Ce credem

Scripturile, atât Vechiul cât și Noul Testament au fost scrise de autorii biblici prin inspirație divină. Ele reprezintă singura regulă de credință și practică care conduce la mântuire și sunt suficiente pentru desăvârșirea creștinului. Scriptura este infailibilă și oriunde se intersectează cu domenii precum știința sau istoria este în acord desăvârșit. Toată Scriptura este o mărturie despre Hristos, El Însuși apogeul revelaţiei divine. (2 Timotei 3:15-17; 2 Petru 1:19-21)

Există un singur Dumnezeu, existent datorită Sieși, Creatorul, Susţinătorul şi Conducătorul tuturor lucrurilor, având în Sine toate caracteristicile perfecte şi fiind infinit în toate acestea. Ca urmare, toate fiinţele Îi datorează Lui cea mai mare dragoste, reverenţă şi ascultare. (Geneza 1:1, Exod 3:14, Ioan 4:24; Deuteronom 6:5)

Dumnezeu ne este revelat în Sfânta Scriptură ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt, fiecare cu atribute personale distincte, dar fără a fi divizat în natură, esenţă şi fiinţă. (Deuteronom 6:4; Ioan 10:30, 38; Galateni 4:6; 1 Timotei 3:16)

Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Sa, liber de orice păcat. Prin ispita lui Satan însă, omul a încălcat porunca lui Dumnezeu şi a căzut de la sfinţenia sa şi de la neprihănirea sa originare. Prin aceasta, urmaşii (descendenţii) omului moştenesc o natură coruptă care se împotriveşte total lui Dumnezeu şi Legii Sale și care este vrednică de condamnare. Iar de îndată ce omul devine capabil de acţiuni morale, el devine şi un călcător activ de lege. (Geneza 1:26-30; 2:5, 7, 18-22; 3; 9:6; Psalmul 1; 8:3-6; 32:1-5; 51:5; 1 Corinteni 1:21-31; 15:19, 21-22; Efeseni 2:1-22; Coloseni 1:21-22; 3:9-11)

Isus Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu este mijlocitorul divin desemnat de Dumnezeu pentru a media relația dintre Dumnezeu şi om. Luând asupra Sa natură omenească, totuşi fără păcat, El a împlinit Legea în mod desăvârşit, a suferit şi a murit pe cruce pentru mântuirea păcătoşilor și i-a împăcat astfel cu Dumnezeu. El a fost îngropat, a înviat a treia zi şi S-a înălţat la Tatăl, la dreapta Căruia trăieşte pentru totdeauna ca să mijlocească pentru poporul Său. El este singurul Mijlocitor, Profet, Preot, Rege al bisericii şi Suveran al universului. (1 Timotei 2:5; Evrei 8:6; 9:24; Fapte 7:56; 1 Ioan 2:1)

Regenerarea este schimbarea inimii lucrată de Duhul Sfânt prin care îi aduce la viaţă spirituală pe păcătoșii rânduiți de Dumnezeu să capete viața veșnică. Nașterea din nou luminează minţile întunecate ale acestora pentru a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu şi reînnoiește întreaga lor natură coruptă pentru a-L iubi pe Dumnezeu şi pentru a practica sfinţenia cu bucurie. Aceasta este lucrarea harului nemeritat al lui Dumnezeu. (Ioan 3:7; Matei 7:16-18; 1 Petru 1:23; Iacov 1:18; Efeseni 2:10)

Pocăinţa este harul prin care Duhul Sfânt face o persoană conştientă de răul păcatului său înaintea lui Dumnezeu și îl conduce la smerirea de sine cu o întristare dumnezeiască. Pocăința îl determină pe păcătos să-și deteste păcatul, să se lepede de sine și să umble în sfințenie înaintea lui Dumnezeu cu scopul de a-I fi plăcut în toate lucrurile. (Marcu 1:15; 2:17; Matei 3:1; Luca 5:32; 13:3-5; 15:7; Fapte 17:30; 26:20; 2 Corinteni 7:10; 12:21; 2 Timotei 2:25; 2 Petru 3:9; Apocalipsa 2:21)

Credinţa mântuitoare este încrederea în orice lucru revelat în Sfintele Scripturi despre Dumnezeu și despre Hristos. Prin credință păcătosul se bazează doar pe El pentru obținerea îndreptățirii și vieții veșnice și tot prin ea își găsește plăcerea în Dumnezeu. Credința este lucrarea Duhului Sfânt în inima fiecărui ucenic al lui Hristos și îl conduce la o viață de sfințenie. (Ioan 6:35; Fapte 16:31; Romani 3:21-22; Filipeni 3:9; Evrei 11:1)

Justificarea este achitarea deplină prin har a tuturor păcătoşilor care cred în Hristos, de toate păcatele lor, prin lucrarea ispășitoare a lui Hristos de la cruce. Ea nu poate fi realizată prin fapte meritorii, ci prin satisfacerea pedepsei dreptății divine în locul nostru de către Hristos. Această lucrare de îndreptățire a lui Isus Hristos o putem primi numai prin credința în El. (Tit 2:11; 3:5; Efeseni 2:8-9; Romani 3:21-22; 5:1)

Aceia care au fost regeneraţi în mod supranatural vor fi sfinţiţi de Cuvântul lui Dumnezeu şi de Duhul lui Dumnezeu care trăieşte în ei. Lucrarea de sfințire este progresivă în viața credinciosului și toți ucenicii reali ai lui Hristos o vor experimenta. Ea constă într-o viață de închinare înaintea lui Dumnezeu și într-o trăire în ascultare de toate poruncile biblice. (Romani 12:1-3; 1 Tesaloniceni 4:3; 1 Ioan 1:7; Ioan 17:17; 1 Petru 1:2; 2 Corinteni 3:18).

