dă naştere la o inimă mare.

„De şase ori te va izbăvi din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul” (Iov 5:19)

Putem să avem atâtea necazuri câte zile are o săptămână; dar Dumnezeu, care a lucrat timp de şase zile, va lucra pentru noi până la izbăvirea noastră deplină. În ziua odihnei, ne vom odihni cu El şi în El. Când necazurile vin unele după altele, aceasta este adeseori cea mai grea încercare a credinţei.

Mai înainte de a ne fi venit bine în fire după o lovitură, a doua şi a treia urmează, astfel că ajungem cu totul ameţiţi.

Dar câtă îmbărbătare este, pe de altă parte, când izbăvirile vin repede unele după altele! Oricum, noi ştim că, dacă Domnul ne-a rânduit şase necazuri, şase vin, nu mai mult. Dacă însă El ne-a rânduit şapte necazuri, nici atunci chiar într-al şaptelea nu ne va atinge răul. Vom sta cu mijlocul încins în faţa celor şase sau şapte necazuri şi groaza de ele o vom lăsa acelora care nu au Tată, nu au Mântuitor şi nu au Mângâietor.

Adevărate comori

Necazurile sunt comori; şi dacă am fi oameni înţelepţi, am socoti durerile noastre drept pietre preţioase.

Peşterile necazurilor sunt mine din care se scot diamante, bunurile noastre sunt argint, dar pentru creştini, necazurile vremelnice pe care le au sunt aur curat.

Putem să creştem în har când ne merge bine, dar negreşit, cele mai mari progrese le facem când suferim.

Vânturile uşoare fac bine corăbioarei vieţii noastre în drumul de călătorie spre cer; însă vânturile mari sunt mai bune pentru ea.

Ne place liniştea, dar calea lui Dumnezeu merge prin furtună.

Cei evlavioşi au mai mare, mult mai mare folos din pagubele pe care le au, decât din câştigurile lor.

Prin boala lor, ei se însănătoşesc; şi prin sărăcia lor, ei se îmbogăţesc.

Prin necazuri ni se taie aripile pământeşti, ca să nu putem zbura din mâna Domnului.

„Cel ce a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi” (Filipeni 1:6)

El va isprăvi lucrarea pe care a început-o în sufletul meu. Domnul Se interesează de tot ce mă priveşte pe mine. Tot ce acuma este bun, dar încă nedesăvârşit, îl va păzi Domnul, îl va păstra şi-l va duce la desăvârşire. Aceasta este o mare mângâiere. Eu n-aş putea să duc la desăvârşire lucrarea harului, căci alunec în fiecare zi şi numai prin ajutorul Domnului am rămas în picioare până acum.

Dacă Domnul m-ar lăsa, toate încercările mele de acum nu mi-ar ajuta la nimic şi aş pieri pe cale. Dar Domnul mă binecuvântează mereu. El desăvârşeşte credinţa mea, dragostea mea, caracterul meu, lucrarea mea la care m-a chemat. El mi-a insuflat grijă pentru sufletul meu şi a făcut să înainteze năzuinţa şi lupta mea.

El nu lasă niciodată o lucrare neterminată. Aceasta n-ar fi spre slava Sa şi nici chiar nu s-ar potrivi cu fiinţa Sa.

El poate să împlinească scopurile Sale pline de har şi chiar dacă firea mea rea, lumea şi diavolul s-ar uni toate ca să-L împiedice, nu mă îndoiesc de făgăduinţa Sa. El va duce la desăvârşire buna lucrare din mine, iar eu îl voi proslăvi mereu, îl voi proslăvi în veci. Doamne, Te rog, fă ca şi astăzi să propăşească în mine lucrarea harului Tău!

(Fragmente din volumul Eu sunt Domnul, Medicul tău, Charles H. Spurgeon, Editura Lumina lumii, 1978).

Monergism.ro