Religie și filosofie / Postat pe

Ereziile sunt adevăruri incomplete

De ce sunt ereziile foarte periculoase? Fiindcă ele sunt adevăruri incomplete. Dacă reflectăm la prima erezie din istoria umanității, descrisă în Geneza 3:4, aflăm că șarpele a zis femeii „Nu veți muri nicidecum!” Satan o amăgește pe Eva cu prima erezie: neascultarea de Dumnezeu nu va aduce moartea!index

Dar, vedem că după ce au mâncat din fructul oprit, Adam și Evan nu au murit din punct de vedere fizic. Ei au murit din punct de vedere spiritual, s-au ascuns de fața lui Dumnezeu, iar moartea fizică a survenit mai târziu. Deci, cel rău a strecurat o parte de adevăr în erezia sa. Faptul că erezia este distrugătoare va fi lesne de observat: omul moare și spiritual și fizic.

Și, totuși, ceea ce face ca erezia să fie dulce și atractivă constă în parțialitatea adevărului din ea. Evident, orice adevăr parțial este, în ultimă instanță, o minciună!

Nu toți ereticii sunt rău intenționați. Nici măcar cei din zilele noastre. Partea de adevăr pe care ei o găsesc în erezia lor le este suficientă pentru a merge cu eroarea până în pânzele albe…  Este normal să găsești părți de adevăr într-un univers creat de Dumnezeu. Până la urmă, oamenii nu au de unde să își ia ideile decât din perimetrul finitudinii lor. Așa se face că, fie în diverse cercetări științifice, fie în cugetările filosofice, oamenii au găsit, de-a lungul istoriei, părți de adevăr. Și, desigur, aceste părți de adevăr i-au condus la „veritabile” erezii.

Ereziile fac ravagii în zilele noastre, mai ales în context spiritual, tocmai fiindcă sunt adevăruri incomplete. Iar oamenii se lasă momiți de ele, la fel ca strămoșii noștri edenici.

Singura șansă de a scăpa de erezii este să avem adevăruri complete. Nu spun toate adevărurile, fiindcă nu le putem cunoaște pe toate. Dar cele pe care le cunoaștem trebuie să fie complete. Avem nevoie de întreg, de tot puzzle-ul. Adică, trebuie să interconectăm toate adevărurile pe care le cunoaștem. Să facem o țesătură completă. Problema este că o mare parte din această „țesătură” – cea esențială – transcende orizontul nostru finit, fiindcă sensul ultim, imaginea de ansamblu o găsim în lumea de dincolo de noi, la Dumnezeu.

Aceasta face ca revelația să fie o condiție absolut necesară. Fără revelație – fereastra către lumea de dincolo de noi – nu putem avea imaginea de ansamblu. Nu putem înțelege lumea, nici la nivel științific, nici filosofic ori spiritual. Iar revelația, în formă scrisă, se găsește în Sfânta Scriptură!

Da, acea carte prăfuită și neglijată de mulți prezintă cheia hermeneutică prin care putem înțelege voia și planul lui Dumnezeu. Biblia este singurul mod de a ieși din erezie, fiindcă ea este revelația, acolo găsim cheia pentru finalizarea „țesăturii adevărurilor noastre”. Contribuția substanțială a Bibliei este că ea mărturisește despre apogeul revelației lui Dumnezeu în Persoana Fiului Său, Isus Hristos!

În concluzie, oricât de tentante vi s-ar părea adevărurile incomplete pe care le întâlniți tot mai des în lumea noastră globalizată, nu uitați că acestea sunt doar erezii deghizate.

Citiți mult, dar mizați totul pe o singură Carte: Biblia!

Pastor, Costel Ghioancă

Ereziile sunt adevăruri incomplete

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.