Cei pe care Dumnezeu i-a acceptat în Preaiubitul Său şi pe care i-a sfinţit prin Duhul Său, nu vor cădea în mod total sau final de la starea de har, ci vor persevera în credință până la sfârşit. Chiar și atunci când vor cădea în păcat și Îl vor întrista pe Duhul lui Dumnezeu, diminuându-și astfel harul şi mângâierile salvării, aducând o mărturie negativă bisericii și judecăți temporale asupra lor, ei vor fi aduși din nou de Dumnezeu la pocăință și vor fi păstrați de puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea finală. (Fapte 20:32; Romani 5:9-10; 8:28-39; 10:12-15; 11:5-7, 26-36; 1 Corinteni 1:1-2; 15:24-28; Efeseni 1:4-23; 2:1-10; 3:1-11; Coloseni 1:12-14; 2 Tesaloniceni 2:13-14; 2 Timotei 1:12; 2:10,19)

Biserica este adunarea tuturor credincioșilor adevărați, Isus Hristos fiind capul lor, investit cu toată autoritatea de a o conduce. În acord cu învățăturile Sale, sfinții trebuie să se asocieze în adunări locale sau biserici. Domnul oferă fiecărei biserici în parte autoritatea de a administra ordinea, disciplina și închinarea prin slujitorii pe care i-a chemat la această lucrare: prezbiterii sau păstorii (slujitorii spirituali) și diaconii (lucrătorii administrativi). (Matei 16:15-19; 18:15-20; Fapte 2:41-42,47; 5:11-14; 6:3-6; 13:1-3; 14:23, 27; 15:1-30; 16:5; 20:28; Romani 1:7)

Botezul este actul prin care fiecare credincios, la porunca dată de Domnul Isus, este scufundat în apă în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt. Botezul simbolizează unirea credinciosului cu Hristos în moartea și învierea Sa, iertarea de păcate, dedicarea totală față de Dumnezeu și trăirea într-o nouă viață. (Matei 3:13-17; 28:19-20; Marcu 1:9-11; Luca 3:21-22; Ioan 3:23; Fapte 2:41-42; 8:35-39; 16:30-33)

Cina Domnului este un simbol al sacrificiului lui Hristos din care credincioșii se împărtășesc. Cina Domnului este instituită de Isus Hristos pentru a fi celebrată de biserică până la sfârșitul veacurilor, iar elementele care o compun sunt pâinea și vinul. Ea nu reprezintă un nou sacrificiu al lui Hristos, ci o comemorare a morții Sale, cu scopul confirmării și întăririi credinței. Prin consumarea ei credincioșii își reînnoiesc legătura, angajamentul și comuniunea cu Hristos în părtășia bisericii locale. (Matei 26:26-30; Marcu 14:22-26; Luca 22:19-20; Fapte 20:7; Romani 6:3-5; 1 Corinteni 10:16, 21; 11:23-29; Coloseni 2:12)

Biserica în Noul Testament se aduna de obicei în Ziua învierii Domnului (i.e. duminica) pentru a citi și învăța Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a se închina, pentru a se ruga și pentru a se încuraja și îndemna reciproc la iubire și la fapte bune. Este potrivit să vedem Ziua Domnului ca o zi de celebrare a învierii lui Hristos și de răscumpărare a poporului Său. Este important însă ca închinarea să nu se rezume doar la o zi pe săptămână, ci să fie o practică zilnică a credincioșilor încununată duminica. (Ioan 4:21-24; 20:1,19-28; Fapte 20:7; Romani 14:5-10; I Corinteni 16:1-2; Coloseni 2:16; 3:16; Apocalipsa 1:10)

După moarte trupurile oamenilor se întorc în țărână, iar duhurile lor se întorc la Dumnezeu – cei neprihăniți se odihnesc în El; cei răi sunt ținuți în întuneric pentru așteptarea judecății finale. În ziua de apoi, trupurile celor morți, atât a celor drepți cât și a celor nedrepți vor învia pentru răsplătire sau judecată veșnice. (Filipeni 1:23; Ioan 5:28-29; Fapte 24:15; 1 Corinteni 15:42; Filipeni 3:21 Apocalipsa 20:13)

Dumnezeu a stabilit o zi în care va judeca întreaga lume cu dreptate prin Isus Hristos. Atunci fiecare va primi potrivit cu faptele sale: cel rău va fi trimis în pedeapsa veşnică, iar cel neprihănit prin credința în Hristos va moșteni viaţă veşnică. (Fapte 17:30-31; Romani 2:16; 2 Corinteni 5:10; Apocalipsa 20:12)