Religie și știință / Postat pe

Dovezi ale veridicitatii crestinismului

Într-o lume ca a noastră, unde dovezile reprezintă aproape singurul motiv pentru crez și pentru trăire, ce dovezi ale veridicitatii crestinismului putem aduce? Ca atare vrem să punem înainte câteva dovezi, nu neapărat originale. Acestea sunt din punctul nostru de vedere foarte convingătoare cu privire la faptul că religia creștină biblică explică cel mai bine realitatea pe care cu toții o experimentăm. Pentru acest articol mă voi rezuma la a compara creștinismul cu ateismul.

Deja, puteți sesiza că nu plec de la crez înspre experiență, ci de la experiență înspre crez. Aceasta deoarece sunt de părere că religia și sistemele de gândire care nu iau concretul cu adevărat în serios eșuează. Ceea ce poate să-l aducă pe om în fața unei decizii conștiente nu este abstracțiunea, ci îmbinarea dintre abstracțiune și tangibil. Religia creștină, în opoziție cu părerile populare, nu se ferește de concret. Ea este o religie a concretului, o religie care explică cel mai bine realitățile experienței umane în raport cu orice altă religie sau sistem de gândire. Există dovezi ale veridicitatii crestinismului. Mă voi rezuma aici să fac o apologie a creștinismului în raport cu ateismul, și desigur, nu într-un mod exhaustiv.

Cum explicăm lumea concretă?

Așa cum am afirmat, există o lume a concretului, cea pe care orice om o experimentează și pe care orice om o consideră un dat absolut. Viața experimentală nu poate fi contestată. Nu putem contesta că România se află în Europa acolo unde ea se află, așa cum nu putem contesta experiențele care ne sunt un dat prin creație.

Omul însă, este și o ființă conceptuală, care formulează concepte, prin care vrea să explice aceste realități faptice. Lumea conceptuală reprezintă sistemul de gândire care îl face pe om să-și explice mai mult sau mai puțin consecvent realitatea pe care o experimentează zilnic. Unul din lucrurile care ne separă de regnul animal este că putem formula concepte despre experiențele noastre cotidiene, pe când animalul este cufundat în lumea simțurilor. Teza noastră este că religia creștină biblică, în comparație cu ateismul, oferă răspunsul cel mai consecvent cu realitățile pe care fiecare dintre noi le experimentăm zilnic și cu dovezile empirice care există în știință, istorie, psihologie și sociologie. În continuare vom lua câteva dovezi pe care le consider de maximă importanță pentru a demonstra acest lucru.

  1. Dovezi ale veridicitatii Crestinismului: realitatea degradării și a morții

Omul nu se poate obișnui cu gândul morții. Aspirațiile culturilor (vezi cultura egipteană, mayașă, greacă, indiană, s.a.) din toate timpurile a fost și este imortalitatea. Chiar și ideologia atee își dorește stoparea degradării umane și atingerea nemuririi prin tehnologie. În tot acest timp însă, ne spune în mod contradictoriu să ne obișnuim cu ideea morții și să o privim cu seninătate, ca o parte normală a evoluției noastre ca specie. Ne naștem ca animale și murim ca animale și ar trebui să privim moartea mai pragmatic. Dar dacă moartea este o parte aproape banală a existenței noastre de ce noi nu ne putem obișnui cu ea? Și de ce filosofia atee încearcă din răsputeri să o anihileze? N-ar trebui oare, dacă suntem doar materie, să privim moartea cu seninătate și nu cu oroare? Iată inconsecvența.

Urâm moartea

Este clar că omul nu iubește moartea. Dimpotrivă, toţi fugim de ea cât putem şi ne agăţăm de orice ca să o evităm. Chiar și jihadiștii iubesc viața mai presus de moarte, fiindcă prețuiesc viața de după moarte mai mult decât moartea fizică. Credința lor în viață îi determină să renunțe la viața fizică. Deși bătrânii care privesc cu seninătate moartea par că o iubesc, acest lucru nu este adevărat. Ceea ce ei urăsc nu este viața ca atare, ci viața în condițiile degradării fizice, degradare despre care Biblia vorbește tot în termenii morții.

