Articole / Postat pe

Predicarea cu putere

Atrag atenţia asupra unei alte cărţi pe care o citeşti pe nerăsuflate. Recomandată de către John MacArthur şi John Piper, cartea lui David Eby, Power Preaching for Church Growth (Predicarea cu putere pentru creşterea bisericii) este o lucrare menită să umple un vid. 9781857922523

În noianul cărţilor despre creşterea bisericii – mişcare specifică vestului, dar spre care privim cu jind şi cei de pe meleagurile noastre – David Eby semnalează că o abordare cu adevărat biblică a subiectului despre creşterea bisericii nu poate ocoli predicarea.

Analizând cu atenţie creşterea bisericii în contextul bisericii primare, cu accent pe cartea Faptele Apostolilor, autorul demonstrează că întotdeauna fenomenul creşterii bisericii s-a datorat în primul rând unei predicări cu putere a Cuvântului lui Dumnezeu, sub autoritatea Duhului Sfânt.

Cei focalizaţi pe creşterea bisericii pun accent pe o sumedenie de aspecte: studii culturale, antropologice, psihologice, elemente de marketing, principii de management, PR, team work, strategii de evanghelizare, worship music şi câte altele. Predicarea este de multe ori periferică şi nebăgată în seamă.

Cartea lui Eby este un „must” pentru cei care doresc cu adevărat o creștere a bisericii pe baze biblice, unde predicarea are un rol proeminent. Am fost bucuros să mi se confirme, citind această carte, că accentul deosebit pe predicare regăsit și în plantarea bisericii Adonai din București este, într-adevăr, drumul pe care trebuie să mergem.

Costel Ghioancă

Predicarea cu putere

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.