Nu puţini sunt cei care la 25 de ani de la căderea regimului comunist încă jelesc acea „perioadă de glorie din istoria „patriei noastre”.

Ei bine, ca o ușoară „consolare”, redau mai jos un fragment care descrie diferența dintre centru și periferiile orașelor, în cuvintele lui Geo Bogza:

… șase dimineața e ora periferiilor: în dosul perdelelor murdare, făcute dintr-un metru de americă, încep să se agite umbre. E ora când se aprind lămpile. La 6 dimineața, de jur-împrejurul Bucureștiului, zeci de mii de mâini se întind spre lămpile agățate în perete și fac lumină. O mână ridică sticla afumată, iar cealaltă duce chibritul asupra fitilului. Pentru a face lumină la periferie e nevoie de amândouă mâinile. În centru ajunge un singur deget iar lumina țâșnește din becuri. Dar la șase dimineața nimeni nu aprinde lumina în centru. Pentru oamenii din centru aceasta e, poate, cel mult ora viselor! Pentru oamenii de la periferie șase dimineața e ora trezirii la realitate, la o viață fără vis, dintr-un somn fără vise! (Geo Bogza, „Orele orașului” în Anii împotrivirii. Reportaje, Pamflete, Articole. 1934-1939¸București: Editura Tineretului, 1953, pp. 251-252.)

Chiar dacă descrierea făcută de Geo Bogza are în vedere o perioadă puțin înainte de comunism, „sticlele afumate” și-au croit drum lung în casele românilor până la căderea sistemului totalitar. Să aveți o zi luminoasă!

Costel Ghioancă