Mai cu vreo două zile în urmă am vizionat o dezbatere aprinsă între Richard Dawkins, ateu și susținător feroce al evoluționismului, și cardinalul George Pell. Faptul acesta m-a determinat să mă gândesc din nou la aspecte care țin de ateism, doar că, de data aceasta semnalez pericolul ateismului religios.

La ce mă refer prin „ateism religios?” Nu doar la faptul că ateismul este o religie în sine, ci și la realitatea că pot fi persoane care să îmbrățișeze o anumită tradiție creștină și să nu creadă, totuși, în Dumnezeu!

Fac trimitere la un singur verset biblic, deși subiectul ar putea fi extins și în alte direcții. În Psalmul 14:1 citim că nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” Observați că nu se vorbește despre persoane precum Dawkins, care apără ateismul în fața spectatorilor, ci avem în vedere un soi de atei camuflați printre oamenii religioși. Ei pot merge la biserică precum toți ceilalți și pot să pară mai spirituali decât mulți dintre frații lor de „credință”.

Dar, ateul religios spune „în inima lui” că nu este Dumnezeu. Deci este vorba despre un limbaj al inimii, adică despre atitudini. Cu gura, acești oameni pot spune că Dumnezeu există, însă cu inima ei spun contrariul. Afirmă că Dumnezeu există, dar se poartă ca și cum n-ar exista! Cam despre asta e vorba și în „pilda bogatului nebun”.

Potrivit Scripturii, omul care crede în Dumnezeu are inima schimbată și trece printr-o transformare radicală (2 Cor. 5:17). El spune și cu gura, dar demonstrează și prin atitudinile inimii sale că se încrede în Dumnezeu și se supune voii Sale.

Ateii religioși sunt oameni care pot face multe pentru Domnul (așa după cum citim în Matei 7), însă oameni pe care Mântuitorul „niciodată nu i-a cunoscut”. Prin urmare este bine să ne întrebăm din când în când: „Oare ce spunem în inima noastră?”

Costel Ghioancă