Diverse / Postat pe

Luther – momentul zero al vieţii sale

Era noaptea dinspre 17 spre 18 aprilie 1521. Tenebrele nopții se așterneau la Worms, în chilia unde Luther fusese pus în noaptea de dinaintea deciziei finale. Luna era acoperită cu nori și lumânarea era aproape stinsă. Fusese întrebat de autoritățile papale: – „Sunt acestea cărțile tale?”; – „Da”, a răspuns Luther. Fără subtilități, fără apropouri și fără introduceri i s-a zis: „Trebuie să spui înaintea autorităților adunate aici astăzi, „Revoco”, adică „Mă dezic de ceea ce am scris”…„Vrem un răspuns clar, direct și fără divagații”. Atunci Luther a spus: „Îmi puteți oferi douăzeci și patru de ore la dispoziție”. Îi fu dat acest răgaz.  
Acum, în negura adâncă, cu genunchii pe piatra rece a iernii târzii a chiliei sale, în cea mai lungă noapte din viața sa și în cele mai cumplite chinuri, strigă către Dumnezeu:
Oh Doamne, atotputernicule Dumnezeu, veșnic, cât de amară este lumea aceasta! Iată cum își deschide gura ca să mă înghită. Cât de mică îmi este credința în Tine! Oh, slăbiciunea firii și puterea Satanei…dacă aș depinde de vreo putere a acestei lumi totul este sfârșit. Dangătul morții se aude, sentința îmi este pecetluită. Oh, Doamne, oh Doamne, oh Dumnezeul meu, ajută-mă împotriva întregii înțelepciunii a acestei lumi. Fă lucrul acesta te implor, ca să pot sta în picioare prin tăria Ta atotputernică, căci lucrarea nu este a mea, ci a Ta! Nu am nimic în ea, nimic cu care să mă laud înaintea acestor mari oameni ai lumii. Cu mai mare bucurie aș vrea să-mi sfârșesc zilele în bucurie și pace, însă cauza este a Ta și este dreaptă și veșnică. Oh, Doamne ajută-mă! Credinciosule și nechimbatule Dumnezeu, în niciun om nu-mi pun încrederea. Ar fi în zadar; tot ce vine de la om este nesigur; tot ce vine de la el eșuează. Dumnezeule, Dumnezeul meu, nu mă auzi! Oare nu mai trăiești? Nu…Tu nu poți muri…ci doar Te ascunzi! M-ai ales pentru lucrarea aceasta: știu asta! Prin urmare Doamne du-ți la îndeplinirea voia. Nu mă părăsi, de dragul Fiului Tău preaiubit, Isus Hristos, Apărătorul meu, Sprijinul meu și Fortăreața mea. Doamne unde ești?! Dumnezeul meu, unde ești? Vine, te rog; sunt gata. Iată-mă sunt gata să-mi dau viața pentru adevărul Tău, suferind ca un miel. Însă cauza este sfântă și este a Ta. Nu te voi lăsa, nu, nici acum și nici pentru toată veșnicia și chiar dacă lumea ar fi plină cu demonii și chiar dacă acest trup, care este făptura mâinilor Tale, ar fi trântit la pământ, călcat în picioare, tăiat în bucăți, ars în foc, sufletul meu este al Tău. Și am Însăși Cuvântul Tău care să mă asigure de acest lucru. Sufletul meu îți aparține și va rămâne împreună cu Tine pentru totdeauna. Amin! Oh, Doamne trimite-mi ajutor!
 
Dimineața Luther  a fost dus în sala cea mare. Din nou, întrebarea tăioasă așterne tăcerea în sală: „Luther, deci, îți revoci scrierile?” Cu umilință și încredere, el le răspunde: „Fiindcă mi-ați spus să răspund direct și clar așa voi face… Dacă nu sunt convins pe baza sacrelor Scripturi sau pe baza unor rațiuni clare nu pot să retractez, fiindcă conștiința mea este captivă Cuvântului lui Dumnezeu, iar a acționa împotriva conștiinței nu este nici corect, nici sigur. Iată-mă, aici stau! Altcumva nu pot! Doamne ajută-mă!”

(În mare parte, materialul urmărește relatarea lui R.C. Sproul, vezi http://www.ligonier.org/learn/series/luther-and-the-reformation/progress-to-worms/)

Ştefan Cornu

Luther - momentul zero al vieţii sale

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.