Recenzie, Costel Ghioanca

Chemarea la reformare spirituală este, de fapt, o chemare la reformarea vieții de rugăciune! Aceasta pare să rezulte, încă de la început, din titlul complet al cărții scrise de D.A. Carson, Chemarea la reformare spirituală, Priorități din viața și rugăciunile lui Pavel. Cartea, publicată în limba română de Editura Făclia (Oradea) în anul 2006, dezbate subiectul rugăciunii pe parcursul a 272 de pagini care includ prefața, introducerea, 12 capitole și o postfață.

În introducere, D.A. Carson, un autor apreciat la nivel mondial, face pledoarie pentru faptul că biserica și societatea contemporană au nevoie urgentă de rugăciune. Fără rugăciune este imposibil să-l cunoaștem cu adevărat și la nivel personal pe Dumnezeu. Totuși, Carson nu lasă ideea de rugăciune „suspendată în aer”, ci ne propune să privim la modul în care creștinul poate aplica teologia și rugăciunea lui Pavel la propria sa viață de rugăciune (21). Deci, autorul este convins că un studiul rugăciunilor inspirate ale lui Pavel este extrem de benefic și pentru creștinul de astăzi.

Înainte, însă, de a se aventura în abordarea câtorva texte biblice care prezintă rugăciunile pauline – și contextele în care  acestea sunt scrise–Carson planifică să înceapă cu un capitol practic –punctând, astfel, relevanța actuală a subiectului – privitor la Lecții din școala rugăciunii. Aici, sunt enunțat mai multe principii practice (unele dintre ele desprinse chiar din viața de rugăciune a autorului) printre care: planificarea, modalități de focalizare a atenției, rugăciunea împreună cu un partener, alegerea modelelor de rugăciune, utilizarea unui sistem de liste de rugăciune, rugăciunea diversificată, rugăciunile publice și perseverența în rugăciune (23-46).

În cel de-al doilea capitol, Cadrul rugăciunii, Carson folosește textul din 2 Tesaloniceni 1:3-12și ne arată că putem învăța de la Pavel să ne rugăm pentru creșterea în credință, să mulțumim pentru har (și nu doar pentru prosperitate materială), pentru perseverență în încercări, încrezându-ne în Dumnezeu pentru faptul că El este în control și oferă răsplătire celor credincioși (47-60).

De fapt, rugăciunea lui Pavel pentru tesaloniceni este aprofundată în următorul capitol Cereri bune. Pavel se roagă, așadar, ca Dumnezeu să-i considere pe creștini vrednici de chemarea lor, să ducă la îndeplinire planurile bune, urmărind glorificarea Domnului Isus, iar noi să fim glorificați în El, totul fiind posibil prin har (61-74).

În capitolul 4, D.A. Carson abordează Rugăciunea pentru semeni și argumentează că o astfel de rugăciune a fost o prioritate continuă pentru Pavel. Adeseori ne rugăm în mod egoist, pentru noi, în vreme ce apostolul Pavel s-a rugat atât de mult pentru semenii săi. Carson exemplifică acest adevăr și prezintă în carte mai multe pasaje biblice care dovedesc acest principiu: Romani 1:8-10; 10:1; 12:12; 15:5-6; 15:13; 15:30-33; 1 Corinteni 1:4-9; 16:23; 2 Corinteni 1:3-7; 2:14-16; 9:12-15; 12:7-9a; Galateni 6:18; Efeseni 1:3 și urm. 6:19-20; Filip. 1:3-6; 1:9-11; 4:6-7; 4:23; Coloseni 1:3-14; 4:2-4; 1 Tesaloniceni 1:2-3; 2:13-16; 3:9-13; 5:23-24; 5:28; 2 Tesaloniceni 1:3 și urm.; 2:16-17; 3:2-5; 3:16; 1 Timotei 1:12; 2:1 și urm.; 2 Timotei 1:3-7; 1:16-18; 4:22; Tit 3:15; Filimon 1:4-7; 1:25 (75-90).

