Evanghelie și evanghelizare / Postat pe

Evanghelia este milă

Există mulți creștini, mai ales în cercurile reformate (calviniste) și arminiene ale tradiției creștine care vorbesc despre evanghelie aproape în totalitate în contrapartidă. Ei subliniază de ce viziunea lor este corectă față de greșeala celeilalte grupări. Dacă îi întrebi ce este evanghelia ei rămân parcă blocați în disputele și presupozițiile lor și nu-ți pot prezenta o evanghelie puternică, o evanghelie care este puterea de mântuire a lui Dumnezeu (Romani 1:16, 17). Nu vreau să marginalizez aici rolul și locul disputelor teologice, deoarece cred sunt extrem de importante, însă ce vreau să spun este că evanghelia pentru multe persoane nu este decât o polologhie fadă, prin care vor să explice la nivel rațional cum funcționează, să zicem „mântuire exclusiv prin har” cu „predestinarea” și „depravarea totală”. Faptul de a explica este lăudabil în sinea lui, însă nu este inima evangheliei. Inima evangheliei este ceea ce Luther spunea „Cristus pro me” – „Hristos pentru mine”.  Inima evangheliei constă într-o întâlnire personală cu mila lui Dumnezeu arătată nouă în Hristos, în care Isus nu este doar un mijloc de dezbatere ci este „al meu”. Evanghelia are putere când poți îmbina armonios „Cristus pro me” și explicarea doctrinei în ansamblul ei. Însă aș spune că înainte de orice explicație sau demers teologic trebuie să simți că „Hristos este pentru tine”, că nu-ți este străin, având mila Lui și îndurarea Lui ca o pecete pe inima ta. Întocmai precum toți cei pe care Hristos i-a vindecat și i-a eliberat cât era pe pământ, să ai experiența unei întâlniri personale cu Isus, întâlnire în care mila Sa să-ți fost dată ție, și în care să fi văzut mărinimia Sa în mod intim și personal. Să poți spune precum apostolul: „Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Gal. 2:20 b). Vedeți cât de dulce și personală era credința și evanghelia pentru Pavel!
Întrebarea este: ai experimentat tu mila lui Hristos; ai găsit tu la crucea Sa cea mai mare dragoste, cea mai mare compasiune, cea mai mare comoară? Îl vezi Tu acolo sus pe lemn murind moartea ta și iubindu-te fără margini, sau ai și uitat că ar putea exista un astfel de creștinism? De fapt acesta este singurul creștinism și singura evanghelie.
 Stefan Cornu
Evanghelia este milă

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.