Chiar dacă asistăm din plin la ceea ce se numește ”fenomenul globalizării”, cred cu tărie că cetățenia noastră contează. Este foarte adevărat că „al Domnului este pământul cu tot ce este pe el” (Psalmul 24:1), dar tot la fel de adevărat este și că El le-a așezat oamenilor „anumite vremuri și a  pus anumite hotare locuinței lor…” (Faptele Apostolilor 17:26b). Sau, ne putem gândi la faptul că în ceruri vor fi oameni din toate națiunile pământului: „După aceea m-am uitat si iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini…” (Apocalipsa 7:9).

 

Vedem în cele de mai sus că Dumnezeu iubește națiunile pământului și își propune să salveze oameni de orice limbă. În harul Lui, nicio națiune nu este lepădată in corpore.  Cred că este important unde ne naștem și trăim. Personal, înțeleg că mobilitatea/stabilitatea geografică a oamenilor are legătură și cu planurile și providența lui Dumnezeu. Modul în care oamenii ajung să audă Evanghelia, campaniile de evanghelizare a lumii, istoria misiunii creștine, rolul credincioșilor pe plan local, în privința direcției pe care o ia o societate sau alta etc., toate cred că sunt în relație și cu aspectul cetățeniei noastre.

 

Cred că Dumnezeu ne-a lăsat să fim cetățeni –  și mai ales cetățeni creștini – cu scopuri foarte precise. Țara în care trăim este parohia noastră a tuturor, locul unde noi trebuie să slujim ca preoți ai lui Dumnezeu. Adică, trebuie să fim o mărturie pentru toți cei din jurul nostru, să îi iubim pe semenii noștri, să promovăm și să apărăm valorile creștine și conduita plăcută lui Dumnezeu. Ar fi bine să reușim să nu ne mai comparăm așa de des cu alte țări. Multe lucruri nu sunt chiar așa de grozave, cum par la prima vedere. Să învățăm să iubim mai mult țara noastră, să înțelegem că este datoria noastră a tuturor să contribuim cu tot ce putem la dezvoltarea ei, mai ales din punct de vedere moral și spiritual. Să înțelegem că Dumnezeu dorește să ”urmărim binele cetății” în care trăim (Ieremia 29:7).

 

Cum ar fi dacă, de Ziua României, am lua decizia de a ne iubi mai mult țara, de a ne pune mai repede frâu limbii când ne vine să o vorbim de rău, de a rezista spiritului de turmă, refuzând jugul pesimismului? Cum ar fi să ducem Evanghelia între români și, mai cu seamă, să o trăim? Dragi creștini, să schimbăm vorba, să spunem o poveste nouă, să răspândim o „veste bună” printre români!

 

Să arătăm practic faptul că noi ne rugăm pentru autoritățile Statului, să arătăm că ținem la etica muncii și că nu lucrăm doar când ne văd angajatorii, să demonstrăm că suntem civilizați și protejăm mediul în care trăim, să fim preocupați de investiția în oameni și nu în lucrurile pieritoare ale acestei lumi, să spunem răspicat că ființa umană are demnitate și că respectăm dreptul la viață al copiilor nenăscuți, să demonstrăm că se poate trăi și fără a minți și lista poate continua. Să facem toate acestea din dragoste pentru Dumnezeu și pentru români.

La mulți ani, români! La mulți ani, România!