Cum este afecțiunea noastră față de Isus?
Cum este afecțiunea noastră față de Isus?
În Ioan 21:15-17, după învierea Domnului din morți, El îl întreabă pe Petru dacă Îl iubește. Întrebarea Sa ținea cont de faptul că Petru tocmai ce se lepădase într-un mod flagrant de Isus, deși cu câteva ore înainte el spuse: „Eu îmi voi da viața pentru Tine!” (Ioan 13:37). Ca cineva să-și dea viața pentru 
altcineva este expresia ultimă a dragostei: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15:13). Prin impetuozitatea sa, Petru se punea într-o poziție cu totul improprie în legătura sa cu Isus. Spunând „îmi voi da viața pentru Tine!”, el afirmă indirect, dar totuși fără echivoc, că în el rezidă puterea de a-și exprima iubirea sa față de Hristos în cel mai costisitor mod cu putință: a muri pentru El. Aceasta se numește mândrie. Vedeți, nu o astfel de iubire vrea Domnul de la noi; nu vrea așa ceva pentru că nu este posibilă. Fără îndoială, „dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema!” (1 Corinteni 16:22), însă dragostea exemplificată de Petru nu este cea la care se referă acest text. Dragostea pe care vroia să i-o demonstreze Petru lui Hristos conducea de fapt la blestem, la anatemizare, nu la binecuvântare.
altcineva este expresia ultimă a dragostei: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15:13). Prin impetuozitatea sa, Petru se punea într-o poziție cu totul improprie în legătura sa cu Isus. Spunând „îmi voi da viața pentru Tine!”, el afirmă indirect, dar totuși fără echivoc, că în el rezidă puterea de a-și exprima iubirea sa față de Hristos în cel mai costisitor mod cu putință: a muri pentru El. Aceasta se numește mândrie. Vedeți, nu o astfel de iubire vrea Domnul de la noi; nu vrea așa ceva pentru că nu este posibilă. Fără îndoială, „dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema!” (1 Corinteni 16:22), însă dragostea exemplificată de Petru nu este cea la care se referă acest text. Dragostea pe care vroia să i-o demonstreze Petru lui Hristos conducea de fapt la blestem, la anatemizare, nu la binecuvântare.Dragostea pe care Domnul o așteaptă de la noi vine dintr-un duh zdrobit, dintr-un inimă care a gustat adâncimile propriei ipocrizii, insuficiențe și neputințe în a-L iubi pe măsura vredniciei Lui. Iubirea noastră față de El trebuie să-și găsească resursa nu în noi, ci în El, în ființa și în persoana Sa, care fără a găsi nicio fărâmă de merit sau agreabilitate în noi s-a aplecat cu milă spre noi. Noi îl iubim nu pentru că noi l-am iubit întâi, ci pentru că El ne-a iubit întâi și s-a dat pe Sine Însuși pentru noi (1 Ioan 4:19). O astfel de iubire are umilința și totodată fermitatea de a spune: „Doamne, Tu toate le știi; știi că Te iubesc” (Ioan 21:17).
Ştefan Cornu