Moartea pentru ateism este o mare problema

Dacă moartea este explicată cel mai bine de ateism (dacă putem vorbi despre o explicație) şi ea trebuie privită pozitiv, cum se face că noi experimentăm moartea în mod fatalist? Biblia, însă, vorbește de moarte ca fiind în mod necesar o experiență negativă, o aberație a existenței umane normale. Scriptura vorbește despre absenţa morții la creaţie. Moartea a intrat în experiența omenirii ulterior creaţiei, ca urmare a încălcării poruncii lui Dumnezeu. Blestemul Creatorului din pricina nesocotirii Sale a inclus moartea ca pedeapsa principală pentru păcat. Iată de ce murim! Nu este nicio evoluție şi nimic pentru care să ne bucurăm. Este pedeapsa dreaptă şi nenegociabilă a lui Dumnezeu. Şi asta este experienţa vieții noastre. Suferim moartea nu cu plăcere, ci cu o groază teribilă, aşa cum ne-a prevestit Creatorul că o vom experimenta. Vedeţi, are sens, are pe deplin sens.

  1. Dovezi ale veridicitatii Crestinismului: realitatea că suntem mai mult decât ființe materiale

Existența umană nu se rezumă doar la trup, așa cum lasă de înțeles ateismul. Desigur că, trupește vorbind, suntem un fel de mașinărie foarte complexă. Însă nu suntem doar trupuri. Nevoile noastre depășesc necesitățile trupești. Plăcerea regăsită în frumos nu poate fi corelată cu necesitatea niciunui organ. Bucuria dragostei este imaterială și nenecesară trupului. Dar dacă la acestea s-ar putea găsi ceva explicații (că organul numit creier își dorește senzația plăcerii sau a iubirii), ce putem spune despre conștiință? Cum poate omul să se de-corporalizeze și să se gândească la sine dacă este doar o mașinărie? Cum poate avea momente de introspecție dacă este doar un automat? Cum poate ieși din sine dacă tot ceea ce este el este un mecanism?

Biblia însă afirmă foarte clar că omul este parte materială și parte spirituală. Omul este o îmbinare dintre aceste două aspecte. Partea fizică are afinități cu lumea materială, iar partea spirituală are afinități cu lumea spirituală. Iar existența conștiinței este clar adeverită de Scriptură, care afirmă că noi suntem ființe ce vom supraviețui morții, ne vom de-corporaliza și ne vom continua existența fie în iad, fie în rai, apoi va veni învierea fizică a morților și judecata de apoi.

  1. Dovezi ale veridicitatii Crestinismului: realitatea egoismului uman

În evoluționismul ateist, egoismul este ceva pozitiv, un aspect care te conduce la înaintare evolutivă. El te povățuiește să fructifici oportunitățile înaintea altora și în detrimentul altora. Și cu toate astea, cu toții urâm egoismul (altora). Ne revoltă când cineva ne-o ia în față la o coadă, când încearcă să-și etaleze cunoștințele într-un mod egoist lesne de înțeles, sau când într-o echipă cineva îi folosește pe alții ca să iasă el în evidență. Cu toții știm cum arată un egoist și cu toții detestăm un astfel de comportament. Dar, în contradicție cu noi înșine îl practicăm, devenind pentru cei din jurul nostru exact ceea ce ei au devenit pentru noi. Dacă rostul egoismului este bun, de ce avem o repulsie față de el și o admirație față de cei altruiști? N-ar trebui oare să fie invers?

Biblia, în acord cu busola noastră interioară, descrie egoismul ca fiind unul dintre marile defecte morale ale naturii umane. Și ne oferă și remediul! Remediul este o renaștere a naturii noastre prin locuirea Duhului Sfânt în interiorul nostru pentru a extirpa înclinațiile egoiste carnale și pentru a planta alte înclinații, neegoiste și care îl glorifică pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care creștinismul a biruit în fața păgânismului și a devenit religia dominantă a lumii antice. Credincioșii, în fața persecuțiilor și de multe ori în fața morții au dovadă de un caracter cu totul altruist și străin pentru lumea care îi privea.

