Ar mai părea Pavel nebun şi astăzi?

Unele lucruri nu se schimbă sub soare. De fapt, majoritatea dintre ele. Asta ne-o spune Solomon, cu destul de mare convingere. 

În acest scurt articol aş vrea să medităm puţin la condiţia noastră de creştini şi, mai concret, la mesajul pe care trebuie să-l purtăm în lume.

Mi se pare fascinant curajul și claritatea în exprimare, pe care apostolul Pavel le are atunci când se înfățișează înaintea împăratului Agripa. În discursul său de apărare, Pavel trece în revistă un scurt istoric al vieții sale, cu accent deosebit pe minunata zi a convertirii – ziua când Domnul Isus l-a cucerit pentru totdeauna.

Apoi, spre finalul discursului său, Pavel își rezumă înaintea împăratului motivația lui de a fi pe pământul acesta. El înțelege că Dumnezeu l-a lăsat cu viață pentru a mărturisi „înaintea celor mici și celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii și Moise că are să se întâmple; și anume, că Hristosul trebuie să pătimească, și că, după ce va fi cel dintâi din învierea morților, va vesti lumină norodului și Neamurilor.” (Fapte 26:22-23).

Ce observăm? Pavel rămâne fidel, până la capăt, Sfintelor Scripturi (ceea ce au spus proorocii și Moise) și prezintă cu mare limpezime persoana unică și lucrarea lui Isus Hristos. Față de un astfel de mesaj, reacția lui Festus – care era împreună cu Agripa – este următoarea: „Pavele, ești nebun! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie”. Replica lui Pavel: „Nu sunt nebun, prea alesule Festus, dimpotrivă rostesc cuvinte adevărate și chibzuite.” (Fapte 26:24-25).

Va să zică, „adevărul și chibzuința” lui Pavel sunt o nebunie pentru Festus and co. Cum ar fi Pavel astăzi? I-ar mai spune cineva că este nebun? Cu siguranță! Doar că, probabil, nebunia nu ar fi pusă pe seama „învățăturii prea multe”, ci tocmai pe deficiența lui Pavel de a înțelege adevărata „știință a lumii și complexitatea existenței…”

„Ce ne lipsește?”, se întreabă creștinii, astăzi? Poate tocmai această „nebunie”, această dedicare totală față de Dumnezeu și încrederea în înțelepciunea de sus. Să nu ni se pară nimic mai drag și mai prețios în lume, decât Domnul nostru scump… Să nu fim pasionați de vreun mesaj, mai tare decât de mesajul crucii și biruinței lui Hristos!

Nu vorbesc despre un radicalism și fanatism religios. Fanatismul are de-a face cu „eliminarea” altora, pentru a ne mări granițele propriei noastre fericiri și împliniri. Fanatismul este de un egoism în stare pură. Nebunia pentru Hristos înseamnă restrângerea continuă a granițelor omului firesc, de dragul lui Dumnezeu și a semenilor. Nebunia aceasta nu este mânată de frică și de supunere oarbă, nici alimentată de egoism. Ea are la bază o dorință reală ce izvorăște din străfundul ființelor noastre. Este autentică. Nu e un delir religios, ci pur și simplu motivația noastră de a fi.

Doar așa, omul spiritual – străin acestei lumi – poate respira aerul lui Dumnezeu.

Pastor, Costel Ghioancă