Încurajarea zilei (01.10.2014): „Vestește minunile Lui!
VESTEȘTE MINUNILE LUI
Petru și Ioan au hotărât să asculte de Domnul, indiferent de prețul pe care trebuiau să-l plătească. După cum citim în Faptele Apostolilor 4, în cele din urmă, Sinedriul s-a văzut învins și le-a dat drumul celor doi apostoli. Ce bucurie! Ce credeți că au făcut Petru și Ioan?
Au ascuns această bucurie? Au vrut să o contabilizeze politic? Au vrut să vestească acest lucru la „momentul potrivit”? Au vrut să pară reci și invulnerabili? Cerebrali? Nu, nicidecum!
„După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor, și le-au istorisit tot ce le spuseseră preoții cei mai de seamă și bătrânii.” (Faptele Apostolilor 4:23). Petru și Ioan au vrut să împărtășească cu frații lor bucuria pe care o aveau. Au vestit minunile Domnului, dar și pericolul care bătea la ușa creștinismului abia înmugurit. Și ce rugăciune au înălțat apoi cu toții înaintea Domnului!
Cred că putem fi încurajați și noi. Trebuie să împărtășim bucuriile și experiențele noastre cu comunitatea de credincioși. Știți cum sunt copiii atunci când se bucură… Ei nu pot să tacă. Trebuie să spună la toată lumea, cu zâmbetul până la urechi despre bucuriile lor. Avem nevoie să fim copii din punctul acesta de vedere. Așa devenim mai calzi, mai umani, mai uniți. Minunile Domnului ne înmoaie inimile. Epoca de piatră s-a dus demult; este vremea inimilor de carne! Dacă ai o bucurie prin care poți încuraja pe cineva din jurul tău, ai ocazia să o faci chiar astăzi.
Pastor Costel Ghioancă