Singurul mod prin care-I putem fi plăcuți lui Dumnezeu

Orice creștin născut din nou se va preocupa cu întrebarea: Cum să-i plac lui Dumnezeu?; Cum să trăiesc după voia lui Dumnezeu? Este absolut normal pentru el să facă acest lucru. Însă ceea ce am descoperit este că deși creștinii vor să fie plăcuți lui Dumnezeu, mulți aleg o cale greșită de a face acest lucru: puterea voinței.

Pentru Dumnezeu nu este important doar scopul cu care faci un lucru, adică să fie pentru slava lui Dumnezeu, ci și mijlocul prin care înfăptuiești acel lucru. Dacă energia sau puterea cu care înfăptuim voia lui Dumnezeu nu este după voia lui Dumnezeu, atunci nici actul în sine nu este după voia lui Dumnezeu. Biblia spune că „din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile” (Rom. 11:36), sau cu alte cuvinte tot ceea ce înfăptuim nu trebuie doar să-L aibă pe El ca țintă („pentru El”) ci trebuie să-L aibă ca mijloc („prin El”) și ca sursă („din El”). Dacă mijlocul prin care împlinim poruncile lui Dumnezeu este energia dată de propria noastră voință, atunci nu s-ar mai putea spune că fapta aceea a fost „prin El”, fiindcă este clar că a fost „prin noi”. Noi, prin urmare, am fost cauza eficientă a împlinirii voii divine. Așadar, unde ne situăm noi, cei care citim? Testul care aduce la lumină mijlocul împlinirii voii lui Dumnezeu este acesta: mândria și judecarea altora pe de-o parte și bucuria în Dumnezeu pe de altă parte. Dacă împlinirea voii lui Dumnezeu te face te mândrești și să-i judeci pe cei din jurul tău care nu s-au ridicat la înălțimea ta, atunci dă-mi voie să-ți spun: ceea ce faci nu este prin puterea lui Dumnezeu ci prin puterea ta. Tot ceea ce realizezi prin puterea ta te face să te mândrești, pe când tot ceea ce vei face prin puterea Lui te va face să cazi în adorare la adresa Lui bucurându-te de El. Dacă vei face voia lui Dumnezeu prin energia propriei tale voințe atunci vei ajunge la neprihănire de sine și la a pretinde merite înaintea lui Dumnezeu. Dar cât de eronat este acest lucru, deoarece ar submina întreaga ordine a creației, căci El a creat toate lucrurile și prin urmare toată creația își are energia de la El: toate îi sunt datoare Lui și nimeni nu-L poate pune pe El în starea de datornic. Mai grav însă este că, schimbând mijlocul și sursa schimbăm de fapt și scopul, deoarece virtutea mai mare stă mai degrabă în a oferi cuiva ceva, (în speţă împlinirea poruncilor de către noi), decât în a primi ceva, (în speţă ascultare şi subordonarea pe care le primește Dumnezeu). Astfel cel ce înfăptuiește porunca devine dătătorul celui căruia i se împlinește. Cu alte cuvinte, înfăptuind ceva după voia lui Dumnezeu prin forța voinței personale, te face pe tine dătătorul și pe El primitorul și deci cel glorificat ești tu, deoarece ești cel ce oferi.

De aceea Biblia vorbește despre credință ca fiind singurul mijloc compatibil cu expresia „prin El”. Credința este cea care, agățându-se de promisiunile lui Dumnezeu, găsește resursa și mijlocul de a-i fi plăcut lui Dumnezeu în caracterul Său. Faptul că Avraam l-a crezut pe Dumnezeu că-l va face un neam mare, precum stelele de pe cer, nu l-a pus pe Dumnezeu în datorie, ci invers, deoarece resursa credinței sale era însuși Dumnezeu (Gen. 15). Apoi când el l-a adus pe fiul său ca jertfă pe altar, nu prin puterea voinței sale a făcut el asta, ci prin faptul că a văzut în Dumnezeu o satisfacție mai mare decât în fiul său preaiubit (Gen. 22). Așadar, îndemnul final este acesta: agață-te de Dumnezeu prin credință și faptele tale îl vor glorifica pe Dumnezeu, arătând că El este sursa, mijlocul şi scopul pentru care sunt făcute.

Ștefan Cornu