  1. Dovezi ale veridicitatii Crestinismului: realitățile factorilor dominanți ai lumii în care trăim: banii, sexul și puterea

Biblia, o carte atât de învechită a prezis că acestea sunt punctele în jurul cărora se mișcă și se va mișca întreaga umanitate până la finalul ei (1 Ioan 2:16, 1 Timotei 5:10). Și până acum Biblia a spus adevărul. Toată istoria umanității poate fi desfășurată pe aceste trei coordonate. Dacă Biblia este o carte banală de fabule antice, cum este posibil ca ea să explice așa de concret și actual forțele motrice ale societății? Care carte antică a mai făcut acest lucru? Care carte modernă a mai realizat asta? Ce filosof ateu a explicat aceste lucruri? Biblia radiografiază sufletul uman cu o așa precizie încât trebuie să fii de-a dreptul orb pentru a nu vedea acest lucru. Și face acest lucru pentru că este o carte inspirată de Dumnezeu.

  1. Dovezi ale veridicitatii Crestinismului: realitatea neîmplinirii sufletești perpetue a omului

Deja în acest punct filosofia atee nu mai pătrunde. Un lucru cert este că fiecare experimentăm neîmplinirea sufletească. Pentru mulți goana după bani, sex și putere îi momește să creadă că dacă le vor avea vor fi fericiți. Însă datele arată cu totul altceva. Rata de sinucidere în rândul vedetelor de la Hollywood este cu mult superioară oamenilor de rând. De ce? Răspunsul este simplu, pentru că lucrurile pământești nu pot satisface omul. Dacă nevoia ultimă a omului și-ar găsi satisfacție în plăcerile umane, mulți și-ar fi împlinit-o. Dar realitatea nu este asta. Neîmplinirea persistă chiar și între cei mai realizați oameni cu putință. Și aceasta fiindcă nevoia ultimă a omului este alta.

Frumosul din lume nu ne împlinește

Însă ar mai fi ceva. Omul este iubitor de frumos, fie că vorbim despre stele sau despre autoturisme. Problema este că aceastea ne încântă sufletul într-un mod imperfect și pentru foarte puțină vreme. Avem nevoie mereu și mereu de ceva nou, de o melodie nouă, de o mașină nouă, de o haină nouă. Deci chiar și plăcutul nu ne satisface decât într-un mod efemer. Este clar că nemulțumirea noastră profundă concretizată de dorința nesătulă după nou și după frumos arată că aceste lucruri nu sunt hrana potrivită pentru sufletul nostru. Neîmplinirea adâncă a sufletului cu lucrurile create arată că tânjim după ceva necreat și etern. Tânjim după frumosul infinit, după perfecțiunea desăvârșită, fără niciun defect și fără nicio mărginire. Aceasta este tânjirea din noi.

Narațiunea atee capitulează

Ori asta face ca o narațiune atee să fie depășită, de vreme ce necesitățile noastre ar trebui să fie pur fiziologice și prin urmare cu putință de a fi împlinite pe deplin. Cu toate acestea noi experimentăm exact inversul, neîmplinire și lipsă de satisfacție.

Creștinismul însă afirmă că această năzuință a sufletului este pe deplin împlinită în adepții săi. Iar creștinii de pretutindeni au vorbit despre împlinirea perfectă a omului în Dumnezeu. Este și logic. Dacă sufletul uman este proiectat pentru a fi neîmplinit cu creatura și împlinit cu Creatorul infinit, atunci ideea împlinirii reale în Dumnezeu pare a fi foarte plauzibilă. Terestrul poate satisface trupul, dar nu poate satisface spiritualul din om. Doar Dumnezeu poate face asta.

  1. Realitatea iubirii ca virtute absolută

Ura, războiul, violența sunt aspecte pe care toate victimele le detestă. Cei care au trecut prin experiența războiului, violenței domestice sau a lipsei cronice de iubire pot mărturisi că acestea sunt extrem de nocive. Iubirea și toleranța sunt mediul în care omul poate exista normal, poate fi fericit și creativ și se poate dezvolta. Ura dezintegrează creativitatea, societate și ființele umane în general. De aceea mulți vor fi de acord că iubirea ar trebui să fie lucrul în jurul căruia o societate ar trebui construită.

