Nu trebuie să facem  mari eforturi pentru a demonstra că lumea în care trăim este centrată din ce în ce mai mult pe sine. Cei mai mulți își caută binele personal înainte de orice altceva. Iar când vine vorba, totuși, să întindă o mână de ajutor semenului său, omul centrat pe sine (se) întreabă retoric: „dar mie ce îmi iese din treaba asta”?

Chiar și când avem în vedere slujirea creștină se face foarte mult apel la ideea de „răsplată” și, pentru mulți, slujirea Domnului devine un fel de „afacere profitabilă” cu investiție pe termen lung…

Martin Luther descrie într-o lucrare a sa (Despre libertatea creștinului) atitudinea pe care un creștin ar trebui să o aibă față de Domnul, în contexul slujirii:

„Doamne, Dumnezeul meu, mi-ai dat mie, nevrednicul și ticălosul, care n-am nici un merit, pe degeaba și din curată îndurare, prin și în Hristos, bogăția deplină a întregii evlavii și mântuiri, așa că de acum înainte nu mai am nevoie de altceva, decât să cred că așa este. Iată, acestui Tată, care a revărsat asupra mea atâta belșug și bunuri, vreau să-I fac de bunăvoie, cu inima deschisă și fără plată, ceea ce Îi place, fiind și pentru aproapele meu un creștin, așa cum a fost Hristos pentru mine, ajutându-l cu ceea ce are nevoie, îi este de folos și este binecuvântat, căci eu am, prin Hristos, destule lucruri prin credința mea.”  (Martin Luther, Despre libertatea creștinului)

Costel Ghioancă