Articole / Postat pe

Încurajarea zilei (30.09.2014): „Normal că ascultăm de Dumnezeu!”

NORMAL CĂ ASCULTĂM DE DUMNEZEU!

În ultimii ani, mintea umană s-a odihnit tot mai mult la umbra postmodernismului și a fost prinsă de visul relativismului. Vorba aia, fiecare face ce-i place și ascultă de cine vrea!lightgraffiti01

Pentru credincioși lucrurile stau cu totul altfel. Ei încă mai îndrăznesc să califice normalul! Și o fac pe baza Scripturii. Lui Petru și Ioan li s-a interzis să mai acționeze în Numele lui Hristos. „Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; ” (Faptele Apostolilor 4:19).

Este normal să ascultăm de Dumnezeu! El este Creatorul nostru. El este Suveran peste univers. A pune acest lucru în discuție e ca și cum ai întreba dacă e normal să respiri. Păi, dacă ești credincios, nu poți altfel, este ceva în tine care tânjește să fie ca Hristos!

Acesta fiind spuse, când mulți din jurul vostru vor să evadeze din normal, voi rămâneți fermi. Alegeți să ascultați de Dumnezeu.

Pastor Costel Ghioancă

Încurajarea zilei (30.09.2014): „Normal că ascultăm de Dumnezeu!”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.