Religie și filosofie / Postat pe

Ce este teologia și de ce este așa de importantă?

 

Ce este teologia? Teologia înseamnă cunoașterea despre Dumnezeu sau a lui Dumnezeu. Dar de ce este acest lucru atât de relevant? Răspunsul este: din pricina a ceea suntem noi. 

Ce definește omul?

Oamenii s-au luptat de-a lungul timpului cu întrebarea: ce îl definește pe om în cel mai profund mod. Desigur, omul este uimitor în privința multor aspecte. Atunci când îl comparăm cu ființele animale înțelegem capacitățile sale uimitoare: de relaționare, de folosire a simbolurilor și chiar de a dezvolta „teorii ale minții.” De asemenea avem capacitatea de a ne dezvolta limbajul, cultura în care trăim și instituțiile sociale.[1] Toate aceste aspecte sunt unice omului, dar se poate spune oare că ele ne definesc în mod esențial? Nu cred.

Totuși cred că putem ajunge la acele elemente esențiale ale umanului dacă observăm ce este comun tuturor culturilor de pe întreg pământul. Și oriunde te-ai uita, la est și la vest, la nord și la sud întâlnești o practică care anima viețile oamenilor într-un mod nemaiîntâlnit: religia. Pare că există în om un instinct natural după transcendent, după a-și depăși condiția materială în care se află și a se ridica înspre etern.

Ce este teologia? Este căutarea omului după transcendent

Desigur, noi, în calitate de creștini întărim, bazat pe revelația Scripturilor, că aspectul care nu rivalizează cu nimic în ființa umană este tânjirea acestuia după transcendent. Omul tânjește după tot ceea Dumnezeu poate oferi. Omul este homo-doxologicus, căutător de slavă și glorie. Și tocmai din acest motiv există teologia, disciplina care se ocupă cu studierea și cunoașterea lui Dumnezeu. Căci ce poate fi mai uman și mai înalt pentru ființa umană decât să-L cunoască pe Dumnezeu. Tocmai din acest motiv în perioada Evului mediu disciplina teologiei era considerată regina științelor, iar universitățile europene de prestigiu își au geneza în studiul teologiei. Cunoașterea lui Dumnezeu a fost motivul și fundamentul școlilor.

Ce este teologia? Cunoașterea lui Dumnezeu pe baza Bibliei

Ca orice disciplină, teologia pleacă de la niște presupoziții importante. Ea zidește pe ideea unei revelații prin care Dumnezeu s-a descoperit pe Sine. Din acest motiv în articolele trecute am discutat despre Biblia ca revelație a lui Dumnezeu (vezi aici). Dumnezeu, în teologia creștină, nu aparține doar sferei transcendentului, ci El interacționează cu lumea imanentă și se descoperă pe Sine umanității. Și prin urmare Dumnezeu poate fi cunoscut; El nu este dincolo de sfera de cercetare a omului. Desigur, omul este finit și mai presus de toate păcătos, dar cu toate acestea teologia este încă posibilă. Creatorul și Dumnezeul nostru s-a descoperit.

Ramuri ale teologiei

Disciplina teologică văzută în sens larg poate include diverse subiecte ca Vechiul Testament, Noul Testament, Istoria Bisericii, teologia sistematică, homiletica, educația creștină sau consilierea. Dar din punctul de vedere al tradiției creștine și al dezvoltării doctrinelor creștinismului ea poate fi împărțită în mai multe domenii: teologie biblică (vezi aici), teologie istorică, teologie sistematică (vezi aici), teologie filosofică. Fiecare dintre aceste discipline pot fi împărțite în subcategorii și studiată ca atare. Spre exemplu teologia biblică cuprinde subteme ca: teologia Noului Testament, teologia Vechiului Testament, teologia paulină, teologia petrină, etc. La fel teologia sistematică poate fi împărțită în subiecte ca: soteriologia (doctrina despre mântuire), hamartologia (doctrina despre păcat), angelologia (doctrina despre îngeri) atributele lui Dumnezeu, etc.

Teologia: mai mult decât cunoștință

Desigur teologia, așa cum s-a dezvoltat ea de-a lungul timpului, a excelat în aspectul cognitiv și rațional, concentrându-se corect pe eforturile de a înțelege și a structura corect din punct de vedere rațional informațiile biblice. Cu toate acestea teologia nu trebuie și nu poate să rămână doar la atât; ea trebuie să conducă la doxologie, adică la închinare înaintea lui Dumnezeu. Fără acest element ea devine ca un ambalaj fără conținut. Omul este în ultimă instanță homo-doxologicus, nu homo-teologicus. Căutăm să cunoaștem teologie ca să-L cunoaștem pe Dumnezeu, cu scopul închinării pline de bucurie la adresa Lui. Nimic mai mult, nimic mai puțin.

Pentru a vedea mai amănunțit ce înseamnă teologia, vezi seria lui R.C. Sproul denumită „What is theology”:

https://www.ligonier.org/learn/series/foundations/what-is-theology/

[1] Gordon S. Mijosky ed., Homo doxologicus, Theology Today, 2016, Vol. 72 (4).

Pastor, Cornu Stefan

Ce este teologia Ce este teologia Ce este teologia  Ce este teologia Ce este teologia Ce este teologia 

Ce este teologia și de ce este așa de importantă?

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.