Când te-a mustrat conștiința, ultima dată? Cred că fiecare om a experimentat într-o anumită măsură „chinurile conștiinței”, remușcările și vinovăția care survin în urma păcatului. În acest articol încercăm să analizăm problema conștiinței și a chinurilor ei, în baza câtorva observații făcute de reformatorul Martin Luther.  vinovatie 

Subiectul conștiinței îl preocupă mult pe Martin Luther, nu doar la nivel ”academic”, detașat. Mai degrabă, reformatorul german își formulează opiniile despre conștiință – și mai ales despre relația acesteia cu adevăratul creștinism – îmbinând învățăturile Scripturii cu trăirile sale personale, cu propria călătorie pe drumul credinței.[1]

Din perspectiva lui Luther conștiința trebuie văzută în relație cu păcatul, din pricina căruia omul vinovat înaintea lui Dumnezeu trece prin lupte spirituale, groază și sentimente copleșitoare de frică (anfechtungen). Construind pe repere teologice augustiniene, Luther este de părere că întreaga umanitate este păcătoasă și moștenește de la Adam o natură căzută în păcat. Fiecare om are o conștiință, iar aceasta îl ajută pe om să distingă între bine și rău, astfel că „oricine poate observa și simți el însuși când face bine și când nu.”[2] Dar nu este suficient să distingem între bine și rău (revelație în conștiință)[3], mai degrabă, creștinismul presupune o înțelegere cât mai adecvată a anvergurii păcatului. O asemenea ”decodificare” a fărădelegii duce la o ”trezire a conștiinței”, la sensibilizarea ei.

Pentru a se întâmpla așa ceva, un prim pas este ca omul să privească, la cruce, la suferințele lui Hristos. Suferințele Domnului vor arunca o lumină mai pătrunzătoare asupra adevăratei dimensiuni a păcatelor noastre, ceea ce duce, evident, la o sensibilizare a conștiinței: „Deoarece trupul și sufletul lui Hristos au fost înfiorător martirizate din pricina păcatelor noastre, va trebui și noi să fim tot la fel martirizați de către păcate, în cugetele noastre.”[4] Păcatele noastre sunt atât de grave, încât a fost necesar ca ele să fie iertate cu prețul sângelui lui Hristos, „căci este cu neputință ca sângele taurilor și al țapilor să șteargă păcatele” (Evrei 10:4).

De asemenea, pe lângă privirea la cruce, un rol hotărâtor pentru trezirea conștiinței îl are Legea lui Dumnezeu „căci prin lege nu vine dreptatea, ci cunoașterea păcatului. Când un om descoperă boala păcatului este dărâmat și chinuit, disperă. Legea nu îl ajută.”[5] Într-adevăr, apostolul Pavel subliniază că Legea nu îl poate ajuta pe păcătos, ea îi arată mai cu seamă magnitudinea păcatelor sale: „Căci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” (Galateni 3:10).

O conștiință trezită, chinuită de experiența acestor angoase (anfechtungen) prin care trece păcătosul, are nevoie disperată să fie liniștită, să găsească eliberare. Calea faptelor nu este una fezabilă în viziunea lui Luther: „Dacă aș fi trăit și aș fi lucrat o eternitate conștiința mea nu ar ajunge niciodată la o siguranță liniștitoare cu privire la cât de mult trebuie făcut pentru a-l mulțumi pe Dumnezeu.”[6] Standardele divine sunt mult prea înalte pentru orice fel de efort al păcătosului, astfel că iertarea – și, implicit, liniștirea conștiinței nu poate fi obținută prin eforturi personale. Problema este că, oricât de multe fapte bune am face, ele „sunt plăcute nu de dragul lor, ci de cel al credinței, care este una și fără deosebire  în fiecare și în toate faptele…”[7] Scriptura indică acest adevăr prin cuvintele profetului Isaia, când acesta afirmă că „faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64:6).

Ce se poate face în această situație? Pe ce drum trebuie să mergem pentru a găsi liniștirea conștiinței?

Martin Luther ne îndreaptă spre crucea lui Hristos și ne aduce aminte că dragostea lui Dumnezeu îndepărtează păcatul și implicit chinurile prin care trece conștiința în fața mâniei divine. Legea înspăimântă conștiința însă Evanghelia îi aduce mângâiere:  „Dar păcatele, așa cum au provenit ele de la Hristos și cum sunt cunoscute [în sensul că au fost trezite în conștiința noastră prin crucea lui Hristos, nota autorului], trebuie din nou întoarse spre El, făcând cugetul curat.”[8] Această întoarcere a păcatelor spre Hristos (sau tranziția de la mișcarea întâi (trezirea conștiinței) la mișcarea a doua (liniștirea conștiinței) se poate realiza numai prin credință: „…vei putea trece păcatele tale de la tine la Hristos, dar numai dacă vei crede cu tărie că rănile și suferințele Sale sunt păcatul tău.” [9] Deci, prin credință are loc o substituție, în sensul că păcatele noastre trec asupra lui Hristos, iar iertarea trece asupra noastră. Credința aceasta este la rândul ei un dar divin și este susținută în noi de contemplarea față de iubirea divină (focalizare asupra Evangheliei): „Vezi, deci, că așa trebuie să ți-L închipui și să-L vezi pe Hristos, și anume, că Dumnezeu îți arată și-ți dăruiește prin El toate meritele tale, iar din imaginea bunătății Sale isvorăsc credința și încrederea, care duc la iertarea tuturor păcatelor tale”[10]

