Ce să facem când familia este sub asediu?
În ultima perioadă de timp am asistat la atacuri tot mai susținute și mai sistematice la adresa familiei creștine. Sigur, ultima dezbatere aprinsă – referendumul pentru modificarea Constituției în privința definirii familiei – nu constituie doar o încolțire a valorilor moral-creștine (cum este cazul în alte situații), ci are în vizor însăși deconstrucția ideii de familie, o lovitură în fibra fundamentală din care este țesută celula societății, o ridiculizare a conceptului de umanitate. Subiectul este, oricum, extrem de sensibil, iar când în joc sunt implicate și instituții, evident că panica unora – în paralel cu extazul altora – atinge cote care ies din matricea unui ”calm social”.
Atacul continuă cu arsenalul ”nevinovatului Halloween”, o sărbătoare fățiș ocultă, menită să domesticească lumea spiritelor rele – de parcă nu s-ar simți și așa destul de mult ”acasă” în lumea noastră – , impusă prin presiune socială chiar și copiilor de grădiniță.
Putem să adăugăm multe alte strategii de destabilizare a familiei: violența și imoralitatea din mass media – chiar și din desenele animate – ”educația sexuală” livrată elevilor în școli, carierismul, materialismul, nerespectarea rolurilor rânduite de Dumnezeu în familie etc.
Ce să facem când familia este sub asediu? Încerc să indic o serie de repere care poate vor fi utile pentru unii dintre noi:
1. Îndepărtarea ”elementului-surpriză” și a așteptărilor nerealiste
Să nu lăsăm ca aceste atacuri să ne ia prin surprindere. Păstrând o viziune biblică asupra lumii, ne amintim că trăim într-o lume căzută, nerăscumpărată încă pe deplin. Statul nu va sluji Biserica, iar când o va face, va emite o factură mult prea scumpă. Istoria încă vorbește.
2. Să nu fim nepăsători
Chiar dacă nu trăim cu iluzia unui ”stat creștin/moral”, nu înseamnă că trebuie să renunțăm să fim „sare și lumină” în societatea în care trăim. Izolaționismul nu este sănătos nici pentru Stat și nici pentru Biserică. Este nevoie să ne pronunțăm asupra direcțiilor în care merge societatea și cred într-o implicare a creștinilor în toate sferele societății, cea politică, culturală, socială, economică etc. Dumnezeu a folosit și poate folosi asemenea slujiri. Cu toate acestea, să nu uităm că luptele spirituale pot fi câștigate doar prin adevărul Evangheliei. De aceea răspunsul nostru trebuie să fie după modelul Domnului Isus: Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimişi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine. Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. (1 Petru 2:12-15)
3. Paradoxal, adevărata luptă nu e în Societate, ci în Biserică
Noi nu putem câștiga lupta cu Statul (nici măcar nu este lupta noastră). Singurul care îi ridică și coboară pe împărați, Cel de stabilește cursul istoriei este Dumnezeul Suveran. Pentru mulți, iluzia este că dacă vor lupta cu Statul va fi apărată familia. Nu rezonez cu această perspectivă. Cred că trebuie să avem o mărturie pentru Stat, să ne exprimăm public într-un mod christic, însă avem de luptat – în sensul bun al cuvântului – în Biserică. Acolo avem ”societatea lui Dumnezeu”, acolo găsim oameni modelați de Evanghelie și favorabili valorilor creștine. De membrii noștri trebuie să avem grijă: să investim în familii, să predicăm Scriptura – nu povești nemuritoare – să indicăm cu precizie care este modelul biblic al familiei, să ne pronunțăm fără frică asupra rolurilor în familie, să promovăm o cultură a ”altarului familiei”, ca loc de părtășie regulată și închinare înaintea lui Dumnezeu, să promovăm smerenia și decența, nu divertismentul religios, să vorbim despre suferință nu despre Evanghelia prosperității, să prețuim mai mult identitatea creștină decât membralitatea eclezială, să postim împreună cu copiii noștri și câte altele…
Dacă bisericile sunt sănătoase spiritual, nimic nu va putea să distrugă familiile noastre, fiindcă atunci când Statul va veni să ne ceară ceea ce este contrar voii Domnului, vom prefera mai degrabă să murim decât să renunțăm la ce credem. Biserica și-a apărat valorile cu Evanghelia și cu sânge – al ei nu al altora –, nu prin politică! Întrebarea cu adevărat relevantă este: cât de pregătite sunt Bisericile? Aici este lupta! Să nu ne trezim că ducem „războaiele altora”.
4. Să ne încredem în Dumnezeu
Știu că sună a ”clișeu”, dar se întâmplă adeseori să ratăm cel mai evident lucru. Devenim tot mai sofisticați, ne considerăm atât de înțelepți încât „încrederea în Dumnezeu” devine doar o lozincă religios-corectă, iar nu o realitate plină de har și de speranță. Mărturia Bibliei ne arată că Dumnezeu a răsturnat de atât de multe ori planurile celui rău, că a schimbat cursul istoriei, că El este în controlul tuturor lucrurilor. Ce adevăruri minunate în care să ne găsim odihna sufletelor noastre!
Pastor, Costel Ghioancă