Articole / Postat pe

Încurajarea zilei (23.09.2014): „Plus… !”

PLUS… !

Există o tendință, destul de des întâlnită, să „personalizăm” realitatea. Credem că tot ceea ce se întâmplă și este ne are pe noi în centru, sau cel puțin are o legătură directă cu noi. Chiar și lucrarea Domnului și creșterea Împărăției Lui sunt văzute în felul acesta. jTxpEM8Bc

Dacă în contextul în care trăim se vede o uscăciune spirituală și tot mai puțini credincioși, riscăm să fim cuprinși de frustrare, de dezamăgire, sau în cel mai bun caz de nostalgie, divinizând trecutul și afirmând că atunci nu a fost așa…

Desigur, citim texte despre creșterea bisericii: Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezați; și, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.” (Faptele Apostolilor 2:41).

După ce citești astfel de relatări minunate îți pui întrebarea: „Astăzi de ce nu se mai convertesc așa oamenii?” „De ce nu suntem pe… plus?” Și, cum spuneam, ne uităm la „realitatea noastră”!

Abordarea biblică este să înțelegem că Împărăția Domnului crește, indiferent de cât de mult conștientizăm noi lucrul acesta. Harul Domnului este la lucru și schimbă inimile oamenilor, acolo unde te aștepți mai puțin! Oare câți oameni vor crede în Hristos astăzi? Oameni din China comunistă, din Africa, din America Latină, din țările musulmane etc. Or fi trei mii? Auzim tot mai des rapoarte despre biserica subterană care se dezvoltă în mod uimitor în țări în care creștinismul este interzis.

Dumnezeu își face lucrarea! Împărăția lui crește. Trebuie să știm că nu facem parte dintr-un proiect eșuat. „Realitatea lui Dumnezeu” se supune planului și voinței lui Dumnezeu. Este important să știm că până la revenirea Mântuitorului suntem mereu „pe plus”. Oamenii vor continua să se pocăiască. Bucură-te de lucrul acesta!

Pastor Costel Ghioancă

Încurajarea zilei (23.09.2014): „Plus... !”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.