Chinurile conștiinței sunt groaznice din pricină că  „Dumnezeu pedepsește cugetul nu cu suferințe trecătoare, ci cu moarte, iad și păcate, refuzând totodată îndurarea și milostivenia, ca și cum ar vrea să osândească și să Se mânie pentru vecie. [Însă] a crede și într-o asemenea împrejurare că îndurarea Domnului se află asupra noastră este cea mai de sus faptă care poate fi făcută.”[11].

Credința este suficientă pentru ca un om să-i fie plăcut lui Dumnezeu și, în consecință, un om liber: „Un creștin are destul prin credință, n-are nevoie de altă lucrare pentru a fi cucernic; iar dacă n-are nevoie de vreo altă lucrare, atunci înseamnă că este dezlegat de toate poruncile și legile; iar dacă este dezlegat, atunci este cu siguranță liber.”[12]

S-ar putea obiecta că într-o astfel de perspectivă se ignoră legile, poruncile divine. Departe de a fi așa, tocmai fiindcă „dreptatea se află în credință, este limpede că doar ea singură împlinește toate Poruncile.”[13] Faptele bune nu sunt ignorate sau înlăturate din viața credinciosului, însă Luther poate spune: „am certitudinea liniștitoare că îi sunt plăcut lui Dumnezeu, nu prin prisma meritelor faptelor mele, ci datorită harului Său plin de îndurare care mi-a fost promis.”[14]

Credința, deci, îi aduce eliberare creștinului și îi liniștește conștiința. Faptele bune sunt făcute acum din recunoștință și în libertate, „toate faptele și lucrările sunt libere pentru un creștin datorită credinței sale […] face toate acestea din libertate căci este încredințat că ceea ce face Îi este bine plăcut Domnului…”[15]  Libertatea obținută de credincios în conștiința lui nu poate să mai fie afectată de nimic din exteriorul său. Este vorba despre o libertate lăuntrică neafectată de condiții exterioare (faptul că omul este bolnav, flămând, întemnițat etc.).[16]

Așadar, singurul remediu care poate stăvili chinurile conștiinței este credința în Isus Cristos, cea prin care credinciosul este așezat în postura de a trăi liber, condus de legea dragostei și a recunoștinței față de Mântuitorul.

Pastor, Costel Ghioancă

[1] Cf. Timothy George, Teologia reformatorilor, Oradea: Editura Institutului Biblic „Emanuel” din Oradea, 1998, p. 71. vinovatie vinovatie vinovatie vinovatie vinovatie

[2] Martin Luther, Despre faptele bune, Colecția Scrieri vol. 2, Cluj-Napoca: Editura Logos, 2006, p. 94. vinovatie vinovatie vinovatie vinovatie vinovatie 

[3] Autorul C. S. Lewis explică în detaliu faptul că oamenii dispun de o „lege naturală” așezată de Dumnezeu în conștiințele lor, prin care ei pot să distingă ceea ce este bine sau rău. Pentru detalii vezi C. S. Lewis, Creștinismul redus la esențe, Oradea: Societatea Misionară Română, 1991, pp. 3-20.     vinovatie vinovatie vinovatie

[4] Martin Luther, Despre sfintele patimi ale lui Hristos, Colecția Scrieri vol. 2, Cluj-Napoca: Editura Logos, 2006, p. 38.     vinovatie vinovatie vinovatie 

[5] Martin Luther, The Bondage of the Will, tradus de J. I. Packer și O. R. Johnston, USA, Mi.: Fleming H. Revell, 1995,  p. 287.     vinovatie vinovatie vinovatie 

[6] Ibidem, p. 313.     vinovatie vinovatie vinovatie vinovatie vinovatie 

[7] Martin Luther, Despre faptele bune, p. 95.     vinovatie vinovatie vinovatie vinovatie 

[8] Martin Luther, Despre sfintele patimi ale lui Hristos, Colecția Scrieri vol. 2, Cluj-Napoca: Editura Logos, 2006, p. 40.       vinovatie vinovatie vinovatie 

[9] Ibidem, p. 41.

[10] Martin Luther, Despre faptele bune, p. 111.

[11] Ibidem, p. 99

[12] Martin Luther, Despre libertatea creștinului, Colecția Scrieri vol. 1, Cluj-Napoca: Editura Logos, 2003, p. 159.

[13] Martin Luther, Despre faptele bune, p. 102.

[14] Martin Luther, The Bondage of the Will, p. 314.

[15] Martin Luther, Despre faptele bune, p. 108.

[16] Martin Luther, Despre libertatea creștinului, p. 155.