Se aude foarte des în ultima vreme de așa numită „criză a autorității.” Tinerii și copii nu mai ascultă de autoritățile care odinioară erau incontestabile, cum ar fi: Biserica, politicul, dascălii, etc. Și această constatare are adevăr în ea. Generațiile tinere au fost crescute într-o atmosferă de manie a egoului, ceea ce îi face dezobedienți și predispuși contestării. Ideea de autoritate crează repulsie.

Cu toate acestea, ideea de autoritate nu le lipsește nici măcar generațiilor tinere, deși pare la prima vedere că le-ar lipsi. Pentru aceste generații, însă, autoritatea nu mai are aceeași conotație ca în trecut. În trecut, orice om investit într-o poziție mai înaltă social căpăta autoritate din însăși poziția pe care o ocupa. Din această înțelegere a izvorât și numele de „demnitar” conferit politicienilor, fiindcă se considera că poziția respectivă îl punea într-o poziție de demnitate și evident, de autoritate. Titlul, cu alte cuvinte, era mult mai important în influența pe care cineva o putea exercita asupra altora. Astăzi, aceste titluri sunt mult mai puțin importante. Este chiar posibil ca titulaturile să pună o persoană într-o postură de dezavantaj în ceea ce privește autoritatea și influența pe care o poate exercita.

Dar din nou, aceasta nu înseamnă că astăzi există o „criză a autorității,” doar că autoritățile sunt definite în mod diferit. Aș spune că de fapt autoritățile sunt cele care structurează viața oricărui om. Dar cum arată o autoritate în 2018, cum arată un om care are capacitatea de influenta viețile altora? Arată mult mai uman, arată precum poporul. Dacă în trecut „distanța” și „prestanța” te făcea o autoritate, unei generații egocentrice precum cea de acum, acestea produc repulsie. Ceea ce face însă diferența este, „apropierea” și „autenticitatea.” Bineînțeles, ne referim la oameni competenți, oameni care au abilități dovedite. De aceea un om competent și fără influență este posibil să fi rămas încă în vechiul sistem de referință, fapt pentru care va influența doar pe cei ce gândesc după acel tipar muribund.

Cotind atenția asupra Bibliei, găsim că cel mai autoritar om cu putință a fost, bineînțeles, Isus. Care dintre cele două sisteme de autoritate le-a folosit? Cred că orice cititor al evangheliilor va afirma că cel contemporan. Isus a fost autentic, a fost aproape de oameni. A fost evident și cel mai competent om religios care a existat vreodată. Dar nu a căutat să-Și afișeze „titlurile” sau să se distanțeze de păcătoși. A fost aproape de ei, a fost între ei, a fost disponibil. Dar pe lângă apropierea uimitoare pe care o emana, El arăta și o uimitoare „distanță” și „prestanță.” În ochii Lui calzi vedeai nemărginirea. Te simțeai atât de aproape de El, dar în același timp departe. Și ambele aspecte Îi erau naturale, nu artificiale.

Cred că am face bine, mai ales în vremurile în care trăim, dacă am lua acest exemplu al Domnului. A fi o autoritate înseamnă a influența. Și ne dorim asta. De aceea, în relația cu copiii tăi, fii abordabil, fii aproape, dar fă clară diferența de competență și de autoritate dintre voi doi. În relația cu angajații sau cu elevii tăi, fii abordabil, fii aproape, dar fă clară diferența dintre tine și ei. În relația cu cei din jurul tău,  fii aproape, fii lângă ei, dar arată-le că ești de altundeva. Și nimic din aceste lucruri nu le face nenatural. Nu falsifica nici apropierea, cu un zâmbet scos din reviste, nici competența, cu expresii bombastice. Vei realiza reversul. Dacă copiii tău nu văd în tine un om competent și de valoare, nu încerca să pari altcumva. Dacă elevii tău nu văd în tine competență, decență și valoare, faci un deserviciu autorității tale încercând să pari altcumva. Fii ceea ce ești, dar încearcă să te întreci pe tine însuți, în competențe, în trăirea dreaptă, dar și în dragoste, căldură și afecțiune. Nu există nicio scurtătură.

Ștefan Cornu