Gândiţi-vă mai întâi că există o Biserică. Ce minune este aceasta! Este probabil cel mai mare miracol al tuturor timpurilor că Dumnezeu are o Biserică în lume… Întotdeauna o Biserică! Când împăraţii păgâni au tăbărât cu toată forţa asupra Bisericii, ca o avalanşă de tunet, ea şi-a scuturat surprinzătoarea povară aşa cum un om îşi scutură fulgii de zăpadă de pe îmbrăcăminte şi a continuat să existe nevătămată.

Când Roma papală şi-a revărsat răutatea şi mai furios şi mai ingenios, când ucigaşii cruzi i-au hăituit pe sfinţi în Alpi sau i-au fugărit în câmpie, când sângele albigenzilor şi al waldenzilor s-a revărsat ca un râu şi a înroşit zăpada făcând-o ca purpura, Biserica a continuat să trăiască şi niciodată nu a fost într-o stare mai sănătoasă şi mai bună decât atunci când s-a cufundat în propriul ei sânge. Când, după o reformă parţială în această ţară, cei care pretindeau că sunt religioşi au hotărât ca cei cu adevărat spirituali să fie alungaţi din ţară, Biserica lui Dumnezeu nu a dormit şi nici nu a încetat să trăiască sau să slujească. Fie ca legământul semnat cu sânge să mărturisească vigoarea sfinţilor persecutaţi.

Ascultaţi psalmul ei predicându-se din mijlocul dealurilor Scoţiei acoperite de tufişuri şi rugăciunea ei ridicându-se din bisericuţele clandestine din Anglia. Ascultaţi vocea lui Cargil şi a lui Cameron tunând în munţi împotriva unui rege fals şi a unui popor apostat, ascultaţi mărturia lui Bunyan şi a tovarăşilor lui, care, mai degrabă, ar fi putrezit în temniţă, decât să se închine lui Baal.

Întrebaţi-mă: „Unde este Biserica?” şi o pot găsi în oricare şi în fiecare perioadă, începând din ziua în care Duhul Sfânt a coborât pentru prima dată în camera de sus şi până în ziua de azi. Succesiunea apostolică merge în linie neîntreruptă, nu prin Biserica de la Roma, nu prin mâinile superstiţioase ale papilor aleşi de preoţi sau ale episcopilor puşi de către regi (ce minciună sfruntată este succesiunea apostolică a celor care se laudă cu atâta mândrie cu ea!), ci prin sângele oamenilor buni şi adevăraţi, care nu au renunţat niciodată la mărturia lui Isus, prin şirul de păstori adevăraţi, evanghelişti muncitori, martiri credincioşi şi oameni onorabili ai lui Dumnezeu, noi ne tragem originea din pescarii din Galileea şi glorie să-I fie Lui că noi perpetuăm, prin harul lui Dumnezeu, acea Biserică adevărată şi credincioasă a Dumnezeului celui viu, în care Hristos a existat şi va continua să existe până la sfârşitul acestei lumi. Principala minune este că ea continuă să existe nevătămată.

Niciunul dintre cei aleşi de Dumnezeu nu a dat înapoi, niciunul din cei răscumpăraţi cu sânge nu şi-a negat credinţa. Nici măcar un singur suflet din cei chemaţi cu adevărat nu poate fi făcut să-L nege pe Hristos, chiar dacă i s-ar smulge carnea de pe oase cu cleşti înroşiţi în foc sau dacă trupul său torturat ar fi azvârlit la fiarele sălbatice. Tot ceea ce a făcut vrăjmaşul nu a adus niciun prejudiciu Bisericii. Stânca cea veche a fost spălată şi iarăşi spălată de valurile furtunilor şi s-a scufundat de o mie de ori în apele mării, dar până şi adânciturile şi colţurile ei au rămas întregi şi nu pot fi rupte.

Putem spune despre cortul lui Dumnezeu că nici măcar unul dintre stâlpii lui nu a fost îndepărtat, niciuna dintre frânghiile lui nu a fost ruptă. Casa Domnului, din temelie şi până în vârf este în stare perfectă: „A venit o vărsare de ape şi s-a năpustit şuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut să o clatine”; nu, nici măcar o singură piatră din ea, „pentru că ea era zidită pe stâncă”.

(Fragment din mesajul Christ is Glorious – Let Us Make Him Known, predicat de Charles Spurgeon, duminică, 20 martie 1864. Citatul este inclus în volumul Spurgeon cel uitat, Iain Murray, Editura Multimedia, Arad, 1995.)

Monergism.ro