Ori religia creștină are în centru tocmai iubirea, lucrul fără de care o societate și un individ intră pur și simplu în dezintegrare de sine. Și ce fel de iubire?! O iubire atât de mare încât Dumnezeul întrupat s-a dat pe Sine la moarte pentru dușmanii Săi. Dacă s-ar putea face o definiție a iubirii aceasta ar fi aceea. Creștinismul are în centrul ei o ființă atât de înaltă din punct de vedere moral încât până și formele cele mai sublime ale iubirii sunt slabe și nevrednice de a fi puse în comparație cu acea persoană, Hristos. Iar această dragoste demonstrată la cruce face parte din esența lui Dumnezeu, după cum este scris în Biblie: „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8). Dacă dragostea este virtutea cea mai înaltă a omului și piesa de bază a unei societăți, atunci creștinismul este răspunsul.

În ateism iubirea este un intrus, un lucru contrar întregului sistem, care afirmă superioritatea celui mai puternic față de cel slab. Orice filosofie atee care elevează iubirea este contradictorie și împrumută din creștinism un element cu totul nenatural ei. Dar într-o filosofie atee consecventă iubirea nu-și are locul, prin urmare societatea nu-și are locul și nici individul nu-și are locul, dacă într-adevăr iubirea este cărămida esențială a oricărei societăți.

  1. Realitatea strigătului de ajutor al omului

Trăim într-o lume în care integritatea fizică, psihică, familială este mereu pusă la încercare. Fiecare dintre noi am experimentat într-un moment în viață o situație cu totul delicată, în care am strigat după ajutor către divinitate. Fragilitatea noastră ne face să strigăm instinctiv către dumnezeiesc, așa cum un prunc imploră milă prin scâncet. Acest aspect, îndrăznesc să afirm, este prezent în toate culturile pământului, indiferent de zeitățile implorate. Și chiar dacă unele n-ar avea, strigătul de ajutorare se află în fiecare suflet omenesc care trăiește pe pământ.

Dumnezeul Bibliei este răspunsul. El este adevăratul ajutor al omului. El este Dumnezeul izbăvitor prin definiție. Numele Isus înseamnă exact acest lucru; izbăvire, salvare. Strigătul nostru de ajutor este indiciul că nevoia noastră de salvare este chiar mai profundă decât am crede. Vina și condamnarea noastră înaintea Creatorului este principala noastră nevoie de salvare. Dar Dumnezeu ne izbăvește chiar și de propria Lui condamnare dreaptă. Desigur, dacă în adevăr căutăm izbăvire la El și la Hristos, care s-a jertfit pentru păcătoși și a ispășit în locul lor vina acumulată înaintea Creatorului.

Dumnezeu Scripturilor așadar ne împlinește o nevoie absolut esențială în această lume a pericolului; nevoia de a avea un ajutor și un izbăvitor.

  1. Realitatea vinei și a fricii

Frica este un fenomen pe care toți oamenii l-au experimentat. Și nu vorbesc aici doar de frica constructivă, care te ajută să eviți lucruri vătămătoare din punct de vedere fizic, cum sunt frica de înălțime, frica de a nu pune mâna pe plita încinsă, etc. Vorbesc despre acel sentiment nenatural şi detestabil care uneori ne paralizează fără a înţelege de ce. Dar ce este frica? Ea este o predicție negativă asupra viitorului cuplată cu trăirea întrucâtva a oribilului imaginat. De ce facem predicții negative pentru viitor? Nu ştiu ce răspuns ar da un ateu, dar nu m-aş mira dacă mi-ar spune să trecem cu vederea acest aspect. Cât de științific ar fi acest lucru? Să ai date clare si valabile universal şi totuşi să le treci cu vederea. Iată un aspect indubitabil al ființei umane care reclamă un răspuns.

