Articole / Postat pe

O notă din jurnalul lui Jonathan Edwards

Am găsit această notă pe care Jonathan Edwards a consemnat-o în jurnalul său, pe când era încă tânăr. Consider că perspectiva sa străbate veacurile (deoarece este, în ultimă instanţă, una biblică) şi cred că de aşa ceva are nevoie acută şi creştinismul actual.

„Am stat înaintea lui Dumnezeu şi m-am dăruit Lui cu tot ce am şi sunt, astfel că nu mai sunt în niciun fel al meu. Nu pot pretinde niciun drept asupra acestei înţelegeri, acestei voinţe şi sentimente care sunt în mine. De asemenea, nu mai am niciun drept asupra trupului sau a mădularelor sale – niciun drept asupra limbii, mâinilor, picioarelor; niciun drept asupra simţurilor, a acestor ochi, urechi, asupra mirosului sau a gustului. M-am dăruit cu totul şi nu am păstrat nimic pentru mine… În dimineaţa aceasta m-am întâlnit cu El şi i-am spus că mă dăruiesc Lui cu totul. I-am dăruit orice fel de putere… I-am spus în dimineața aceasta că fac din El întreaga mea bucurie și nu caut nici unde în altă parte fericirea… și că voi persevera în credință și ascultare față de Evanghelie, indiferent cât de dificilă și de neînțeleasă ar fi mărturisirea și practicarea acestora… Iată ce am făcut! Mă rog lui Dumnezeu, de dragul lui Hristos, să privească actul acesta ca pe o jertfă de sine și să mă primească acum pe deplin și să se ocupe de mine în toate aspectele, fie că va trebui să sufăr sau voi prospera, sau orice altceva va dori să lucreze cu mine, cel care sunt al Lui.”

Fragment din City on a Hill de Philip Graham Ryken

O notă din jurnalul lui Jonathan Edwards

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.