Articole / Postat pe

Încurajarea zilei (22.09.2014): „Avem un Domn!”

Evangheliile descriu, începând cu episodul din Ghetsimani și culminând cu țintuirea Mântuitorului pe cruce, un drum al durerii și al întunericului, după cum însuși Hristos avea să-l descrie. Aflat la bunul plac al torționarilor Săi, Hristos pare o victimă sigură, un Mesia care și-a pierdut puterile, un Salvator care a pierdut cu totul controlul asupra lucrurilor. Speranța multora s-a prăbușit odată cu umilorea publică de care a avut parte Mântuiorul. Când oamenii păreau să înțeleagă ceva, dintr-o dată nimic nu mai are sens. Tristețea și resemnarea s-au instalat în inimile celor ce așteptauindex eliberarea.

Cu toate acestea, Hristos a înviat din morți! Toată suferința și moartea însăși au făcut parte din planul victorios al lui Dumnezeu. Acum este important ca evreii și toată lumea să cunoscă un adevăr măreț: „Să ştie bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.” (Fapte 2:36)

Și noi trebuie să știm exact același lucru: avem un Domn! El este în controlul istoriei și al vieții noastre. Și în zilele noastre sunt momente în care pare că răul biruie, că este tot un ceas al întunericului, că lucrurile nu au sens. Dar, adevărul rostit de Petru în ziua Rusaliilor răsună fără a putea fi oprit de nimeni: avem un Domn! Nu trăim la bunul plac al sorții și nici la cel al vrăjmașului. Ne aflăm sub stăpânirea lui Hristos și trăim pentru El. Ce mare bucurie! Avem un Domn și o Împărăție!

Pastor Costel Ghioancă

Încurajarea zilei (22.09.2014): „Avem un Domn!”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.