Aseitatea lui Dumnezeu: temelia temeliilor

 

Aseitatea lui Dumnezeu este un concept fundamental al credinței creștine. Acest concept este de o importanță atât de mare încât literalmente oriunde ai întoarce privirile în Scripturi te izbești de el, fie direct, fie indirect. În calitate de creștini trebuie să devenim familiarizați cu acest concept și să analizăm profund întreaga Biblie și întreaga realitate în lumina aseității lui Dumnezeu. Cu adevărat totul atârnă de asta, inclusiv sufletul tău și al meu.

Dar ce este aseitatea lui Dumnezeu? Termenul aseitate provine din unirea a două cuvinte latine „a” (din) și „se” (sine) și se referă la faptul că puterea de a exista a lui Dumnezeu vine din Sine. Dumnezeu își are cauza și principiul existenței Sale în El Însuși. El există, cu alte cuvinte, datorită Sieși.

Numele cel mai proeminent a lui Dumnezeu din Biblie este o declarație a aseității dumnezeiești „Moise a zis lui Dumnezeu: `Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: <<Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi>>; şi mă vor întreba: <<Care este Numele Lui?>> Ce le voi răspunde?` Dumnezeu a zis lui Moise: `Eu sunt Cel ce sunt.` Şi a adăugat: `Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: <<Cel ce Se numeşte Eu sunt>>, m-a trimis la voi.` (Exodul 3:13-14). Dumnezeu n-a ales un alt nume pentru a I se descoperi lui Moise, ci a ales numele Iahwe, „Eu sunt Cel ce sunt.” Acest aspect al naturii divine este atât de important încât Dumnezeu a vrut să-L imprime pentru totdeauna în Numele Său. Numele în Scriptură au o importanță aparte. Astăzi noi punem nume copiilor noștri după criterii fonetice, estetice sau tradiționale, însă în vremurile biblice numele aveau o semnificație mult mai adâncă. Ele vorbeau, deseori profetic, despre identitatea persoanei care urma să îl poarte. Spre exemplu, numele Avraam înseamnă „tatăl unei mulțimi,” deoarece Avraam urma să fie tatăl poporului Israel și al tuturor urmașilor lui Hristos. Numele Ilie înseamnă „Domnul este Dumnezeu,” iar dacă analizăm lucrarea lui Ilie vom vedea că rolul său în Israel a fost acela de a demonstra că doar Dumnezeu este adevăratul Dumnezeu și că idolii sunt falși dumnezei (vezi spre exemplu confruntarea de pe muntele Carmel cu preoții lui Baal – 1 Regi 18). Numele Isus înseamnă „Domnul mântuiește” și arată că ceea ce Îi va defini viața urma să fie lucrarea de salvare a lumii. Numele Iahwe are același substrat. El reprezintă lucrul care Îl definește pe Dumnezeu ca ființă. Este adevărat, Dumnezeu are în Scriptură mai multe nume, însă ceea ce îl distinge pe Iahwe de celelalte nume ale lui Dumnezeu este că Iahwe reprezintă numele pe care Dumnezeu îl oferă atunci când este întrebat care este numele Său (este cumva descrierea de Sine a lui Dumnezeu). De asemenea este și cel mai des întâlnit nume divin din Vechiul Testament (N.T. este scris în limba greacă). Puterea de a fi a lui Dumnezeu se găsește în Sine: acesta este adevărul fundamental al numelui Iahwe pe care noi suntem chemați să-l contemplăm. Și numai gândindu-ne la atributului aseității dumnezeiești ar trebui fim stârniți la o prosternare absolută înaintea lui Dumnezeu.

Am spus că Scriptura este plină de referiri directe sau indirecte la aseitatea divină. Iată doar câteva: Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe Urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu. (Isaia 44:6); „Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul, Dumnezeu, Cel Care este, Care era şi Care vine, Cel Atotputernic!” (Apocalipsa 1:8); Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel De Pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul. (Apocalipsa 22:13).

Fiindcă vorbim totuși de un concept abstract, pentru o înțelegere mai clară asupra aseității divine aș sugera o analogie cu noi, oamenii. Noi existăm nu datorită nouă înșine, ci datorită unor multitudini de cauze și de elemente, cele mai multe dintre ele fiind imposibil de urmărit și stabilit. Toate acestea ar trebui să ne facă să înțelegem condiția umilă extremă în care ne aflăm comparativ cu Cel ce este. Priviți doar câteva.