Motivul fricii este vina morala

Creștinismul, spre deosebire de ateism ne oferă un răspuns şi un răspuns care are sens în întreg sistemul de gândire creștin. Frica este sentimentul care a apărut imediat după nesocotirea poruncii lui Dumnezeu. Este absolut firesc ca cineva care a greșit şi care a știut despre consecințele negative ale acțiunii sale să se teamă. Predicția negativă are sens numai dacă ceva din noi ne confirmă că răul imaginat este în acord cu ceea ce merităm. Noi oamenii ştim că pedeapsa viitoare ne este proprie nouă, de aceea o previzionăm. Desigur, de obicei cu cât cineva a trăit o viață mai păcătoasă cu atât sentimentul fricii crește. Dar faptul că toţi experimentăm frica se potriveşte perfect cu faptul că toţi suntem vinovați şi păcătoși.

Vina morala este mai adanca decat ne putem inchipui

Veți spune: eu n-am experimentat frica neapărat ca un produs al vinei. Răspunsul ar fi că deși în mod voluntar nu toți oamenii gândesc aceste lucruri, conceptul de frica nu poate exista decât în contextul vinei. Climatul ateu în care trăim ne-a făcut să nu mai corelăm, așa cum logica ne spune, frica cu vina, ci să considerăm frica drept accident. Și să nu uităm, faptul că unii experimentează mai puțină frică decât alții, poate pe nedrept, se datorează tot îndurării lui Dumnezeu. Așa că, deși logica fricii nu este întotdeauna de tip matematic, lucru datorat mai multor variabile, totuși frica este rezultatul logic al vinei.

  1. Realitatea existenței (universului și a omului)

De ce există ceva mai degrabă decât nimic? Desigur, ideea că acest ceva reclamă un Creator este un lucru disputat și respins de atei. Acesta este unul din motivele pentru care am situat acest punct la finalul listei mele. Cu toate acestea creația este unul argumentele cele mai convingătoare ale existenței lui Dumnezeu. E adevărat, existența creației nu comunică foarte clar existența Dumnezeului creștin, dar comunică foarte clar exista unui Dumnezeu Creator. Cuplat însă cu toate lucrurile deja consemnate mai sus, afirmăm că existența creației este un argument foarte puternic al existenței Dumnezeului Bibliei.

Filosofia atee înaintează mai multe teorii cu privire la crearea lumii noastre. Una dintre cele recente afirmă existența unui infinit de universuri paralele, dintre care unul dintre acestea este al nostru. Principiul director al acestei filosofii este accidentul, aleatoriul. Totul are loc accidental și aleatoriu, fără niciun motiv. Această încercare de a explica realitatea este mai consecventă principiului accidentului, regăsit și în teoria Big-Bang, însă nu oferă de fapt niciun răspuns. În realitate este o eschivare de la întrebarea de ce există toate lucrurile. Răspunsul ateu este că existăm pentru că trebuia să existăm, o tautologie. Creștinul biblic însă afirmă că existența a luat ființă la porunca lui Dumnezeu, pentru scopul lăsat de El, reflectând natura Sa și arând înspre vrednicia Lui.

Concluzie

Dacă am vorbi în termeni științifici nu am putea afirma decât că ateismul explică câteva aspecte ale întregului, pe altele le trece cu vederea, iar de altele este contrazis. Religia creștină biblică dă răspuns la toate aceste lucruri amintite și le incorporează într-un sistem caracterizat de logică internă. Cine are deci o minte mai științifică, ateul sau creștinul? Cine ia seama la dovezi?

Dacă vrei să afli mesajul principal al Creștinismului citește articolul:

Ce este evanghelia și de ce are o relevanță infinită?

Vezi și videoclipurile de un minut pe diverse teme apologetice:

https://www.thegospelcoalition.org/series/one-minute-apologetics/

dovezi ale veridicitatii crestinismului dovezi ale veridicitatii crestinismului dovezi ale veridicitatii crestinismului dovezi ale veridicitatii crestinismului dovezi ale veridicitatii crestinismului dovezi ale veridicitatii crestinismului dovezi ale veridicitatii crestinismului dovezi ale veridicitatii crestinismului

Pastor, Ștefan Cornu

 

 

 

 

 

Dovezi ale veridicitatii crestinismului

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.