Întâmplări cu tâlc / Postat pe

La şcoală!

La şcoală!

Spaţiul virtual este inundat de poze şi mesaje legate de prima zi la şcoală. E ceva normal, dat fiind faptul că ne aflăm la un nou început. Pentru unii, începutul unui alt an de şcoală, pentru alţii, primul pas mai hotărâtor în … viaţă! descărcare

Eh, şi  că veni vorba de viaţă, tocmai asta mă preocupă. Ce fel de viaţă vor avea copiii noştri la şcoală? Astăzi am păşit cu emoţie şi noi alături de Teo, băieţelul nostru, la şcoală! Ne bucurăm mult, dar avem şi tot felul de întrebări în minte. Oare ce fel de colegi va avea? Cum vor fi ei peste câţiva ani, când  vor mai creşte? Cum va face faţă presiunii tehnologice la care sunt supuşi copiii în școală?

Cu ceva zile în urmă, am fost cu el la un control medical, şi domnul doctor, din dorinţa de a fi amabil, îl întreabă pe Teo: „Și ție ce îți place să faci acasă? Să te joci pe calculator?” Teo nu a știut la ce se referă domnul doctor!

Mă ia teama când mă gândesc că la școală va fi asaltat, în fiecare pauză, de ultimele gadget-uri de pe piață. Apoi, mă tem și cu privire la limbajul murdar care se folosește în școli. Și câte altele…

Dar, am speranță! L-am pus în mâna lui Dumnezeu și mă rog ca El să-i poate de grijă, la fel cum vă doresc și vouă tuturor. Apoi, mă gândesc să petrec mai mult timp cu el decât am făcut până acum, așa încât să fie liber să-mi împărtășească ce află în noua lume în care tocmai a pășit.

Și mă gândesc să continui să-l duc la biserică. Știu că nu e asta o garanție că totul va fi bine, dar am auzit de la mulți că nu e prea bine să nu fii dus la biserică…

Pastor, Costel Ghioancă

La şcoală!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.