Întâmplări cu tâlc / Postat pe

Cerşetorul devenit evanghelist într-o oră

 

Cerşetorul devenit evanghelist într-o oră images

Roma, Italia. Sunt în metrou împreună cu alţi trei slujitori din România, plus pastorul din Florenţa. Este singura zi din călătoria noastră misionară când ne propunem să facem o vizită turistică. Doar că Domnul avea alte planuri – am împărtăşit din nou Evanghelia la mai multe suflete flămânde după Dumnezeu.

În aglomeraţia din metrou îşi face apariţia el – Michele – , cu un fes negru pe cap, atârnându-i într-o parte, cu un palton lung până aproape de pământ, tot negru, şi cu nişte cusături noduroase în loc de nasturi. Păşeşte în picioarele goale prin mulţime, zornăind în mâna dreaptă câţiva cenţi.

Intrăm în vorbă cu el şi vedem că Michele vorbeşte o italiană aproape perfectă. Dar nu ne dăm bătuţi uşor şi aflăm că Michele e Mihai din Timişoara. E de-al nostru. Îi spunem despre Domnul Isus şi prima oară se face că plouă. Apoi, chiar plouă: cu o emoţie care a început să se întipărească pe chipul său.

Aflăm că a mai trecut pe la biserici de pocăiţi, în România. Ne mai spune şi că ştie să cânte, iar noi, desigur, îl rugăm să facă lucrul acesta. De data asta, noi eram copleşiţi de emoţie, fiindcă a început să cânte cu o voce „angelică”, aşa cum spuse unul dintre colegii noştri.

Coborâm toţi din metrou şi îl invităm pe Mihai la masă. Era ora prânzului. Mergem la o pizzerie din Roma şi ne aşezăm la masă. Noi pe margine, iar Mihai în capul mesei. Patronul se uită ca la felul şapte. Cu paltonul pe el şi fes pe cap, la 30 de grade, Mihai ia cuţitul şi furculiţa în mână şi după ce mănâncă ne cântă din nou.

Ascultam şi noi, asculta şi patronul. „O fi el liderul grupului?”, se uita iscoditor patronul… Poate că da, fiindcă noi eram toţi evanghelişti, iar Mihai îl mărturisea pe Hristos prin cântare.

Plecăm din nou pe stradă cu gândul să ne luăm rămas bun de la Mihai. Chiar când să plecăm vedem un alt cerşetor şi, instinctiv, vrem să mergem spre el. Unul dintre noi are, însă, o idee şi spune: „Nu, lasă-l pe Mihai să meargă!”

Iar imaginea cu care am rămas înaintea ochilor noştri, în timp ce plecam, este aceasta: Mihai, cu un Nou Testament în mână, împărtăşind celuilalt cerşetor Evanghelia.

Mă gândeam în sinea mea că ceea ce vedeam era, de fapt, adevărata definiţie a evanghelizării: „un cerşetor, care-i spune unui alt cerşetor unde să găsească pâine.” (D.T. Nites)

Pastor, Costel Ghioancă

Cerşetorul devenit evanghelist într-o oră

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.