Doctrinele Scripturii / Postat pe

Sfânta Treime – Un singur Dumnezeu și trei Persoane

Sfânta Treime – Un Singur Dumnezeu și trei Persoane

Creștinismul este o religie monoteistă, adică o religie care crede în existența unui singur Dumnezeu (vezi aici ce înseamnă conceptul de teologie). Dar ceea ce distinge Creștinismul de celelalte două religii monoteiste (Iudaismul și Islamul) este credința în Dumnezeu ca Sfântă Treime. Există un singur Dumnezeu în trei Persoane. Mulți au contestat că o asemenea propunere este cu adevărat monoteistă. Dar întrebarea pe care am vrea să ne-o punem este dacă această propunere are suport biblic.

Ce este Sfânta Treime și de ce este esențială?

Înainte de a vorbi despre baza biblică a Sfintei Treimi, este extrem de importantă definirea expresiei. Ea face referire la faptul că Dumnezeu are o singură esență divină și în același timp există în trei persoane distincte: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Persoanele Sfintei Treimi sunt co-eterne, co-egale, cu desăvârșire una și nedespărțiți în ființa lor. De asemenea Persoanele Dumnezeirii au fiecare atribute personale distincte și fiecare în parte poate fi numit Dumnezeu, dar cu toate acestea ele sunt un singur Dumnezeu.

Sfânta Treime: patru elemente esențiale în înțelegerea ei

Așa cum este definită Sfânta Treime în dogma Creștinismul tradițional regăsim patru elemente importante: (1) monoteismul, (2) dumnezeirea Persoanelor Trinității, (3) personalitatea Persoanelor Trinității și (4) distincția între ele. În mod cert avem de-a face cu o tensiune teologică majoră, dar este această dogmă despre Dumnezeu una biblică? Deși termenul „Sfânta Treime” nu se găsește în Biblie, conceptul îl regăsim fără doar și poate.

1. Monoteismul

Nu este greu de demonstrat că în Scripturi, atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament, Dumnezeu este în mod recurent descris ca fiind unul (Deuteronom 6:4; Isaia 45:5-6; 1 Corinteni 8:4; 1 Timotei 2:5; 1 Timotei 6:16). Aceasta este o doctrină de necontestat în Biblie și nu vom insista asupra acesteia.

2. Dumnezeirea Persoanelor Trinității

Tatăl

La fel de evidentă este în Biblie și Dumnezeirea și personalitatea Tatălui (Matei 6:9, 6:32-33; Romani 1:7; 1 Corinteni 1:3; 2 Corinteni 1:2). Tatăl este asimilat expresiei „Dumnezeu” din Vechiul Testament. Ceea ce pare la prima vedere mai greu de găsit sunt acele texte care arată dumnezeirea Fiului, cât și pe cea a Duhului Sfânt.

Fiul

Cu toate acestea, lucrurile nu stau așa. Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, este în mod recurent identificat în Noul Testament cu Dumnezeu. El este Cuvântul care la început era cu Dumnezeu și era Dumnezeu (Ioan 1:1-4), El este întipărirea ființei lui Dumnezeu și Cel ce a creat toate lucrurile (Evrei 1:1-4, 8, 10), El este Mesia lui Israel, Dumnezeu binecuvântat în veci (Romani 9:5, vezi și Isaia 9:6), El este plinătatea Dumnezeirii (Coloseni 2:9), El este Domnul și Dumnezeul lui Toma (Ioan 20:28). Fiul este fără doar și poate văzut ca o Persoană divină.

Duhul Sfânt

În privința Duhului Sfânt, găsim din nou mai multe texte care atestă Dumnezeirea Sa. Atunci când Anania minte, Petru îl întreabă: „… pentru ce ți-a umplut Satan inima ca să minți pe Duhul Sfânt…? N-ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu.” (Fapte 5:3-4). A-L minți pe Duhul Sfânt înseamnă, potrivit lui Petru, a-L minți pe Dumnezeu Însuși. De notat aici este și faptul că Duhul este în același timp o Persoană, împotriva căreia se poate minți. În Psalmul 139, David atribuie Duhului Sfânt atributul dumnezeiesc al omniprezenței: Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo. (Psalmii 139:7-8). De asemenea Duhul lui Dumnezeu este Acela care Îl cunoaște întru totul pe Dumnezeu (1 Corinteni 2:20-11), lucru imposibil unei creaturi.

Referitor la personalitatea Duhului, Isus o atestă spre exemplu în Ioan 16:7-8, 13-15, când vorbește despre Duhul Sfânt ca și cum ar fi o persoană. La fel și apostolul Pavel, când afirmă că păcatul credincioșilor produce întristarea Duhului lui Dumnezeu, întristarea fiind posibilă doar în cazul în care Duhul este cu adevărat o persoană. În partea a doua ne vom uita la textele care îi pun împreună pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, arătând astfel distincția dintre cele Trei Persoane. De asemenea vom privi la modul cum s-a dezvoltat doctrina Sfintei Treimi în decursul istoriei Bisericii.

Sfânta Treime Sfânta Treime Sfânta Treime Sfânta Treime

Articole în limba engleză:

https://www.desiringgod.org/articles/what-is-the-doctrine-of-the-trinity

https://www.ligonier.org/learn/series/mystery-of-the-trinity/

https://www.thegospelcoalition.org/blogs/kevin-deyoung/the-doctrine-of-the-trinity-no-christianity-without-it/

Pastor, Stefan Cornu

Sfânta Treime - Un singur Dumnezeu și trei Persoane

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.