Articole / Postat pe

De ce întârzie trezirea?

Recenzie de Costel Ghioancă

Editura Perla Suferinței a publicat în anul 2010, cea mai celebră carte scrisă de Leonard Ravenhill, De ce întârzie trezirea? (134 p.)
Chiar titlul cărții ar fi suficient să ne trezească la o realitate așezată de mult sub praful gros al secularismului contemporan. De ce întârzie trezirea? Zic, așadar, – exagerând, evident – că această carte este excelentă și numai pentru a-i citi titlul. Chiar dacă Ravenhill a activat și a scris în secolul trecut, consider că răspunsurile pe care le oferă el (la o întrebare așa de dificilă) sunt, cu adevărat, relevante și astăzi.

Trezirea întârzie fiindcă „cenușăreasa Bisericii de azi este ora de rugăciune.” (p.13). Întârzie fiindcă lipsesc „doi factori necesari unei vieți de biruință în credință: viziunea și pasiunea (p. 21). Întârzie fiindcă „abilitățile noastre au ajuns handicapuri, talentele noastre, pietre de poticnire (p. 29). Pentru că „dragul meu frate predicator, azi ne place mai mult să călătorim decât să suferim, de aceea nu există nașteri spirituale.” (p. 37). De ce? De ce întârzie trezirea? „Fiindcă evanghelismul este azi mult prea comercializat…fiindcă am ieftinit Evanghelia… din cauza neglijenței…din cauza fricii…fiindcă ne lipsește insistența și urgența în rugăciuni…pentru că noi furăm slava care aparține numai lui Dumnezeu.” (pp. 43-47). Trebuie să predicăm „ca un om înaintea morții predicând altor oameni înainte de moarte.” (p. 49)

Autorul continuă în același stil dur și tăios (și parcă totuși nu te poți supăra pe el) denunțând lenea, superficialitatea, starea de „credincioși necredincioși”, iubirea lumii și a bunurilor materiale, iubirea onorurilor și a faimei etc.
După cum spuneam, cred că răspunsurile sale sunt extrem de adecvate și astăzi. Prin urmare, recomand această lectură tuturor celor interesați de fenomenul trezirilor spirituale, dar mai ales, a stării în cre se găsesc bisericile astăzi.

De ce întârzie trezirea?

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.