Semne sau credință?
Cazul celebru cunoscut sub numele de ”Toma necredinciosul” ne aduce aminte de o întrebare importantă pentru noi: este bine ca un creștin să ceară semne de la Domnul, sau nu? Evanghelia după Ioan – unde apare cazul cu pricina – ne oferă câteva linii călăuzitoare:
- Nu semnele sunt problema în sine – semnele pot ajuta credința
Domnul Isus le prezintă ucenicilor Săi semnele răstignirii, cu o săptămână înainte ca Toma să-și exprime condiția sa: În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul. (Ioan 20:19-20). Observăm că Domnul însuși a luat inițiativa de a le arăta semnele, iar ucenicii s-au bucurat.
Mai mult, Ioan ne prezintă în Evanghelie o serie de semne care atestă divinitatea Domnului Isus și, implicit, ne invită la credința în El.
Cartea semnelor: (1:19-12:50)
- 2:1-11, nunta din Cana
- 4:46-54, vindecarea fiului unui slujbaș
- 5:1-15, vindecarea paraliticului de la Betesda
- 6:5-14, hrănirea celor cinci mii de persoane
- 6:16-21, umblarea pe ape
- 9:1-7, vindecarea orbului din naștere
- 11:1-45, învierea lui Lazăr
Domnul Isus însuși prezintă semnele ca pe o invitație la credință: Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine, şi Eu sunt în Tatăl.” (Ioan 10:37-38).
Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrările acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. (Ioan 5:36)
- Domnul Isus condamnă dependența de semne și condiționarea credinței de prezența semnelor
Aceasta a fost situația lui Toma – el nu a dorit un semn pentru întărirea credinței, ci pur și simplu, a condiționat credința: Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” (Ioan 20:25). Ideea este aici cea a unei acțiuni continue: ucenicii îi tot spuneau mereu lui Toma despre faptul că ei L-au văzut pe Domnul. Răspunsul lui Toma a fost cel al necredinței.
Unii oameni au o credința superficială / credința semnelor: Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui care era pe moarte. Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!”. Slujbaşul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino până nu moare micuţul meu.” „Du-te”, i-a zis Isus, „fiul tău trăieşte.” Şi omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus şi a pornit la drum. (Ioan 4:47-50)
Isus îi cunoaște pe toți cei cu o credință condiționată de semne și nu validează acest tip de credință: Pe când era Isus în Ierusalim, la praznicul Paştilor, mulţi au crezut în Numele Lui; căci vedeau semnele pe care le făcea. Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi. Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El însuşi ştia ce este în om. (Ioan 2:23-25).
Într-o zi toți vor avea o credință bazată pe semne, dar acest tip de credință nu le va aduce mântuirea: De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. (Filipeni 2:9-11). Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin. (Apocalipsa 1:7).
Concluzie: Noi trebuie să ne rugăm pentru semne în măsura în care ele fac parte din planul Domnului și ne întăresc credința, dar să nu fim dependenți de ele și nici să nu condiționăm credința noastră de prezența semnelor (vezi următoarele exemple biblice):
Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, 18. eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! (Habacuc 3:17-18).
Iată, Dumnezeul nostru căruia Îi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. 18. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!” (Daniel 3:17-18).
Pastor, Costel Ghioancă