Înainte de toate noi existăm datorită actului de unire sexuală dintre părinții noștri. Noi suntem parte din tatăl nostru și parte din mama noastră. Ceea ce stă la fundamentul nostru și la temelia noastră ca ființe existente este materialul altora – al părinților noștri. Uită-te la persoana din oglindă și înțelege că materialul din care ești creat nu-ți aparține ție. Tot ceea ce consideri tu că ești, nu ești tu de fapt! Incredibil de adevărat, nu-i așa?! Apoi, nu uita de câtă „șansă” a fost nevoie ca tu, cu trăsăturile pe care le ai, să exiști din unirea tatălui tău și a mamei tale. Atât de independent ești încât ai depins de „șansă” ca să exiști! De asemenea, amintește-ți că pentru a trăi ai nevoie nu numai de trup, dar ai nevoie de aer, de soare, de apă, de hrană, de o mulțime de lucruri. Tot ceea ce suntem este al altora și de tot ceea ce avem nevoie este în afara noastră. Iată cât de auto-suficienți suntem, cât de speciali și originali suntem, cât de autonomi.

Aud foarte des astăzi vorbindu-se de faptul că trebuie să fim noi înșine. De curând am fost într-un fast-food care avea afișat pe unul din geamurile fațadei următoarea zicală: „Fii pe bune, nu perfect!” E un refren pe care l-am învățat aproape ca pe poezie. Indiferent ce faci și ce crezi, dacă ești tu însuți, atunci faci ceea ce trebuie și ești ceea ce trebuie. Hmm! Dragule, nimic din ceea ce ești nu este original ție, nimic din ceea ce ești nu este nou sau inovativ. În realitate nu putem fi chiar așa de pe bune. De aceea, lasă copilăriile astea și gândește cu mintea pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Dacă am medita puțin mai mult la condiția noastră, cât de bine ne-ar prinde!

Ei bine cu Dumnezeu nu este așa. El există datorită propriei Sale puteri și persoane. El este singurul care depinde numai de Sine. Nu trebuie să sune un prieten, nu are nevoie de 112, nu are nevoie să se împrumute de la cineva și nici să consulte vreun medic. Uimitor, nu-i așa! Apoi, esența Lui nu derivă din a nimănui. El este total original, absolut nou, complet surprinzător. Când mai observi în jurul tău o anumită persoană intrigant de frumoasă sau de interesantă, gândește-te cum ar putea fi Dumnezeu. Pentru contemplarea aseității divine a fost ea înzestrată cu frumusețe și deosebire de ceilalți. Și ai face bine, dacă Dumnezeu te-a înzestrat cu anumite abilități sau calități deosebite de ceilalți, să ai grijă spre cine îndrepți privirile oamenilor: spre Făcătorul tău sau spre tine? Apoi, nu uita că înainte de El nu a existat nimeni și nimic, iar nimic din ceea ce există nu există decât ca un derivat din El. El este existența în Sine. Nu-i așa că atunci când erai mic te uitai cu reverență la fratele tău mai mare sau la prietenul tău mai în vârstă. Un sentiment de aceeași natură, însă incomparabil mai mare, ar trebui să ne învăluie meditând la faptul că El există de la început. Pe lângă acest lucru, reține că El nu are nevoie de nimic din afara Lui pentru a exista și pentru a fi complet. Tu, eu, universul, lucrurile materiale sau imateriale nu pot să-i ofere lui Dumnezeu absolut nimic de care El să aibă nevoie. Existența Sa este perfectă. Este perfect împlinit, perfect satisfăcut cu Sine, perfect bucuros. El nu tresaltă când este preamărit și nu se tânguiește când este hulit. El tresaltă numai datorită Sieși. Senzațional, nu-i așa! Trebuie să adaug totuși ceva, chiar cu prețul de a fi un pic tehnic. Pasajele care vorbesc de faptul că El se bucură de poporul Său, este mâhnit sau mânios pe cei ce păcătuiesc nu vorbesc despre o modificare a esenței Lui, întrucât în esența Sa Dumnezeu este imuabil și perfect, ci vorbesc despre atitudinea (fără îndoială emoțională) pe care Dumnezeu o are față de imaginea Sa în lume – acest concept vom vedea că este aproape paradoxal, dar vom discuta mai pe larg și mai nuanțat ceva mai încolo.

Deși în calitate de creștini, teoretic, cunoaștem ceva despre aseitatea dumnezeiască, așa cum am observat deja, n-am intrat nici măcar până la glezne în înțelegerea acestui concept. Implicațiile aseității divine sunt de-a dreptul zguduitoare și atotcuprinzătoare. Vom analiza pe parcursul următoarelor săptămâni mai multe din implicațiile acesteia. Pentru moment e bine să ne oprim și să-L adorăm pe acest Dumnezeu pentru că există datorită Lui Însuși și a nimănui altcuiva.

Ștefan Cornuaseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lueui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu aseitatea lui Dumnezeu