Constat cu indignare ca societatea in care traiesc a devenit tot mai insensibila la strigatele de ajutor, disperate, care se inalta zilnic, la tot pasul. O “surzenie” totala pare sa ne fi cuprins si pe noi care traim si alcatuim societatea in ansamblul ei.

Nu mai auzim, sau poate nu vrem sa mai fim atenti la “strigatul” orfanului, al vaduvei, al nevoiasilor etc. Pe diverse canale mass media ni se prezinta ca parintii isi “parasesc” copiii, in cautarea unui trai mai bun (in alte tari), lasandu-i in grija bunicilor pentru o vreme, ca marile companii de stat au dat/dau faliment, lasand fara locuri de munca zeci si sute de mii de oameni, ca rata divorturilor in familii a crescut intr-un ritm ingrijorator de alarmant, ca tot mai putini concetateni de ai nostri isi mai gasesc un loc de munca in propria noastra tara, ca tot mai multi pensionari (bunici si parinti de ai nostri) nu mai pot acoperi cheltuielile curente (intretinere, hrana, medicamente) din pensiile mici etc. Lista poate continua la nesfarsit, ea fiind destul de lunga si pune inaintea ochilor nostri copii, tineri, adulti, barbati, femei, familii disperate. Fiecare categorie in parte, are propriul strigat de ajutor, unul mai disperat ca altul.

In tumultul vietii si in graba cu care pasim zi de zi prin lume, nu mai luam deloc seama la cei neajutorati si slabi. Suntem parca (poate si suntem) intr-o “competitie” acerba, care rezista mai mult, care e mai bine antrenat/pregatit, care ajunge primul la linia de sosire. Se presupune de la sine ca nu e deloc timp si nici loc pentru cei care nu tin “ritmul” cu noi.

Inutil ne “intersectam” cu strigatele de ajutor ca oricum suntem preocupati cu activitatile noastre si nimeni nu ne va “rupe” din ritmul si alergarea noastra.

Dar si noi, care astazi (inca) suntem bine asezati in societate, avem locuri de munca bune, copiii sanatosi, parinti alaturi de noi, trebuie sa fim constienti ca lucrurile in orice moment al vietii pot lua o intorsatura diferita. Nu ne dorim asta, dar desigur ca nu putem controla in totalitate viitorul nostru. Oricand (poate chiar maine) putem ajunge si noi in situatia lor, apeland la aceleasi strigate de ajutor, pe care le inalta ei astazi. Si n-am vrea ca strigatele noastre sa fie in zadar. Ce s-ar putea face atunci? Ce avem de facut?

Raspunsul ne este dat de Biblie – Cuvantul lui Dumnezeu, prin marele intelept Solomon:

„Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului, nici el nu va căpăta răspuns când va striga.” (Proverbele 21:13)

Raspunsul meu la strigatele lor de azi imi va asigura ajutorul lui Dumnezeu la strigatele mele de maine! Strigatul lor are valoare in ochii lui Dumnezeu si trebuie sa capete valoare si in ochii mei!

Pentru cei care azi strigati, continuati s-o faceti dar constienti fiind de existenta unui Dumnezeu Suveran. N-o faceti pentru a va pune speranta (a obtine ajutor) in prieteni, rude si nici chiar in Guvernul tarii noastre. Faceti-o pentru/inaintea lui Dumnezeu! Dumnezeu va lua aminte si la cererile voastre si va va da ajutor daca de la El il veti cere cu credinta. Insusiti-va atitudinea omului lui Dumnezeu care a spus cuvintele:

„Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.” (Psalmul 121:1, 2)

Da, acest ajutor va veni cu siguranta de la Dumnezeu! Cum? Prin diverse mijloace, cai pe care El le va alege.

Dar si prin noi, oamenii, care avem/vom avea nevoie de ajutorul Sau!

Eu vreau sa fiu acel om! Poti fi si tu parte din raspunsul lui Dumnezeu la strigatul oamenilor din jurul tau! Avem multa treaba de facut impreuna. Nu mai este vreme de pierdut. Hai s-o facem chiar incepand de astazi!

Daniel Alexandrescu