În capitolul 5, Pasiune pentru oameni, vedem că rugăciunile lui Pavel au fost sincere, el bucurându-se cu adevărat pentru progresul spiritual al tesalonicenilor. Cu alte cuvinte, se poate bucura de „binele altora”. Este important să vedem că Pavel este, adeseori, recunoscător pentru oameni în rugăciunile sale. Evitând extrema lingușitorilor, dar și pe cea a celor ce nu sunt recunoscători și nu încurajează niciodată pe frații lor, Carson ne îndemnă să învățăm de la Pavel să le spunem credincioșilor că suntem recunoscători lui Dumnezeu în ceea ce-i privește (101).

Abordând textul din Coloseni 1:9-14, autorul ne îndeamnă, apoi, să privim la Conținutul unei rugăciuni provocatoare. Cu alte cuvinte, putem învăța de la Pavel că orice rugăciune are un fundament teologic (111), că trebuie să ne rugăm nu doar pentru nevoile urgente, ci și pentru cele permanente (116). Trebuie să ne rugăm ca oamenii să fie umpluți de cunoașterea voii lui Dumnezeu și să dobândim înțelepciune spirituală. Concret, înseamnă să aducem roadă (fapte bune) și să-l cunoaștem pe Dumnezeu, cunoaștere care are „o bază morală” (126).

În capitolul 7, autorul demontează orice fel de Pretexte pentru a nu ne ruga de genul: sunt prea ocupat, mă simt prea secătuit spiritual, nu simt nevoia să mă rog, sunt prea amărât pentru a mă ruga, mă simt prea rușinat sau mulțumirea cu mediocritatea (131-144). Apoi, în baza textului din Filipeni 1:9-11 suntem îndemnați să depășim obstacolele din calea rugăciunii, învățând să facem diferența între lucrurile bune și „cele mai alese”. Rugăciunea și Cuvântul Domnului nu trebuie niciodată să fie neglijate. „Deleagă anumite sarcini; renunță la altele.” (155)

În capitolul 9, Un Dumnezeu Suveran și Personal, este tratată una din „dilemele” rugăciunii: oare chiar schimbă rugăciunea lucrurile? Dacă Dumnezeueste Suveran, nu face doar ce vrea El? Și, dacă se răzgândește, mai este El suveran? În fața acestor întrebări, Carson arată încă o dată abilitatea sa de a explica lucrurile complicate într-un mod simplu și ajunge la concluzia că rugăciunea este mijlocul hotărât de Dumnezeu pentru schimbarea planurilor Sale (192). Capitolul următor continuă tema suveranității, explicând lucruri precum identificarea noastră cu Hristos sau diferența dintre revelație și luminare (204).

În capitolul 11, Rugăciune pentru putere, analizând textul din Efeseni 3:14-21, autorul ne arată că avem nevoie de putere pentru a ne maturiza din punct de vedere spiritual, putere care vine dintr-o înțelegere tot mai profundă a dragostei lui Dumnezeu pentru noi, în Hristos, dragoste pe care o cunoaștem „împreună cu toți sfinții”.

În ultimul capitol, Rugăciune pentru lucrare, bazat pe textul din Romani 15:14-33, autorul ne arată că există și „rugăciuni fără răspuns”. Nici măcar Pavel nu a primit toate lucrurile pentru care s-a rugat. Dumnezeu nu ne răspunde automat, după cum vrem noi, ci potrivit cu planurile Sale. El dorește să dezvolte o relație  cu noi, nu să fie un fel de „duh din lampă” care să ne împlinească toate dorințele. Pavel se roagă să fie scăpat de cei din Iudeea care se împotrivesc Evangheliei, ca lucrarea lui să fie acceptată de sfinții din Ierusalim și apoi să plece să planteze biserici în Spania. Din câte știm, doar a doua cerință din cele trei a fost împlinită (260).

Postfața este o rugăciune în sine.

Lucrarea lui Carson este de mare folos pentru cititorul contemporan. Citind-o, conștientizăm încă o dată nevoia de rugăciune, dar mai ales, suntem motivați atunci când vedem că  aceasta a ocupat un loc central în viața și slujirea lui Pavel. Cartea este o excelentă resursă pentru studiul rugăciunilor biblice care trebuie să ne informeze și pe noi în ce privește cadrul, conținutul, motivațiile și practica rugăciunii. Poate că, uneori, exprimarea autorului este un pic prea „tehnică și rece” pentru un subiect ca cel al rugăciunii, dar lucrul acesta nu știrbește cu nimic profunzimea și utilitatea ei.