Iertarea dusmanului – o politica de stat care a functionat
de Silviu Rogobete
“Nu ma judecati dupa succesul avut, ci dupa cat de multe ori am fost jos si m-am ridicat din nou. Nu sunt un sfant, decat daca considerati sfant un pacatos care nu se da batut”.
Nelson Mandela (Manager Express)
Sunt cuvintele lui Nelson Mandela, cel care a fost cu certitudine demonstrabila pe baza de date istorice una din cele mai fericite, formidabile combinatii de “inima buna” si “minte buna”.
95 de ani, o viata intinsa miraculos – impotriva tuturor circumstantelor – pe parcursul unui secol, au marcat fara precedent istoria Africii de Sud si implicit, prin consecinte, istoria omenirii. Este probabil pentru prima data in istorie cand iertarea dusmanului a fost ridicata la rang de politica de stat, si a functionat.
Mai mult chiar, prin Comisia de Adevar si Reconciliere conceputa de Nelson Mandela si Arhiepiscopul anglican Desmond Tutu, un principiu fundamental Biblic, “veti cunoaste Adevarul si Adevarul va va face liberi”, combinat cu idea iertarii, au devenit baza actiunii politice si chiar juridice. O natiune ravasita, aflata in pragul celui mai singeros conflict imaginabil, a fost plasata ireversibil pe calea reconcilierii, a constructiei unei societati coerent-democratice in care exista loc pentru toti.
Numai un lider care a inteles sa lase la portile inchisorii in care a stat 27 de ani orice resentiment sau ura impotriva celui care l-a trimis acolo pe nedrept, pentru a fi el insusi liber, putea sa aseze bazele unei astfel de politici. Marturisirea de buna-voie a adevarului si iertarea dusmanului au avut puterea miraculoasa de a salva un stat aflat pe marginea prapastiei.
Asta a fost posibil doar sub indrumarea providentiala a unui lider care a fost primul gata sa puna in practica ceea ce le-a cerut compatriotilor sai. Din aceste motive este considerat de toti, indiferent de rasa, culoarea pielii, religie sau origini sociale Tata Madiba, Parintele intregii natiuni. Pentru asemenea fapte si-a castigat dreptul de a fi model de umanitate la nivel global.
Prin natura slujbei pe care am avut-o am avut sansa sa experimentez, in modul cel mai direct in ultimii ani, magnitudinea pretuirii si a respectului pentru Madiba manifestate in propria lui tara. In fapt, Africa de Sud nu se poate imagina pe sine fara Madiba.
Unii comentatori considera chiar ca edificiul democratic va colapsa fara el, altii spun ca despartirea de el este testul maturitatii natiunii. Traditionalistii spun ca Madiba nu a putut sa plece pana nu si-a vazut proiectul de reconciliere indeplinit si ireversibil. Cu toti sunt insa uniti in dragostea si respectul total pentru el si pentru ce a insemnat prezenta lui pentru fiecare dintre ei personal.
Nu am intalnit nici o persoana, alb, negru sau de culoare care sa se fi intalnit vreodata cu Madiba personal fara sa fi fost fermecati de umanitatea sa, de caldura plina de simplitate cu care aborda absolut pe oricine. De respectul pe care il arata in egala masura prietenilor, cat si dusmanilor. Este legendara deja vizita facuta vaduvei arhitectului apartheidului, cu care a servit un ceai, gest care a socat nu doar o natiune, ci a creat o paradigma noua de rezolvare a conflictelor.
Era in acelasi timp ferm in deciziile luate, nu accepta nici un compromis. Iubea nespus de mult copiii. Personal, am avut doua sanse de a-l vedea direct. Strangerea de mana, zambetul ce proiecta lumina, ochii senini si caldul “How are you, Sir” nu pot fi uitate niciodata!
Fara Nelson Mandela Africa de Sud nu ar fi ceea ce este si istoria omenirii ar fi fost mult mai saraca. “Ceea ce conteaza in viata nu este simplul fapt ca am trait; diferenta pe care am facut-o in vietile altora este ceea ce determina semnificatia vietii pe care am trait-o”.
O asemenea viata senina ca cea traita de Madiba nu poate si nu trebuie sa ne lase intristati. Sarbatoriti Viata! “Amintiti-va sa zambiti!”
