Evanghelie și evanghelizare / Postat pe

Evanghelia (partea 1)

Evanghelia porneşte de la faptul ca Dumnezeu este creatorul și sursa tuturor lucrurilor, originea binelui, a adevărului, a frumosului, a dragostei, a vieţii, a inteligenţei și a tot ce este bun. Dacă Dumnezeu este sursa a toate aceste lucruri, atunci înseamnă că în El acestea se găsesc în mod infinit. Dumnezeu este în Sinea Lui incomprehensibil de frumos, nesfârșit în dragoste, nemărginit de bun, infinit in adevăr, nemăsurat în inteligenţă etc. Toate aspectele bune din viața omului își au încapsularea fără limite în Dumnezeu. El este deci, Supremul Bine al Creației.

Ca urmare, este imperios necesar ca întreaga creație să aibă o anumită atitudine în legătură cu Dumnezeu, în speță o atitudine proporțională cu statutul lui Dumnezeu de Bine Suprem, Centru al tuturor lucrurilor și focus al existenței. Cum s-ar traduce în viața practică o asemenea concepție?

Biblia este clară, cele două porunci cardinale arătând în mod practic aceste consecințe inevitabile ale statutului lui Dumnezeu: „Să nu ai alți dumnezei afară de Mine” (Exod 20:3) şi „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta” (Deuteronomul 6:5).

Ambele porunci sunt exclusiviste în natura lor, arătând faptul că Dumnezeu este exclusiv, singurul focus al existenței. Dumnezeu poruncește omului fără să se sfiască de faptul că noi l-am putea acuza de egocentrism, o adeziune fără concurență față de propria Lui Ființă. Da, Dumnezeu este egocentric, deoarece realitatea de fapt a lucrurilor este că, Dumnezeu chiar este centrul tuturor lucrurilor și pentru că El întotdeauna se comportă potrivit realității și adevărului, nu are nici cea mai mică rezervă în a ne porunci – nu în a ne sugera – să facem din El centrul vieții noastre.

Prima poruncă are în vedere ideea că El este singurul dintre mai mulți care merită închinare. De ce? Pentru că El este Supremul bine și deci nimic din creația Sa nu poate să rivalizeze cu El. Pentru a creat toate lucrurile, înseamnă că El este deasupra tuturor lucrurilor în vrednicie. Viața noastră trebuie să fie în congruență cu acest adevăr, având o focalizare strictă numai pe Dumnezeu.

Cea de-a doua poruncă arată că întreaga ființă a omului trebuie supusă acestui singur scop al creației: Dumnezeu. Ce este mai puțin decât atât nu se califică vredniciei lui Dumnezeu. De ce? Pentru că, dacă Dumnezeu este Supremul bine, iubirea (care este sentimentul cel mai înalt al omului și deci potrivit pentru a arăta exclusivitatea lui Dumnezeu) față de El trebuie să fie caracterizată de completitudine. Afecțiunile inimii trebuie să-și aibă deplina împlinire în Dumnezeu. Iarăși, se impune din partea omului fără excepție, o atitudine corespunzătoare vredniciei gloriei lui Dumnezeu.

Vezi Evanghelia (partea 2)

Ştefan Cornu

Evanghelia (partea 1)

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.